deoarece zeii au plecat

HD. Nu, nu televiziune de inalta definitie (HDTV)! Doar HD, adica Huntington Disease. E foarte rea si se transmite genetic. In cazul in care esti acum la plaja si nu ai ce face, iti propun o dilema:

Imagineaza-ti ca unul din parintii tai este diagnosticat cu HD si, din pacate, boala a avansat (din punct de vedere fizic coordonarea membrelor este foarte dificila iar din punct de vedere mintal a dezvoltat deja semnele dementei: boala produce un teribil declin cognitiv). Probabilitatea ca si tu sa faci boala (fiu/fiica) este de 50%. Daca ai gena care produce boala (aflata pe bratul stang al cromozomului 4) atunci o vei face. Esti condamnat(a)! (sau cel putin asa ne spune stiinta medicala a momentului)

Dar tu nu stii daca ai sau nu gena. Sunt 50% sanse sa nu o ai. Si 50% sa o ai. Inca o informatie: exista (chiar exista, nu inventez nimic) un test genetic in urma caruia poti afla daca ai sau nu gena. Nu esti un copil (ai buletin) dar nu ai nici 35 de ani, varsta de la care, in medie, boala se declanseaza (de fapt intervalul 35-44 de ani). Mai ai pana la 35 de ani (cativa ani sau chiar 10-15 ani)

Incepi sa intuiesti dilema pe care ti-o propun, nu-i asa? Ok, ai inceput sa ma cunosti (I’m just a regular guy) Acum nu stii daca ai sau nu gena (esti in incertitudine) Dupa ce vei face testul vei afla si nu sunt decat doua posibilitati: o ai sau nu o ai. Daca o ai mai ai de trait, de la primele simptome vizibile, aproximativ 20 de ani. Daca nu o ai s-ar putea sa traiesti mai mult (mai ales daca renunti la fumat si incepi sa faci sport) Mai trebuie sa stii ca 7% din bolnavii de HD se sinucid. Dilema e clara:

Alegi sau nu sa faci testul?

PS 1 Exista un studiu minunat publicat in Personality and Social Psychology Review. Voi reveni la el.

PS 2 Acesta nu este (in primul rand) un articol despre o boala foarte rara ci despre anxietate, certitudini si sens.

Locuieste in tara cu cel mai inalt nivel de trai din Europa dar vine in Romania constant si imi aduce ciocolata premium (pe care eu, din compasiune, o re-vand, la pret de dumping, unor doctorite specializate in tratamentul dintilor) Trebuie sa-ti spun cum am cunoscut-o: m-a innebunit cu mailurile! In cele din urma, ca sa o potolesc, am acceptat o intalnire face-to-face (apoi mailurile au continuat)

Aseara m-a anuntat ca a acceptat oferta de la UCL si cred ca acest lucru merita mentionat deoarece facultatea de psihologie de la UCL (acronim pentru University College London) nu este chiar o facultate oarecare, ba este chiar a sasea facultate de psihologie din lume (in clasamentul QS World Rankings)

Meritul ii apartine in totalitate (a aplicat pentru un program de master in Health Psychology) iar eu vreau doar sa punctez (public) aceasta realizare, incurajand studentii si studentele aflate acum la studii de licenta in Romania sa continue sa viseze frumos!

Este posibil. Daca esti pasionata de psihologie si preocupata de excelenta profesionala (asa cum este Raluca) si tu ai putea ajunge la una din cele mai bune facultati din lume. Nu spun ca in Romania nu poti invata astfel incat sa devii un bun specialist sau o profesionista. Spun doar ca, daca iubesti acest domeniu, ai putea invata, alaturi de altii asemenea tie, la cel mai inalt nivel cu putinta.

Asta ar putea presupune unele sacrificii? Desigur! De aceea este necesar sa iubesti psihologia asa cum un parinte iubeste un copil, fiind gata sa renunti la unele recompense imediate pentru altele, mai profunde, pe termen lung. Daca as avea 21 de ani dilema mea ar fi Stanford sau University of Michigan, Columbia sau King’s College London (am dat exemple aleatoare dar din TOP 30)

Dar nu am 21 si nici 25 sau 28 (am largit intervalul ca sa te incadrezi). Si nici nu pot sa dau timpul inapoi  (la aceste varste nu exista Amazon iar o carte nu putea fi descarcata in cateva secunde direct pe Kindle) Insa poate tu esti (o persoana) mai frageda (dar nu comestibila) si ai aspiratii. Privesti in sus! Ma uit la Raluca (cu ajutorul unui satelit) si te asigur ca zborul este posibil.

