Arhiva luna 08, 2012

dilema lui Arthur (altul decat eroul din literatura medievala)

08 08 2012

In The Restaurant at the End of the Universe autorul Douglas Adams ne descrie dilema unui anume Arthur, vegetarian de zeci de ani. Arthur a intalnit o vaca vorbitoare, sa-i spunem Angelina (mici modificari) si aceasta i-a marturist ca visul ei de o viata este acela de a fi mancata. Despre Arthur stim, sau ne putem inchipui, ca are o anumita sensbilitate fata de animale. Ii pasa de ele. I se pare nu doar revoltator ci si degradant sa le ucida (prin intermediari, fireste) pentru a le manca. De aceea este vegetarian.

Doar ca acum nu stie cum sa procedeze. Este sensibil la dorinta Angelinei (nu orice fel de dorinta, in nici un caz un capriciu ci cel mai mare vis al ei) si, fiind empatic, este inclinat sa faca ceva pentru ea (in speta, sa o manance la cina sau la micul dejun). Dar Arthur Dent este vegetarian. Daca tine cont de dorinta Angelinei, comunicata direct, aproape cu lacrimi in ochi, are sentimentul ca este un om bun (tot asa cum este un om bun atunci cand imprumuta un prieten in nevoie cu o suma de bani).

Pe de alta parte, chiar daca nu o ucide el pe Angelina (de aceea exista abatoare, sa nu ne murdarim noi mainile), fie si indirect, este un criminal. Ar putea fi, simultan, un om bun si un criminal? Daca ai fi in locul lui Arthur, ce ai face?

P.s. Mananci sunca/salam la micul dejun? Sau ii oferi copilului tau carnita gustoasa? De la vaci vorbitoare?

ferma animalelor (versiuni noi)

08 08 2012

A costat in jur de jumatate de miliard de lire sterline si este elementul central al acestor zile. Poate l-ai vazut (la televizor). Nu ar fi exclus chiar sa-l fi vazut in varianta 3D, adica sa fi fost acolo atunci cand Ussain Bolt a incheiat cursa de 100 de metri, spre plictiseala generala, din nou pe primul loc. Da, stadionul olimpic din Londra, construit special pentru acest eveniment, in 3 ani. Cu o capacitate de 80.000 de locuri.

Imagineaza-ti acum acest stadion, plin doar pe jumatate, undeva in Africa. Mai exact, in orasul Kigali, in Rwanda, pe 24 aprilie 1998 (cand nu aveai la fel de multe riduri ca astazi). Ce fac spectatorii? Se uita, evident, ce altceva ar putea face un spectator? Dar nu la Liu Xiang, cel care incearca sa coboare sub 13 secunde la 110 metri garduri (si nici la Na Iv Jong, care joaca intr-un alt film, de asemenea de mare succes)!

Presimt ca nu ma vei crede si vei simti nevoia sa verifici. Foarte bine, iata o atitudine sceptica sanatoasa! Pe 24 aprilie 1998, in vazul a mii de oameni stransi pe un stadion si, trebuie sa adaug, in uralele lor, 22 de persoane au fost ucise.

Executie publica.

Cu mii de spectatori, ca la Olimpiada? Da! In (aproape) secolul 21? Da! Nu voi oferi amanunte referitoare la motivele pentru care cele 22 persoane, printre care si Froduald Karamira, liderul aripei extremiste a unui partid din Rwanda (le poti gasi cu ajutorul Google). Dar te invit sa intrebi: ce fapte ar putea explica, si intemeia din punct de vedere moral, o intamplare de acest gen? Cat de evoluata este specia umana daca, in secolul 21, intr-un loc de pe planeta, mii de oameni merg pe un stadion pentru a urmari cum sunt omorati 22 de semeni de-ai lor? Daca tot fusesera condamnati la moarte, executia nu putea fi discreta? Era nevoie de un spectacol?

Oare ce-au facut cei 22? (nu intreb daca procesul a fost corect) Exista o anumita categorie de fapte pentru care si tu ai gasi acceptabil din punct de vedere moral un asemenea mod de administrare a pedepsei? Cat de departe poate ajunge cruzimea umana si, ulterior, nevoia de razbunare?

Scriu aceste randuri gandindu-ma la actorii politici mult prea bine cunoscuti noua, mai ales in ultimele saptamani. Mi se pare ca si ei sunt gata sa se sfasie unii pe altii si tot ceea ce ii impiedica este absenta stadionului din Kigali. Oare vor gasi resurse pentru a ne demonstra ca nu reiau, la un alt nivel, tensiunile sangeroase dintre Hutu si Tutsi?

Asa cum evolueaza lucrurile, se pare ca gastele se indreapta catre acceptarea infrangerii in lupta cu berbecul. Ma tem, insa, sa nu fie doar o iluzie. Ma tem ca berbecul va fi resentimentar si prevad ca gastelor le va cadea rau la stomac acest esec rasunator. Imi pun, totusi, sperantele in reconciliere, mediata de acest monument de intelepciune numit Patriarhul Romaniei,  inspirat de bunul Dumnezeu, dupa cum ai putut observa, de-a lungul acestor saptamani de cosmar, sa nu faca nimic.

Curat sensibilitate sociala! Si ce curaj uimitor! Ce echilibru! Ai vazut si tu, nu? Parol!

ropotrix

07 08 2012

M-am intalnit recent cu o prietena dintr-o viata anterioara si am primit in dar o cutiuta, de marimea unei cutii de chibrituri. Plin de nerabdare, m-am uitat inauntru si, ce sa vezi: un ropotrix! Nu stii ce este un ropotrix? Eh, ai putea afla daca te-ai uita in cutia mea. Regret, nu te voi lasa sa faci asta. Eu sunt singurul care poate contempla ropotrixul. Numeste asta „egoism” sau „instinct excesiv al proprietatii”! Nu ma intereseaza! Am un ropotrix in cutie si sunt singurul care il poate privi.

