Arhiva 21 01 2013

un John Gray mai mic (si mai serafic)

21 01 2013

Domnul Sas Seramis, pe care il cunosc sau, mai bine zis, il suport de 10-15 ani (atunci cand iti pierzi orice speranta de a scapa de cineva nu mai tii socoteala timpului), devenit, printre altele, si doctor in psihologie (that’s funny!) mi-a adus, zilele trecute, o carte. A lui!

Este a doua carte de autor prin urmare a mai scris una, ceva despre melci, pe care nu am citit-o deoarece pe mine ma pasioneaza gazelele. Aceasta se numeste Omul si iluziile sale si are pe coperta o doamna topless.

Mi s-a parut un inceput incurajator si am deschis cartea la intamplare (asa fac mereu pentru a testa gradul in care un autor va reusi sa ma plictiseasca). Am dat peste cateva lucruri oribile si le reproduc din compasiune. Din compasiune pentru tine! Am auzit despre prima capodopera (Melcul si umbrela) ca s-ar fi vandut in sapte exemplare asa ca vreau sa te ajut sa nu faci parte din grupul celor zece (de data asta) ganditori critici care vor cumpara acest best-seller.

Domnul Sas Seramis, purtat de un avant copilaresc, ne impartaseste rezultatului unui studiu placebo-controlat, dublu orb, sau poate doar orb, al realitatii. Dansul scrie astfel:

  • Realitatea este indiferenta.
  • Realitatea nu doar ca e indiferenta, este si injusta.
  • Realitatea nu vrea nimic de la tine si de la nimeni altcineva.
  • Realitatea se descurca excelent cu tine si fara tine.

Eu sunt in general o natura optimista insa, dupa revelatia produsa de ideile de mai sus, te asigur ca optimismul meu a iesit deja din scala de masurare. Ideea ca nimanui din acest Univers nu-i pasa de mine, cu exceptia unor lipitori interesate si a unor fotomodele care ma iubesc, imi pare extrem de potrivita pentru a o transmite copilasilor pe care ii am in vedere, daca imi ies anumite calcule combinate cu o doza serioasa de LSD.

Nu mai am nimic de adaugat. Si mi s-a tulburat si aura violet, fir-ar ele sa fie de idei nihiliste! E ok, ma tratez imediat cu niste psalmi. Pe care ii recomand si domnului deja-amintit, dar mai spre sfarsitul vietii, cand o sa vedem noi daca-i mai iese chestia cu relaxarea (despre care scrie la alta pagina) in timp ce contempla talonul de pensie. Sau poate dansul nu intentioneaza sa traiasca mult, sau nu-i pasa de asta, din moment ce vorbeste despre cea mai grozava iluzie din istoria lui Homo Sapiens. Eu! Adica, nu, scuze! Tu.

Hai ca m-am incurcat!

biasul de confirmare

21 01 2013

Am fost intrebat saptamana trecuta, pe e-mail, ce este biasul de confirmare si am simtit un fior de placere (s-a trezit Kundalini Shakti, desigur!) Incredibil, mai exista oameni interesati de astfel de lucruri! Asa ca, pentru a-i raspunde corespondentului meu dar si pentru a-mi proteja timpul personal la care tin atat de mult (fiind finit), am cautat si, culmea, am gasit acest articol publicat candva pe blog si devorat, ulterior, de cunoscutul daimon. La vremea la care l-am publicat avea un alt nume dar acum ii spun, simplu, biasul de confirmare, pentru amatorii de constientizari dureroase care imi vor pune intrebari similare:

Edward Titchner a fost profesorul lui Cornel. Adica…iarta-ma, sunt influentat de traficul de pe podul Grozavesti, inaugurat recent, am voit a spune ca a fost profesor la Cornell (Cornell University, joaca in Ivy League si locuiesti in Itaca, de fapt Ithaca, pentru a nu-i induce in eroare pe studentii la stomatologie greci, aflati in Romania si renumiti pentru felul in care isi promoveaza examenele-cat crezi ca este spaga pentru a deveni asistent la aceasta facultate?). Acolo a creat cel mai larg program doctoral al timpului (a murit in 1927, an in care s-a deschis prima linie de metrou in Tokio, informatie necesara pentru a evalua avansul Japoniei fata de Romanica) si tot acolo, una din studentele lui, Margaret Washburn, a devenit prima femeie doctor in psihologie din istoria omenirii (de ce am sentimentul dureros, cvasi-feminist, ca nu ai aflat lucrul acesta la cursul de istoria psihologiei?)