PS Daca nu se intoarce, la un moment dat, in Romania, fie si temporar, pentru  a impartasi ceea ce a descoperit, o omor cu mana mea (am o mana extensibila gratie fluidului ectoplasmic)

Si daca nu ar exista pasari? De fapt, nu exista pasari. Pentru pesti, de exemplu. Nu pentru toti, sunt cativa care au cunostinta de existenta pelicanilor. Insa intr-o lume complet lipsita de pasari cred ca noi, oamenii, nu am sti nimic despre zbor. Ar fi o experienta la care nu am avea acces decat, eventual, in vis si in imaginatia dirijata. Viata ar fi mai saraca.

Din fericire exista pasari si putem admira picajul ametitor, planarea lina, formatiile, schimbarea unghiului aripilor sau rotirile. Gratie lor, pentru noi, oamenii, zborul devine o experienta perceptibila (adica vizuala). Putem chiar incepe sa ne intrebam „cum ar fi sa?”. Acesta nu este un articol despre nasterea industriei aeronautice si problemele create de un indisciplinat vulcan din Islanda. Vreau sa subliniez altceva, prea usor trecut cu vederea, mi se pare.

Fie ca este zborul unei pasari sau zborul unui gand, minunat, fulgerator sau calm, dupa cum ii este natura, mai exista intotdeauna ceva. As vrea sa fim mai atenti la aripa. Zborul nu exista prin sine insusi. Zborul presupune mereu aripa care il face cu putinta. Iar aripa, ma adresez acum celor mult prea captivati de vazduh si ceruri cu nume esoterice, este un element material. Aripa, deci materia, merita sa fie pretuita. Altfel ai putea vedea zborul doar in mintea ta si asta ar fi, probabil, doar zbaterea unei singuratati insuportabile.

Am promis ca voi face public unul din cursurile teoretice de la APPS DE VACANTA si, pentru a nu avea probleme cu imaginea de sine, sectiunea „ce inseamna pentru dvs a va tine o promisiune?”, iata, ma conformez. Din „documentul” de mai jos poti afla, in cazul tragic in care nu ai decoperit pana la aceasta varsta, daca fericirea poate fi sau nu cumparata cu bani.

Este posibil sa nu intelegi unele paranteze sau idei din text si te asigur ca nu e vina ta. Ele fac legatura cu idei din alte documente sau exercitii de la curs. Cu durere in sufletul imaterial trebuie sa marturisesc, vinovat, ca am scos  emoticoanele. Promit sa ma indrept!

Esti nefericit daca nu ai bani si poti deveni fericit daca reusesti sa castigi (sau sa furi, fiind manglitor)  mai multi bani? Studiile de psihologie pozitiva (reperul meu stiintific in aceasta problema) par sa spuna ca NU  dar acest raspuns trebuie citit in mod corect. Mai exact:

Exista o relatie pozitiva intre venituri si satisfactia cu propria viata dar aceasta relatie nu este lineara. Ce inseamna asta? Inseamna ca, pe masura ce castigi din ce in ce mai multi bani, contributia adusa de aceste venituri suplimentare la nivelul tau de fericire este tot mai mica si, dincolo de un anumit nivel, aproape nula. Prin urmare, pentru fericire…

…banii conteaza, dar nu foarte mult.

Cel mai mare spor de fericire il inregistreaza oamenii aflati la limita saraciei (cu mari dificultati in asigurarea necesitatilor primare) atunci cand castiga mai multi bani (gandeste-te la o persoana in varsta, cu o pensie de 300 de lei pe luna, ale carei venituri se dubleaza brusc, prin generozitatea unei nepoate indepartate) Deci banii conteaza cel mai mult (din perspectiva impactului avut asupra satisfactiei cu viata) pentru cei care au foarte putini bani.

Pe masura ce urcam pe aceasta scara banii continua sa conteze insa din ce in ce mai putin (si, de la un moment dat, adica de la un anumit nivel al veniturilor, nu mai conteaza aproape deloc) Ai vrea sa stii care este acest nivel?