O alta stire despre care cred ca nu te intereseaza este ca recent m-am intalnit si cu fratele meu mai mare, pilot pe o nava spatiala care se misca destul de repede, cu viteza luminii, mai exact. Tocmai revenise dintr-un voiaj de 100 de ani se se pregatea pentru o noua calatorie, spre constelatia Gastelor Inteligente, daca am inteles bine (precizare necesara, a mentionat el, intrucat exista si constelatia Gastelor Fara Minte). In mod ciudat, arata mai tanar decat mine insa nu despre asta vreau sa-ti vorbesc.

Avea si el o cutie, o cutiuta, de fapt, si mi-a marturisit, foarte serios, ca are inauntru un ropotrix. „Pot sa-l vad?”, asta a fost prima mea reactie (ma stii, sunt un tip impulsiv) „Nu!” (un raspuns clar si ferm, de pilot intergalactic) „Dar am si eu un ropotrix!”, am continuat, plin de speranta. „Asa crezi tu”, mi-a replicat el. Si a plecat, cum iti spuneam, pentru o alta suta de ani, in spatiul cosmic.

Insa dilema mea a ramas: daca eu sustin ca am un ropotrix in cutie si el afirma, de asemenea, ca are un ropotrix in cutie (in cutia lui), si niciunul nu se poate uita in cutia celuilalt, cum putem sti ca ne referim la acelasi lucru?

Gandeste-te putin la aceasta intrebare! (dar nu un minut)

Poate ai ajuns la concluzia ca doar eu stiu ce inseamna „ropotrix”, pentru mine, dupa cum doar el stie ce inseamna „ropotrix”, pentru el. Ah, era sa uit, deoarece semanam, nici eu nici el nu lasam pe altcineva sa se uite in cutiile noastre. Nimeni nu are acces la continutul cutiilor noastre. Suntem singurii care putem vedea, adica putem fi constienti de continutul cutiilor noastre. Si fiecare spunem, pe deplin convinsi, ca inauntru se afla un ropotrix.

Fireste ca inauntrul cutiei mele se poate afla ceva pe care eu il numesc „ropotrix” iar inauntrul cutiei lui se poate afla cu totul altceva pe care el il numeste „ropotrix”. Dar noi nu vom sti niciodata daca ne referim la acelasi lucru fara a ne examina, reciproc, cutiile (si tocmai am mentionat ca niciunul nu este de acord cu aceasta examinare publica).

Ai realizat despre ce este vorba in acest articol?

Ai putea crede ca are legatura cu un baiat genial, cam singuratic de felul lui, in acest moment mort de-a binelea, pe nume Ludwig Wittgenstein? (si o carticica pe nume Philosophical Investigations, aparuta in 1953, adica la doi ani dupa moartea lui, si considerata, de unii, cea mai importanta carte de filosofie scrisa in secolul 20)

Oh, are foarte multa legatura cu tine, chiar daca nu te intereseaza filosofia. Te asigur. Si tu ai o cutiuta in care nu se poate uita nimeni. Spre deosebire de mine si de fratele meu, tu chiar vrei sa se uite si altcineva in cutiuta ta. Insa nu se poate uita nimeni. Pur si simplu. Nici macar iubitul sau iubita ta. Si voi spuneti ca aveti un ropotrix in cutiutele voastre. Insa nu veti sti niciodata daca va referiti la acelasi lucru! Puteti crede ca va referiti la acelasi lucru, puteti fi convinsi ca va referiti la acelasi lucru, puteti chiar jura pe o carte sfanta (la investitura, ministrii nostri  oare jura pe Biblie?, intrebare in mod vadit malitioasa) dar nu veti sti niciodata dupa cum nici eu nu voi sti (mai ales ca a plecat spre niste gaste mai bune) daca fratele meu chiar are un ropotrix in cutia lui (si invers).

Ti se pare ca sunt obscur sau misterios? Nu sunt nici intr-un fel, nici in celalalt. Iti spun adevarul adevarat. Tu ai o cutiuta si nimeni nu poate vedea ce contine. Off, de ce nu ma crezi? Poate din cauza tineretii. Poate pentru ca nu ti-a povestit nimeni despre acest baiat nascut la Viena, intr-o familie extrem de bogata, care a renuntat la mostenirea lui (si care a avut trei frati care s-au sinucis). Poate pentru ca esti o persoana pragmatica si nu-ti irosesti timpul cu filosofia. Te inteleg. Tocmai de aceea te invit, cu prima ocazie cand rostesti (sau auzi rostindu-se) o propozitie de genul urmator, sa meditezi putin (dar nu un minut):

Am o durere in bratul stang.

Mugur

06 08 2012

Mugur Isarescu. Il stii? Se afla in fruntea BNR, cumva, din timpuri imemoriale. De ce? Pentru ca este nu doar un om competent profesional ci si echilibrat din punct de vedere psihologic. Insa chiar si el si-a pierdut rabdarea sau, in alta varianta, intelege foarte bine consecintele ultimelor masuri luate de gastele vorbitoare si isi asuma o pozitie publica. Astazi. Citez:

„Cine nu stie sa dialogheze poate sa mearga acasa si sa nu ne scoata pe noi din casa.”

Cred ca putea fi mai subtil decat atat. Dar n-a vrut.

Sandra

06 08 2012

A castigat, de-a lungul timpului, tot ce se putea castiga: europene, mondiale, olimpiade (ultima data, ieri, la Londra, la sarituri). A atins excelenta, este dincolo de orice indoiala. Insa nu mi se pare corect. Stii de ce? Este si frumoasa pe deasupra.