Eddy e cunoscut pentru contributia pe care a adus-o la structuralism (a nu se confunda cu functionalismul, opera lui Bill-diminutivul dulce de la William James, cel care a spus despre psihologie ca ar fi a nasty little subject) dar eu scriu azi despre el, omagiindu-l, pentru o maxima nascuta in mintea lui de introspectionist:

„Psychologists should know all the theories, love a few but wed none”

Imagineaza-ti satisfactia mea, cand am citit asta! ( prefer uniunea consensuala casatoriei si divortul sanatos unui mariaj trucat, despre care toata lumea stie ca e un esec dar nimeni nu indrazneste sa o spuna) De ce nu ar fi la fel si in lumea ideilor? Asa e, prietene decedat din si mai decedata zodie a Capricornului (11.01.1867), poate fara sa stii ai atras atentia asupra celui mai mare pericol pentru oamenii interesati de cunoastere. Da, la biasul de confirmare (despre care nu mi-a vorbit nimeni, niciodata, in cele 2 facultati pe care le-am facut) ma refer.

Nu trebuie sa fii cercetator pentru a tine cont de sfatul de mai sus. Si tu ai teorii personale despre relatia  splendida cu prietenul tau, despre mutarea echipei Steaua la Mogosoaia sau despre efectul eclipselor de Luna asupra ovulatiei zeitei Tripura Sundari. Biasul de confirmare ne intuneca mintile si ne determina sa vedem ceea ce ne dorim sa vedem.

Iubeste o teorie dar nu te casatori cu ea, vibrez de placere cand citesc asta (cu intarziere tardiva, pot sa spun asa?). Cu cat esti mai „casatorit”, adica mai identificat, cu atat iti va fi mai dificil sa accepti unde anume nu functioneaza, unde sunt posibile explicatii alternative si, mai ales, in ce fel iti acopera nestiinta sau iti materializeaza fanteziile.

A fi prea tare identificat („casatorit”) cu propriile tale idei se poate dovedi, pe termen lung, chiar periculos, deoarece atunci cand vei fi confruntat cu dovezi nu te vei putea desparti de ele („divortul” este anevoios) si e posibil, cred, nici sa nu mai incerci, pentru a-ti salva imaginea sociala. O teorie indelung intretinuta si hranita (cu dovezi putine sau cu unele numeroase, insa doar anecdotice-faimoasele studii de caz din psihanaliza si toate scolile aparute ca ciupercile dupa ploaia psihodinamica) devine o parte din tine si a renunta la ea e ca si cum ai renunta la o mana (sau sa zic un ovar, un ochi, un coleus?). De ce sa te mutilezi? Nu vrei sa ramai intreg?

Biasul de confirmare ne pacaleste pe toti, in fiecare zi. Ceea ce ii deosebeste pe oamenii cu o atitudine stiintifica de ceilalti oameni este ca primii au invatat sa se protejeze de acest virus inspaimantator (si invizibil, ca orice virus). Mi se pare nobil sa refuzi sa te folosesti de erorile care lucreaza in favoarea ta (adica iti sustin credintele). Dar nimeni nu poate face asta daca ramane inconstient. „Casatoria” cu o teorie, ipoteza sau credinta ne inchide cognitiv, ne izoleaza si ne trimite intr-o lume schizoida, in care lucrurile sunt asa pentru vrem noi sa fie asa.