Nu am date pentru Romania (stiinta nu a ajuns la acest nivel la noi) dar iti pot oferi datele din SUA (cea mai interesanta tara de pe glob din punct de vedere al dezvoltarii cercetarii de toate tipurile)

http://faculty.arts.ubc.ca/jhelliwell/papers/Helliwell-Putnam-PTRSL2004.pdf

Sub 50.000 de dolari pe an exista o asociere modesta intre venituri si fericire iar peste 50.000 orice suma suplimentara nu mai aduce, practic, nici un spor semnificativ. Daca tu ai fi o persoana medie din SUA si ai castiga deja un pic peste 4.000 de dolari pe luna orice castig suplimentar (5.000, 6.000, 7.000…20.000 etc.) nu ar mai avea impact asupra satisfactiei tale cu viata. Daca te-ai incapatana, totusi, sa castigi mai mult, imaginandu-ti ca astfel vei fi mai fericita, te anunt ca esti inscrisa la vanatoarea mistretului cu colti de argint.

Pe o perioada de 60 de ani (1940-2000) in care PIB-ul american s-a triplat (adica americanii au devenit de trei ori mai prosperi, ajungand, la nivelul unei familii medii, sa aiba de doua ori mai multe masini plus aparate de aer conditionat, inexistente in anii 40, televizore color, computere etc.) nivelul satisfactiei cu viata a ramas constant. De ce?

http://internal.psychology.illinois.edu/~ediener/Documents/Diener-Seligman_2004.pdf

Merita sa te uiti pe studiul de mai sus, a fost citat, in literatura de specialitate, de 1140 de ori (e un numar colosal)

Poate America nu este relevanta asa ca hai sa ne uitam la Germania (un studiu cu un esantion spectaculos de mare, realizat longitudinal)

Cei mai saraci germani (cu venituri anuale sub 10.000 de dolari: urmaresc un manual scris pentru americani) au niveluri agregate de satisfactie cu viata undeva in jur de 6,4 (pe o scala in care 10 este valoarea maxima) Castigand, prin urmare, mai putin de 700 de euro pe luna (am transformat pentru tine), sunt la 6.4.

Si acum sa ne uitam la cineva care castiga de 4 ori mai mult (2.800 euro pe luna) Care crezi ca este scorul life-satisfaction?  Este in jur de 6,7. Sa mergem mai sus! Ce venituri anuale crezi ca sunt foarte putin peste 7,0? Iti spun eu: pe la 75.000 de dolari (un pic sub 5.000 de euro pe luna) Si cine este la 7,5? Cetateanul german cu venituri intre 150.000 si 200.000 de dolari pe an (mai mult de 10.000 de euro pe luna)

Cum ne explicam aceste corelatii modeste (si apoi nule, dincolo de un prag), cel putin pentru locuitorii tarilor dezvoltate din punct de vedere economic si social? Iata cateva idei:

• Modelul adaptarii hedonice (oamenii se obisnuiesc relativ repede cu nivelul superior de confort si il percep ca fiind de la sine inteles; nu peste mult timp, cand ne vom confrunta din nou cu temperaturi peste 35 de grade, vei fi nefericita daca nu vei avea aparat de aer conditionat, mai ales daca stai la ultimul etaj  (dar nu vei percepe ca o binecuvantare prezenta aerului conditionat, instalat deja in urma cu 3 ani)
• Cresterea nivelului de aspiratii in contextul comparatiei sociale (daca iti permiti sa mergi in vacanta in Grecia benchmark-ul tau nu il mai reprezinta cei care merg la Vama Veche ci aceia care merg in Thailanda sau in Caraibe)
• Cresterea veniturilor este insotita de cresterea nivelului de stres (emotii negative generate de responsabilitatile  si presiunile mai mari ale unui job foarte bine platit, anxietati in legatura cu investitiile etc.) iar asta trage in jos satisfactia cu viata (ce castigi pe o parte pierzi pe alta)

Fireste ca intelegerea acestor mecanisme psihologice ne permite sa le gestionam intr-un mod intelept, astfel incat sa maximizam nivelul de fericire minimizand costurile. Ai vrea sa stii cum?

Poate iti povestesc dar mai intai vreau sa ma refer si la natiuni (pentru ca si gradul de „fericire” al tarilor a fost studiat, facandu-se chiar clasamente; americanii au mers si mai departe, ei si-au clasificat propriile state: daca vrei sa emigrezi te anunt ca cele mai fericite state par a fi Hawaii si Louisiana, evident, ultimul inainte de Katrina)

Exista o legatura destul de buna intre PIB-ul unei tari si fericirea locuitorilor ei, in sensul ca PIB-ul este un predictor puternic al nivelului de satisfactie al cetatenilor. In general tarile mai bogate sunt mai fericite decat tarile mai sarace dar exista si exceptii.

