deoarece zeii au plecat

Am primit, de-a lungul timpului, cateva intrebari pe tema inteligentei. Nu m-a dus capul sa le raspund. Glumesc. Iata un extras dintr-un curs Apps care le-ar putea fi de folos vizitatorilor curiosi:

Poate ai auzit de Federer, Nadal, Djokovici sau Murray (sau chiar suferi pentru unul dintre ei atunci cand pierde) Ei bine, echivalentii lor in lumea cercetarii inteligentei se numesc Jensen, Carroll, Deary, Gottfredson, Eysenck, Herrnstein, Mackintosh sau Sternberg. Interesandu-ma subiectul in care ei sunt experti, i-am consultat (nu direct, desigur). Iata ce am aflat:

• Exista un consens in privinta aspectelor esentiale ale inteligentei (asa cum este masurata de testele IQ) dar nu exista o definitie universal acceptata. Aspectele esentiale sunt: gandirea abstracta, capacitatea de a rezolva probleme, capacitatea de a dobandi cunostinte, memoria si viteza mentala. Fiecare aspect, la randul lui, poate fi impartit in sub-componente, de pilda avem gandire inductiva si deductiva.
• Nu exista un model al inteligentei agreat de toata lumea ci exista modele/teorii rivale (iar unii cercetatori evita sa-si mai vorbeasca, atat de pasionati sunt de modelele pe care le sustin) Aceste modele pot fi impartite in doua categorii largi: (1) inteligenta este una singura (factorul g, „g” de la „general”) si toate abilitatile mentale sunt aspecte ale acestui misterios g si (2) exista abilitati mentale primare, mai mult sau mai putin independente (abilitati verbale, abilitati spatial-vizuale, abilitati de rationament abstract)
• Testele IQ nu reusesc sa capteze aspecte importante ale inteligentei umane
• Desi nu se stie exact ce masoara testele IQ (inteligenta?) acestea au o anume valoare predictiva pentru succesul scolar (academic). Astfel, corelatiile IQ – performante scolare (note) sunt undeva la 0,40-0,70, cele mai mari corelatii fiind specifice copiilor (pe masura ce avansam spre facultate corelatiile scad spre 0,40). Corelatia IQ – numar de ani de educatie este pe la 0,50-0,60. Intre cei care finalizeaza studiile cu o diploma (BAC/licenta) si cei care renunta pe parcurs exista o diferenta de 10-15 puncte IQ.
• Exista dovezi clare ca scoala este „buna” pentru IQ (contribuie la cresterea lui) si nu este surprinzator ca cei care petrec mai mult timp in scoala (doua facultati, programe de master, doctorat) sa aiba scoruri mai mari.
• Mai devreme de 10 ani IQ-ul nu prezice aproape nimic insa dupa varsta de 10 ani (IQ-ul la 10 ani este destul de asemanator, in medii statistice, cu IQ-ul la 40 de ani), si mai ales dupa 20 de ani, IQ-ul pare a de stabiliza (cel mai faimos studiu longitudinal a urmarit oamenii de la 11 la 80 de ani, corelatiile fiind in jurul a 0,73!!!)
• Daca ai copii de gradinita si vrei sa-i testezi pentru a afla ce rezultate vor avea cand vor fi mari iti pierzi timpul si banii (dar ei s-ar putea sa se distreze cu probele care le sunt administrate)
• Corelatia IQ-status ocupational este de 0,40-0,60. Desi este o corelatie modesta, IQ-ul prezice mai bine statusul ocupational decat clasa sociala a parintilor (copiii nascuti in familii „bune” au sanse mai mari sa acceada la slujbe „bune” (prestigioase) dar corelatia nu sare de 0,35)
• Corelatia IQ-venituri este slaba (in jur de 0,20-0,23)  si e valabila numai dupa 35 de ani (la 20-24 de ani corelatia este 0,06)
• Corelatia IQ-performanta la locul de munca (ocupationala) este in zona 0,55-0,65. Pentru patronii/antreprenorii din grup, interesati de resurse umane: IQ-ul prezice mai bine performanta ocupationala decat testele specifice de abilitati, CV-ul, referintele, nivelul educational sau interviurile. Doar abilitatea spatiala este un predictor mai bun pentru anumite joburi.
• IQ-ul nu este singurul determinant al succesului scolar (vezi corelatiile 0,40-0,70) si este posibil ca urmatorii factori sa conteze la fel de mult sau chiar mai mult (tehnici de studiu, disponibilitatea de a amana gratificatia, disciplina). Toti pot fi incadrati la inteligenta practica din modelul Sternberg (voi reveni)
• O directie foarte noua de cercetare (epidemiologia cognitiva) sugereaza ca diferentele de IQ sunt asociate cu diferente in starea generala de sanatate si niveluri de mortalitate (precizare pentru cei interesati de stiluri sanatoase de viata)
• Succesul exceptional intr-un domeniu nu este asociat cu un IQ foarte inalt ci cu practica deliberata (conceptul lui Ericsson: regula de 10 ani sau cele 10.000 de ore)
• Daca iti doresti o educatie avansata pentru copilul tau poti fi sigur ca, in urma anilor de scoala, ii va creste IQ-ul. Dar asta nu-i asigura succesul in viata. IQ-ul este doar o parte din poveste si e posibil sa nu fie nici macar cea mai importanta parte (vezi modelul Sternberg, in curand)
• Membrii unei familii pot diferi intre ei cu 12 puncte IQ, in medie
• Testele IQ au o acuratete foarte buna (fidelitate si validitate) in raport cu alte teste psihologice (in cazul in care te intereseaza o cariera in domeniul testelor)
• Rolul IQ-ului nu este sa masoare inteligenta (nici nu stim ce este inteligenta) ci sa prezica cine va avea succes in diferite domenii ale vietii. Reuseste sa faca asta la un nivel modest!
• Asa cum, pana nu de mult, dogma in neurostiinte a fost ca nu exista plasticitate a creierului (ba exista!) tot asa s-a crezut despre inteligenta fluida (vezi modelul Cattell: fluida/cristalizata) ca este fixa (de fapt, este fixa pana la o anumita varsta si apoi intra in declin). Un studiu uimitor de acum 4 ani (replicat ulterior), la care voi reveni pe larg, demonstreza ca inteligenta fluida poate sa creasca
• Pentru a prezice succesul in viata reala (singurul care conteaza cu adevarat) si nu doar succesul scolar este nevoie de o perspectiva mai larga asupra inteligentei (mai larga decat IQ-ul). Cred ca o astfel de perspectiva (desi imperfecta, la randul ei) este furnizata de modelul Sternberg sau de modelul inteligentei reflexive (cel cu metacognitiile, am vorbit deja despre el)