A iubi o teorie fara a te „casatori” cu ea este un fel de a ramane disponibil pentru alte teorii, mai intemeiate, mai simple, mai puternice. De ce sa te rupi de apa cea vie a cunoasterii? De ce sa nu pastrezi mintea deschisa? De ce sa cauti mereu dovezile care sustin teoria ta in timp ce, poftim premiul pentru paradox, sustii ca esti o persoana fara orgolii intelectuale? (scurta pauza de distractie)

Chiar si psihologii din lumea universitara americana (in fata careia ma inclin) sunt inclinati, in procedura de peer-review, sa recomande pentru publicare un articol aflat in armonie cu teoria pe care o prefera (vezi studiul lui Mahoney, 1977, Publication prejudices: An experimental study of confirmatory bias in the peer-review system). A gresi este omeneste, bineinteles, dar a persista in greseala, mai ales cand esti avertizat, este, cum sa spun, satinic! (am gresit o litera, cred, din cauza unei interferente pe o arie corticala-le gyrus diabolique cingulaire)

Am mai scris despre biasul de confirmare, anul trecut si, daca nu ai citit articolul acela (te scutesc de cautari prin jungla amazoniana a blogului meu) il voi relua. Insa pana atunci poti parcurge urmatoarea explicatie:

Tu crezi ca toate lebedele sunt albe. Asta este teoria ta. Asta le spui copiilor tai (operatie care nu se numeste ‚indoctrinare’ ) sau elevilor/studentilor tai, daca se intampla sa fii profesor. Nu esti o persoana dogmatica (sa crezi in absenta dovezilor) si incepi sa-ti verifici teoria. Cum? Ce intrebari proaste pun si eu! Cautand lebede albe, normal.

„Cauta si vei gasi!”, oare ce intelept din vechime spunea asta? (doar un eretic de teapa mea ar putea gandi ca si el era prizonierul biasului de confirmare, fiind un baiat cu testicule si nevoie de somn prin gradini, deci om) Cauti lebede albe, gasesti lebede albe, teoria este confirmata, prin urmare este corecta. Bravo, Patratica! (urme in prezent ale desenelor animate din timpurile socialismului multilateral dezvoltat, curatate de stereotipurile de gen).

Ti-ai demonstrat teoria: ai spus ca lebedele sunt albe si ai gasit lebede albe. Ce poate fi mai logic decat atat? Ce te faci insa daca, in cautarile tale, ai dat si peste o lebada neagra pe care, orbit de propria ta credinta, nu ai vazut-o? Iti dai seama, e posibil sa dedici energie si ani din viata ta unei teorii gresite din start! Ai vrea ca peste 10 ani sa vina cineva sa-ti spuna „uite, frate, o lebada neagra”? Cine iti va da inapoi acei ani din viata ta petrecuti in iluzie? E ca si cum te casatoresti cu cineva fiind „indragostita” si abia peste 10 ani realizezi ca nu va potriviti, ca va chinuiti unul pe altul, ca ati fost incompatibili inca de la inceput dar ai refuzat sa vezi asta. Nu ai mai multa consideratie pentru viata ta?

Si atunci, ce e de facut? De ce sa astepti momentul apocaliptic al intalnirii cu o lebada neagra? Nu este mai intelept sa o cauti tu? Asta inseamna sa lupti cu biasul de confirmare. Construieste studiile experimentale astfel incat sa-ti maximizezi sansele nu de a-ti confirma teoria ci de a o infirma! Este ceva extrem de contraintuitiv. E ca si cum esti convinsa ca sotul tau te insala si cauti dovezi din care sa rezulte ca iti este fidel (ceea ce poate presupune, nu-i asa, si sa-i umbli in telefon, in serviciulacestei cauze nobile).

Cauta o lebada neagra pentru a nu irosi ani importanti din viata ta in „mariajul” cu o teorie perdanta. Daca nu este corecta, teoria oricum nu va trece testul timpului. Totusi, de ce sa astepti? Numai pentru ca esti o persoana ambitioasa? Sau plina de (o nerecunoscuta) vanitate? Faptul ca ai gasit pana azi 10.000 de lebede albe nu anuleaza posibilitatea de a da, la un moment dat, peste una neagra (nu le numar pe cele pe care le-ai intalnit dar nu le-ai „vazut”-vezi si articolul despre gorile).