Sondajul Gallup Worl Survey din 2006 nu contine nicio tara cu un venit mediu anual mai mic de 2.000 de dolari aflata mai sus (pe scara satisfactiei cu viata) de orice alta tara cu un venit mediu de 20.000 de dolari pe an. Daca iti place statistica: coeficientul Pearson este 0,82 (adica foarte mare) In medie, tarile bogate au cetateni satisfacuti iar tarile sarace nu (atentie, vorbim de grupuri agregate de oameni si nu de indivizi particulari!)

Din acest punct de vedere este mai bine sa te fi nascut intr-o tara bogata si, in ipoteza in care iti pregatesti urmatoarea incarnare  (glumesc, nu cred in asa ceva) iti sugerez Elvetia (printre cele mai bune scoruri satisfactie medie cu viata-PIB pe cap de locuitor), Suedia, Danemarca, Novegia, Finlanda (ti se pare ca sunt dintr-o anume parte a Europei?), dar si Australia, Luxemburg, Irlanda, Olanda sau Canada.

Alte variabile fiind constante, nu conteaza daca esti suedeza sau olandeza. Din clipa in care PIB-ul a sarit de 8.000 de dolari pe cap de locuitor, ne spune Martin Seligman in Authentic Happiness,  corelatia intre puterea de cumparare si fericire dispare (Romania e data ca exemplu negativ in cartea lui, cu o satisfactie medie cu viata de 5,88, la acea data, mai mare decat a Bulgariei dar mai mica decat a Nigeriei) cu mai mult de jumatate de punct)

Dar am si vesti bune: Robert Biswas Diener, supranumit Indiana Jones al psihologiei pozitive, datorita locatiilor exotice in care a studiat fericirea, a comparat oamenii strazii dintr-un oras din California  cu cersetorii si prostituatele din mahalalele orasului Calcutta. Primii erau mai nefericiti! Dar cel mai interesant rezultat a fost un altul: in numeroase domenii ale vietii cersetorii si prostituatele de la periferia Calcuttei aveau un nivel al satisfactiei destul de apropiat de acela al studentilor de la Universitatea din Calcutta. Iata ca si in conditii de saracie extrema oamenii pot gasi motive pentru a fi fericiti, modificandu-si asteptarile.

Apropo, detin cateva proprietati imobiliare in Calcutta, crezi ca te-ar interesa? (hihi!)

Vreau sa subliniez ca a fi bogat sau a trai intr-o tara bogata nu este deloc echivalent cu a fi fericit. Exista tari mai degraba sarace cu un nivel rezonabil de fericire (India este la 6,70 in clasamentul mentionat de Seligman), pe de o parte, iar dorinta permanenta de bunuri si servicii tot mai sofisticate, in cazul celor prosperi din punct de vedere economic, anuleaza efectele castigurilor superioare, pe de alta parte.

Psihologia pozitiva pare a evalua materialismul  care a proliferat in societatile dezvoltate ca fiind mai degraba toxic pentru fericire (mistretul cu colti de argint) Daca intelegem asta ne putem proteja de el alegand sa cheltuim banii in moduri inteligente (care genereaza fericire in mod durabil) Ce pacat ca nu am timp (acum) sa-ti descriu aceste moduri!  Dar ma bazez pe intuitia si intelepciunea ta!

Vreau, totusi, sa-ti ofer un indiciu: poti experimenta un spor semnificativ de fericire atunci cand…atentie…alegi sa cheltui banii… pe altcineva (de la a face daruri si a-i ajuta, tintit, pe cei cu anumite nevoi pana la a oferi angajatilor profit-sharing bonuses)

