Arhiva luna 08, 2012

« Articole mai vechi
Articole mai noi »

(doar) trei cuvinte (sa-ti mai spun)

11 08 2012

Aflam din presa de astazi de soarta unui cunoscut jurnalist de politica externa de la CNN si Time Magazine, prins cu mata-n sac (a plagiat o colega de la New Yorker). Fareed Zakaria a recunoscut boroboata si acum este suspendat. „Am facut o greseala oribila”, a spus el.

Cu ocazia aceasta mi-am adus aminte de cateva randuri trimise de o doctoranda in psihologie (la New York). I-am cerut permisiunea sa le reproduc, stiu ca nu e de joaca nici cu americanii nici cu tinerii plecati la studii in America (in Romania, stim deja de la tanarul cu „uite mini-recensamantul, nu e mini-recensamantul!”, sunt alte standarde):

” Si acum hai sa iti spun ce inseamna plagiat aici. Trei cuvinte, unul dupa altul, scrise fara ghilimele. Nu paragrafe, 3 cuvinte (exista softuri pe care le folosesc multi profesori pentru a verifica asta). O idee scrisa de cineva o data, si preluata, chiar daca este parafrazata. De exemplu, intr-o lucrarea de-a mea de aici, am scris la un moment dat ca, in general, copiii cu autism au dificultati de socializare si relationare. Este o constatare, dar a trebuit sa caut referinte biografice. Nu exista loc pentru inferente, pareri personale, sau concluzii de acest fel decat in sectiunea de discutii a unei lucrari de cercetare. Si pentru ca domeniul in care lucrez eu se bazeaza pe cercetare 100%, trebuie sa prezinti date si “dovezi” inainte de a face orice supozitie. Si asa este normal sa fie. Eu stiu cat de mult am muncit in astia doi ani, si m-ar enerva ingrozitor ca cineva sa imi fure ideile si lucrarile scrise de mine in felul in care se face in Romania. In plus, pedeapsa pentru plagiat este exmatriculare (daca esti student) si o cariera terminata daca esti academician. Dar lasand deoparte pedeapsa, efortul pe care il depui muncind ar trebui sa motiveze pe oricine are bun simt sa aprecieze munca intelectuala a altcuiva. „

Eh, americani obsesivi, nu-i asa? Auzi la ei, „trei cuvinte”! Inteleg de ce-i uraste toata planeta, in frunte cu Islamul fundamentalist cultivator de mac.Sau de Mc?

P.s. Multumesc, Mirela! Poate te vei intoarce intr-o zi, invitata de Universitatea din Bucuresti.

Publicat in Scoala de Atentie | Commentarii Oprite

eu te vreau si tu (nu) ma vrei (se vede in ochii tai)

11 08 2012

Un cuplu fictiv: El, caruia i se mai spune si „Procurorul”, deoarece lucreaza la Parchet (nu in sensul ca vinde parchet, precizare pentru tinerii de 20 de ani care nu inteleg pe ce lume se afla) si Ea, careia i se mai spune „Floare de colt”. Sunt impreuna de 2 ani si se iubesc, fireste. Dar au urmatoarea problema: o asimetrie a intensitatii impulsului sexual.

El are o dorinta sexuala (pentru ea) mai scazuta, undeva la nivel 3 pe o scala 0-10 si este foarte multumit daca au o relatie sexuala o data pe saptamana (nefiind excesiv de frustrat nici daca frecventa este mai redusa, de exemplu un act sexual la doua sau chiar la trei saptamani). Ea are nevoi sexuale mai accentuate, dar nu exceptionale, undeva pe le 7,5 pe aceeasi scala 0-10. Isi doreste, prin urmare, sa faca sex cu partenerul ei ceva mai des, macar o data la doua zile.

Este adevarat, in primele 3-6 luni ale relatiei, din acest punct de vedere lucrurile stateau altfel. Se intampla, uneori, si de doua ori pe zi. Alte vremuri! Insa dupa ce a trecut „perioada magica”, intrand in ceea ce s-ar putea numi normalitate, pulsiunile lor sexuale au revenit la parametrii obisnuiti. Rezultatul: Floare de colt este mai mereu nemultumita si incepe sa aiba indoieli in privinta viitorului parteneriatului lor. Procurorul, dimpotriva, nu are motive de frustrare si este foarte optimist cand se gandeste la viitor.