Teoriile construite astfel incat sa nu se poata dovedi ca sunt gresite (nefalsificabile, acesta este termenul tehnic) nu au nicio valoare, indiferent cati oameni le imbratiseaza, scriu despre ele la edituri prestigioase, apar la televizor sau le predica prin tot felul de spatii, de la cele religioase pana la cele academice). De aici nu rezulta ca nu servesc unor nevoi psihologice. Nicidecum! Deoarece realitatea are aspecte insuportabile noi, oamenii, avem nevoie sa fim mintiti! Unele teorii sunt numai bune pentru asa ceva.

Doar cei care iubesc adevarul si sunt gata sa sacrifice confortul emotional pentru a se apropia de el (asa cum misticul vrea sa-l intalneasca pe zeul invizibil) si-ar putea dori sa iasa de sub vraja biasului de confirmare. Daca partenerul tau te insala, tu ai vrea sa stii asta? Ai spus „da”? Ok, probabil esti o femeie care iubeste adevarul (cel putin in relatiile personale). Asa sunt oamenii de stiinta, la modul ideal. Vor sa stie daca propriile lor minti ii insala. Si au construit sisteme de protectie. Cauta lebede negre. Si sufera cand le gasesc, fiind oameni.

 

la ce foloseste sa inveti sa citesti

21 01 2013

Fiind pasionat de cercetarile din domeniul inteligentei am dat si peste cateva statistici pe care vreau sa le impartasesc. Ele se refera la evreii  Ashkenazi (cu o descendenta europeana):

Sunt grupul etnic din Statele Unite cu cel mai mare IQ mediu. In raport cu media grupului etnic al albilor americani sunt mai sus cu doua treimi dintr-o deviatie standard si, in unele studii, chiar cu o deviatie standard, ceea ce inseamna ca IQ-ul mediu graviteaza in jurul lui 110-115. Enorm!

Studentii evrei (ambii parinti evrei sau, in estimarea conservatoare, doar unul din parinti evreu) la facultatile din Ivy League (grupul celor mai prestigioase universitati americane: Harvard, Stanford, Yale etc.) reprezinta 33% din totalul studentilor. Iar asta in conditiile in care evreii reprezinta 2% din totalul populatiei Statelor Unite.

Din 100% premii Nobel obtinute de oameni de stiinta americani evreii americani au obtinut intre 27 si 40% (din nou, in functie de estimarea mai larga, liberala sau mai stransa, conservatoare). Echivalentul premiilor Nobel pentru matematica, the Fields Medals, au revenit evreilor americani in proportie de 26-34%.

30% din membrii Curtii Supreme de Justitie sunt evrei. Iar in privinta premiilor Nobel pentru economie evreii sunt suprareprezentati cu un factor de 200:1.

Ii sunt recunoscator pentru toate aceste date lui Richard Nisbett, Distinguished University Professor la Universitatea din Michigan!

Fireste ca trebuie sa exista o explicatie pentru aceste date uimitoare. Sunt 5 teorii. Dar nimeni nu stie care este teoria corecta! Un lucru e sigur: daca vrei copii mai inteligenti decat media, orienteza-te spre un sau spre o Ashkenazi.

PS1 In anul 64 marele preot evreu Yehoshua ben Gamla a emis un edict prin care cerea tuturor barbatilor sa fie capabili sa citeasca Talmudul. Aceasta exigenta a fost atinsa in aproximativ 100 de ani de la emiterea ei. Rezultatul: evreii au devenit primul grup etnic (barbatii) alfabetizat. Urmatorul grup care a reusit aceasta performanta cognitiva a inregistrat-o 1700 de ani mai tarziu!

PS2 Cunosc si eu o tanara pe care incerc sa o conving sa facem diverse lucruri impreuna (de fapt, mai mult ea) insa, din motivele enumerate mai sus, nu reusesc sa o pacalesc.