Adrian, dupa ce ca nu am suficienti  bani tu imi spui acum si sa-i dau altora?, parca te aud! Da, in principiu asta iti spun dar apreciaza, te rog, ca nu am spus si cat de mult sa dai altora! Un studiu interesant publicat in Science (2008) sugereaza ca nu cantitatea conteaza! (ci actiunea in sine)

http://www.sciencemag.org/content/319/5870/1687.short

In general  A DARUI (bani, timp, cunoastere/expertiza, servicii) este o ruta foarte puternica (in sensul stiintific de „robusta”) catre fericire. Voi reveni la aceasta tema, probabil in toamna (la APPS 2.0) Dar poti testa afirmatia mea, nu-i asa? De ce sa astepti pana atunci? Ah, exista si o smecherie: daca vei darui pentru a fi fericita (impotrivindu-te in sinea ta) iti spun de pe acum ca nu vei fi fericita!  Smecheria este sa stii sa te pui in dispozitia de a darui si sa oferi de dragul de a oferi  si nu pentru un castig ulterior. Dar cum sa te pui in dispozita de a darui? (mai ales daca nu e ceva care sa te defineasca…nu insinuez nimic ) Eh, vezi, de aceea exista psihologie pozitiva, pentru a invata astfel de lucruri!

Voi incheia acest document cu un studiu foarte simpatic din 2008:

http://www.pnas.org/content/105/3/1050.abstract

http://scholar.google.com/citations?user=o_S7lhUAAAAJ&hl=ro

Subiectii au fost invitati sa bea vin in timp ce stateau in fMRI. Iti vine sa crezi pe ce se duc banii contribuabililor? Li s-a masurat activitatea neurala, desigur (ceea ce eu nu pot face cu voi si imi este atat de ciuda deoarece stiu ca va veni o zi cand aceste masuratori vor fi la fel de usoare si putin costisitoare precum masurarea presiunii sanguine, in prezent) si s-a descoperit un grad superior de placere in cazul vinului mai scump.

Si ce daca, te-ai putea intreba! Vinul mai scump este de o calitate mai buna, aproape oricine stie asta. Ah, am uitat sa-ti spun: in ambele situatii era acelasi vin!

Am facut un pariu cu mine insumi (am o anumita diversitate interioara, hihi!) si am castigat (fiind imposibil sa pierd) Am scris un mic articol despre excelenta profesionala si ce anume presupune ea si am anticipat un procentaj mic de vizualizari (in raport cu media). Exact asta s-a si intamplat. Dar nu-mi explic de ce (sic!)

Sa fie mediocritatea profesionala o optiune mai buna? Nimeni in toate mintile nu ar sustine asa ceva. Pe de alta parte, nu ar putea exista ceva „de mijloc” intre excelenta si mediocritate? Fireste ca exista si hai sa numim acest ceva un profesionist suficient de bun (dupa modelul lui Winnicott, pentru prietenii psihanalisti)

Care ar putea fi variabila (factorul psihologic) care face diferenta? Ce anume poate fi atat de puternic intr-un om incat sa-l determine sa studieze si sa munceasca 12 ore pe zi, 7 zile pe saptamana, timp de 10 ani? (ma trec fiorii doar scriind aceste cifre)

Si cel care a atins sau intentioneaza sa atinga excelenta profesionala si profesionistul suficient de bun dispun de un set de calitati (sa le spunem abilitati)  care permit obtinerea unor rezultate superioare (mediocrul nu obtine rezultate superioare si uneori nu obtine  nici un fel de rezultate)

Si atunci, ce anume ii diferentiaza? Sa fie interesul/preferinta vocationala? Nu, nu e nici asta, ambii sunt interesati de domeniul lor. Ce-a mai ramas? De unde ar putea veni aceasta energie fabuloasa? (daca Dr. House ar fi fost un doctor real de cate ore crezi ca ar fi avut nevoie pentru a ajunge la acel nivel? Sunt sub influenta serialului, am mai declarat asta si imi asum intarzierea notorie)

Ar putea cineva sa vizeze excelenta profesionala (sa fie in Top 1%, indiferent de domeniu) doar pentru ca isi propune asta, neavand ceva mai bun de facut? (de exemplu sa iasa la o cafea sau o apa plata cu prietenii) Nu cred. Factorul pe care il am in vedere (cumva si Angela Duckworth, o psihologa pe care o prefer) nu poate fi ales in mod constient. Este vorba despre ceva care exista sau nu iar atunci cand exista, ei bine, nu as fi sigur ca e ceva foarte sanatos (daca definim sanatatea psihologica in termeni statistici ca normalitate)

Te cam tin pe jar? Ok, o sa-i dau si un nume. Excelenta profesionala, pe langa abilitati, perseverenta si interes, mai are nevoie de un ingredient pentru a fi atinsa:

O pasiune mistuitoare. O dragoste incredibila pentru un domeniu. O lebada neagra.