Fiind o femeie responsabila, Floare de colt incearca sa faca ceva pentru nevoile ei sexuale. Nu, nu-si cauta un amant, acest lucru i se pare de neconceput (in sistemul ei de valori fidelitatea ocupa un loc central). Ci incearca sa fie cat mai atragatoare pentru Procuror. Are grija de corpul ei si se imbraca in feluri care i-au determinat pe cativa colegi de la birou sa se urce pe pereti (ei pretind ca se antreneaza pentru rolul din Spiderman). Procurorul…nimic!

Cum altfel? Impulsul lui sexual este calibrat mai jos. Nu are nicio vina! Biologia este mai puternica. Orice tentativa a partenerei lui de a-i amplifica libido-ul s-a terminat cu un esec. Si el a sperat, bineinteles, de aceea sunt ambii dezamagiti si un pic deprimati, mai ales ca se iubesc in continuare. Tu ce crezi:

El poate alege sa fie diferit? (sa aiba nevoi sexuale mai mari)

Dar ea? (sa aiba nevoi sexuale mai mici) Si daca niciunul nu poate alege „un sine nou”, biologia fiind, stim de acum, foarte incapatanata, ce este de facut? Cum se poate rezolva aceasta dilema? Este necesar ca ea sa incerce in continuare sa fie cat mai sexy? Trebuie ca el sa inceapa sa ia niste pastile? (dar nu de pe Internet, sunt contrafacute!) Sa mearga la un psihosexolog care sa-i invete niste trucuri? (dar poate fi pacalita natura?)

Si daca el chiar ar veni catre ea, mai des, pentru ca isi propune asta, fara ca in sufletul lui sa simta dorinta, ar mai fi o persoana autentica? Ar accepta ea o implinire a nevoilor ei sexuale cu pretul integritatii lui? Si nu ar avea mereu sentimentul, sau intuitia, ca ceva nu este ok si ca el „se forteaza”? (ca atunci cand el ii aduce flori pentru ca ea si-a exprimat nemultumirea ca nu mai primeste, „paradoxul florilor”, pentru pasionatii psihologiei cuplului)

Si varianta despartirii ar fi o solutie, insa de ce sa se desparta doar pentru acest lucru? (sunt in armonie in alte planuri ale relatiei) Nu cumva vor regreta amarnic, peste un numar de ani? (amandoi sunt pe la 30+, cand paleta de optiuni s-a contractat deja, mai ales pentru ea)

Fireste ca nu exista un raspuns standard dar sper sa fii de acord ca exista cateva intrebari foarte bune pentru ale caror raspunsuri Procurorul si Floare de Colt trebuie sa-si asume responsabilitatea:

  • Ce (mai) este posibil de facut in aceasta situatie?
  • Care sunt costurile daca nimic nu poate fi schimbat?
  • Merita achitate?

Publicat in Psihologia Cuplului | Commentarii Oprite

maimute cu ceas (elvetian)

10 08 2012

Cu putin timp in urma am scris un articol despre ceva misterios pe nume „ropotrix”. Articolul respectiv are aproximativ 3.500 de caractere. In opinia ta, ar fi fost posibil sa fie scris de o maimuta (maimuta unei vecine, jur ca nu glumesc) lasata sa tasteze la intamplare? Cu alte cuvinte, este de neimaginat ca o maimuta sa nu fie doar la fel de inteligenta ca Wittgenstein, de unde m-am inspirat, ci si capabila sa-si transmita ideile folosind un Microsoft Word 2010? (cu licenta platita)

Hai sa facem un calcul: laptopul meu are aproximativ 80 de taste. Din motive legate de simplitate voi considera ca sansa oricarei taste de a fi apasata de maimutica noastra (am devenit afectuos fata de animale, nu stiu de ce) este aceeasi, in acest caz de 1/80. Care ar fi fost probabilitatea ca, lasata de capul ei, maimuta cea simpatica sa scrie, in mod intamplator, textul despre ropotrix?

E usor, trebuie doar sa luam fractia 1/80 si sa o ridicam la puterea 3.500 (numarul de caractere al textului). Te rog, fa tu calculul, nu sunt in cea mai buna dispozitie dupa noile evolutii din gradina zoologica (berbecul, gastele, papagalii etc.) Ai obtinut, sper, o probabilitate destul de mica. Dar nu egala cu zero! (nu incepi sa ai o parere mai buna despre maimute?)

0,0125 inmultit cu el insusi de 3.500 de ori! Pare extrem de improbabil daca dragalasul animal ma viziteaza o singura data si nici atunci stapana lui (o blonda) nu-i permite sa stea mai mult de o ora. Insa cum ar fi daca maimuta ar avea la dispozitie saptamani sau luni in sir si, mai mult decat atat, pentru aceasta operatiune ar fi mobilizate toate maimutele din Romania (sunt sigur ca mai exista, macar in versiuni modificate) si, eventual, din tarile vecine, norocoase posesoare ale unor tichete de asteptare pe lista Schengen?

Cu un numar suficient de maimute si cu un interval temporal generos, te asigur, textul va fi scris. Ma simt usor jenat sa recunosc asta si cred ca nici lui Wittgenstein nu-i este usor, in universul lui paralel in care exista in calitate de esenta spirituala pura. Dar gandul ca te-am ajutat sa intelegi mai bine calculul probabilitatilor imi compenseaza stinghereala contextuala. In plus, daca ma gandesc mai bine, e vorba de o ruda a mea si a a ta, de ce sa ne fie rusine? (si sa ne alegem cu cine stie de karma transgenerationala imposibil de sters cu buretele gandirii atente)

P.s Orice asemanare cu argumentul proiectului avansat, in secolul 18, de un anume William Paley, teolog de profesie, este voita si proiectata in avans. Poate si tu crezi despre corpul tau ca a fost proiectat, pe o planseta, de Dumnezeu, tot asa cum ceasornicarul are, in mintea lui, felul in care trebuie sa arate un ceas. Semanam (vorbind cu mai multa precizie, semeni cu un sine mai vechi al meu). Si am putea semana si mai mult daca am studia, nu neaparat impreuna, mai ales daca nu esti o extraterestra sexy, teoria probabilitatilor.

Publicat in Inteligenta | Commentarii Oprite

masina timpului

10 08 2012

Cativa apropiati stiu ca am un prieten miliardar (cel care imi finanteaza blogul), foarte tanar (nu, nu Scott Duncan, el nu a facut nimic, doar a mostenit 4 miliarde de la taica-su) si extrem de creativ. Atat de creativ incat, ultima data, a reusit sa proiecteze si sa construiasca o masina a timpului. M-a intrebat daca nu cumva stiu pe cineva care ar dori sa calatoreasca in trecut si sa comita o crima.

De aceea te intreb si eu pe tine: ar fi in acord cu valorile tale morale sa calatoresti in timp (nu te costa nimic si iti oferim si diurna) si sa-l ucizi pe Adolf Hitler, adolescent, astfel incat acesta sa nu mai poata, la randul lui, ceva mai tarziu, sa omoare 6 milioane de evrei?

Gandeste-te bine, te rog! Ai o sansa istorica. Este adevarat ca vei ucide un tanar nevinovat (la 14-16 ani Adolf Hitler inca nu a comis fapte grave) dar vei putea preveni o tragedie uluitoare, cum doar specia umana purtatoare de esente spirituale este capabila sa realizeze.

Garantam  confidentialitatea si, ulterior, bunastarea familiei tale pe mai multe generatii. Desi, daca vei actiona impulsionat(a) de valorile tale morale, este posibil sa refuzi orice fel de beneficiu material.

P.s Ai, totusi, grija cum raspunzi: daca esti de acord cu ideea ca raul trebuie starpit de la radacina o privire chiar neatenta aruncata in jur te-ar putea obliga sa-ti asumi si alte misiuni sau macar sa te pozitionezi, verbal, fata de oameni si institutii. To stand for, cum zice prietenul cu lire sterline. Doar ca pentru asta, si tu, si eu, avem nevoie de picioare, adica avem nevoie sa fim intregi. Fie sa nu fi pierdut cumva picioarele (handicap), fie sa ne fi crescut picioarele si sa fim in stare sa stam pe ele. Bebelusii nu pot sta in picioare. Si nici nu vorbesc.

Publicat in Responsabilitatea | Commentarii Oprite

vila deosebita (2009),construita cu bun gust si finisaje de lux

10 08 2012

Elisabeta a doua este vecina mea (ii spun „a doua” deoarece am cunoscut-o si pe mama ei, tot Elisabeta). Am vazut-o, in mod repetat, plecand dimineata intr-o directie necunoscuta, si greu de urmarit, oricum (Elisabeta se deplaseaza in moduri care imi depasesc, as zice, calitatile atletice) si am revazut-o, seara, multumita de rezultatele muncii ei.

Elisabeta este o porumbita. Fiind o pasare responsabila, de tip adult, ea si-a facut cuib. Nu intr-un semafor, cum a procedat o colega excentrica, sau doar isterica (s-a scris in presa si unele voci sustin ca ar fi oferit, in exclusivitate, desigur, si cateva interviuri) ci sub streasina unei case aflate pe traseul meu catre „corporatie”. Asa i-am putut urmari devenirea sau, cum sa zic, transformarea in meritorie proprietara a unei case (fara imprumuturi inrobitoare la altruistele, si necesarele, banci cu capital strain, mai ales din Grecia, in curand si din Spania).

Da, Elisabeta are o casa. Este proprietara unei case. A muncit pentru ea, pot oricand sa dau declaratie. Nu a ajutat-o nimeni, desi are nume predestinat. Totul a fost obtinut, sau cladit, prin efort personal. Inclinatia mea naturala este sa o admir. Daca as masura-o cu un test inspirat de modelul Big Five, prezic un scor foarte inalt la „constiinciozitate” (competenta, ordine, simtul datoriei, dorinta de realizare, disciplina si…si….paranteza doar pentru connaisseuri).

Iata insa ce s-a intamplat nu demult: cineva (un om) a venit si i-a distrus cuibul. Mentionez: cuibul construit de Elisabeta nu deranja pe nimeni. Nu mirosea urat si nu perturba linistea publica (Elisabeta nu traia singura ci in uniune consensuala insa exprimarea erotismului intre cei doi porumbei (hi hi!) era discreta si civilizata).

Nu stiu de ce acel om a distrus cuibul Elisabetei si nici nu conteaza atat de mult, avand in vedere ideea la care vreau sa ajung. Simt nevoia sa te intreb si pe tine deoarece dilema in care ma aflu ma omoara efectiv si, poate ti-ai dat seama, desi viata mi se pare fara sens imi place sa o traiesc (iar faptul ca nu are sens o face delicioasa). Doar ca, inainte de a intreba, vreau sa te gandesti putin cum ar fi daca un asemenea lucru ti s-ar intampla tie: intr-o zi vine cineva cu un buldozer si, cat esti tu plecata in week-end, iti distruge casa. Cand te intorci, duminica seara, mai gasesti doar o gramada de moloz si serviciul de portelan daruit de soacra ta, scapat ca printr-un miracol (nu tocmai un miracol, dansa este psihoterapeut cuantic-vezi noua lege a Sanatatii-si poate proteja, de la distanta, obiectele si fiintele dragi).

Indraznesc sa cred ca nu ti-ar conveni. Ba s-ar putea chiar sa fii socata. Extraordinar de furioasa. Si, cu siguranta, ai cauta sa-ti faci dreptate. De ce? Deoarece dreptul tau nu a fost respectat. Ai dreptul ca bunurile tale personale (obictele aflate in proprietate) sa nu fie furate, deteriorate sau distruse. Nu este doar un drept moral ci si unul legal (moralitatea si legalitatea nu sunt unul si acelasi lucru desi adesea se suprapun). Bine. Dupa acest scurt exercitiu de stimulare a empatiei (te uiti cumva cu altii ochi la casa ta intacta?) iata si intrebarea care ma macina:

Au animalele drepturi?

In situatia prezentata mai sus putem afirma despre Elisabeta (o porumbita) ca nu i s-a respectat dreptul la proprietate? Este situatia revoltatoare? (daca ai vedea cum cuibul este distrus ai aplauda, ai merge linistit mai departe sau ei fi indignat?)

Are Elisabeta dreptul de a-i fi respectate efortul si energia consumate pentru a-si construi casa (cuibul)? La naiba, e doar o porumbita, nu este un om! Totusi, faptul ca apartine unei alte specii o priveaza de acest drept? (dreptul la proprietate) De ce? (ofera cateva argumente si evalueaza forta lor)

De ce nu este moral sa distrugem (sau sa furam) proprietatea unui alt om dar este permis si acceptabil din punct de vedere moral sa distrugem cuibul unei porumbite? Nu este aceasta tot un fel de prejudecata pe tiparul, mai vechi, „tu esti o fiinta inferioara mie si nu ai aceleasi drepturi”, prin „tu” intelegand, dupa caz, negri (sclavi), femei (fara drept de vot) sau evrei (trimisi in lagare de concentrare)?

Daca actiunea de a distruge cuibul porumbitei este corecta din punct de vedere moral inseamna ca noi, oamenii (cel care distruge cuibul si cel care este complice la distrugere, pentru ca nu spune nimic sau chiar aproba), suntem niste fiinte superioare din punct de vedere spiritual (observa, te rog, ca nu am spus „din punct de vedere mental”). Poate pentru ca suntem purtatorii unei esente spirituale? (in vreme ce cainele sau pisica ta, imi pare rau, nu detin asa ceva) Totusi, daca am avea inauntrul nostru ceva special, de natura spirituala si imposibil de verificat, cum se face ca suntem revoltati (unii dintre noi) de astfel de gesturi? Nu ar trebui sa ni se para normal? Nu ar trebui sa gasim fireasca aceasta agresivitate? Nu ar fi violenta fata de porumbita (si alte specii) indreptatita?

Hmm, cam dubioasa spiritualitatea asta, nu? Esenta spirituala, pe care o detii in urma unui act de bunavointa divina (Dumnezeu a hotarat sa existi, pacatoaso!), iti ofera dreptul de a distruge cuiburile porumbeilor (si ii priveaza pe ei, care nu au esenta spirituala, de dreptul la proprietate).

„Dar eu nu fac astaaaaaa!”, te aud protestand, in urechea interna. Stiu, prietene, tu nu faci asta. Tu nu esti o persoana violenta si lipsita de sensibilitate. Dar ti-a trecut prin cap ca ai putea face altceva? Daca porumbeii (si alte animale) au dreptul la proprietatea lor nu cumva au dreptul si la viata lor?

Iar daca tu (sau partenerul tau, sau copilul tau) ii respecti dreptul la proprietate (nu distrugi cuiburi de porumbei, ca un psihopat) dar nu ii respecti dreptul la viata (pentru ca il mananci) nu ti se pare ca nu ai consistenta in plan moral? Este ca si cum eu as avea un respect aproape religios pentru masina ta (cunosti barbati care isi adora masinile mai mult decat nevestele?) si m-as purta cu ea cu foarte multa grija dar nu as gasi nimic condamnabil in a te macelari pentru a-mi face cateva snitele!

Intelegi acum dilema mea de sfarsit de saptamana? Intelegi pana unde se poate ajunge daca acceptam (o intelegere sociala) sa oferim animalelelor drepturi, de pilda dreptul la proprietate? Noi ce o sa mai mancam la micul dejun? (principala masa a zilei, dupa unii specialisti) Si intelegi cum apar si se dezvolta sistemele morale? (si, ulterior, cele legale)

It’a all about me!

Cu toate acestea, ar putea veni un timp (si a si venit, de multe ori, in diferite momente isorice) cand ar putea fi vorba si despre el sau ea. Sclavul. Femeia. Copilul (drepturile copilului). Tiganul. Minoritatea sexuala. Persoana cu handicap. Musulmanul dintr-o regiune locuita de crestini sarbi. Cel din tribul rival (Hutu si Tutsi, vezi articolul anterior). Sunt timpuri in care specia umana face un pas inainte (te rog, nu ma intreba catre ce, tocmai am declarat ca viata nu are sens). Si in virtutea acestui pas, o alta fiinta sensibila, laolalta cu nevoile ei legitime, este luata in consideratie.

Poate si porumbelul? Sau vaca?

Publicat in Responsabilitatea | Commentarii Oprite

« Articole mai vechi
Articole mai noi »