Arhiva 25 01 2013

atentie, tanara generatie (de psihologi) exista!

25 01 2013

Ieri m-am gandit sa fac o fapta buna (doar-doar ma ia si pe mine in considerare Departamentul Contabilitate Karmica al corporatiei cu un singur actionar, si acela invizibil) si sa ajut doi tineri care imi plac sa ajute, la randul lor, alti tineri (ai vazut discriminarea, doar 20-40 de ani) care, probabil, nu se plac prea mult din cauza unor trigliceride mult prea sociabile.

Dar nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, stiai si tu asta, nu? Articolul care continea propria lor prezentare (proiect plus scurte incercari de automagulire) a devenit, in doar cateva ore, cel mai citit articol de pe blog, din acest an.

Dragi prieteni ai blogului, asa ne-a fost intelegerea? Adica eu transpir, sufar, caut muze pentru inspiratie, mituiesc cercetatori, meditez in pozitii inconfortabile si, din cand in cand, gandesc, toate aceste lucruri pentru a va oferi voua articole interesante si savuroase, poate chiar mind-blowing, si vin doi indivizi carora abia ce li s-au stabilizat sinapsele in cortexul frontal care ce fac?  Intra direct in Top 10, intr-o singura zi!

Unde este loialitatea? Unde este fidelitatea? Ce s-a intamplat cu anii in care am cultivat aceasta (digitala) relatie? Aceasta imi este rasplata? Si nici nu mai am rezerve de Prozac acasa (iar la alergat, cum sustin unii psihologi clinicieni, de care individul Dorin are cunostinta, pentru a scapa de depresie, nu ies, mai ales pe vremea asta)

Cum timpul nu mai poate fi dat inapoi si ireversibilul s-a produs nu-mi ramane decat sa-i indragesc pe acesti doi tineri idealisti care vor, cu un minimum de resurse, sa obtina o rata de succes mai mare decat a programelor pretentioase care au inghitit (ups!) mii de dolari, sperante si chiar antrenori personali (Oprah, citesti si tu acum?)

PS Daca mai public pe cineva pe blogul meu voi avea grija ca articolul sa contina greseli de ortopedie. Care sunt.

Publicat in Akena | Commentarii Oprite

Brown vs Board of Education (Topeka, Kansas)

25 01 2013

Suntem in 1942 si tu esti un american. Un american alb, simt nevoia sa mentionez. Te-am ales la intamplare (esantion reprezentativ) si te intreb daca esti de acord cu segregarea rasiala (copilul tau sa invete la o scoala publica alaturi de alti copii cu pielea alba iar copiii populatiei de culoare, adica ai negrilor, sa inveti la scoli exclusiv pentru negri, de exemplu)

Tu raspunzi „Nu” la aceasta intrebare (nu esti de acord cu segregarea ci esti pro-integrare). Te anunt ca esti unul din cei trei ciudati (din zece) care au raspuns negativ. 3 din 10, 30 din 100 (30%), 300 din 1000, 3.000 din 10.000, 30.000 din 100.000, 300.000 dintr-un milion (ca si cum intreaga populatie a sectorului 6 ar dori ca baietii si fetele sa invete in aceeasi clasa iar toti adultii din restul sectoarelor care este preferand clase diferite pentru tanara generatie, in functie de sex)

Ok. Dar eu sunt o persoana curioasa si, mai ales, perseverenta, asa ca ma intorc peste 14 ani (1956) si-ti pun aceeasi intrebare. Fireste, nici tu nu estu un inconsecvent si raspunzi, din nou, „Nu”. Doar ca acum nu mai reprezinti o minoritate (30%) ci (aproape) o majoritate (49% daca intrebarea vizeaza exact segregarea scolara si 60% daca intrebarea se refera la segregarea asociata transportului in comun).

Ce s-a intamplat in numai 14 ani? De ce nu s-a produs aceasta restructurare in mentalul colectiv american in cei aproape 50 de ani care au trecut de la decizia Curtii Supreme din 1896 de a mentine segregarea rasiala? (argumentul inaltilor magistrati din acea vreme: „rasa alba este o rasa superioara”)

Ce anume exact s-a intamplat in cei 14 ani? Richard Wiseman lanseaza o ipoteza interesanta, oferind acest exemplu, printre multe altele, pentru a sustine principiul As If descoperit de William James (cel care, daca ai citit un articol precedent, si-a dat seama ca Sigmund Freud este un impostor).

In 1954 Curtea Suprema a Statelor Unite a declarat neconstitutionala legea privind segregarea copiilor in sistemul scolar. Imediat oamenii au inceput sa se comporte ca si cum nu exista o superioritate a rasei albe (respectand legea) desi in sufletul lor simteau altceva. Rezultatul: azi asa („copilul meu alb nu este superior prietenului lui negru”), maine tot asa si la fel si poimaine, la un moment dat credinta urmeaza comportamentul.

Adica cei doi americani (de la 3 la 5 sau de la 30% la 50%) care si-au schimbat credintele nu au facut-o in urma unor prelungite si costisitoare ore de psihoterapie sau a unor campanii foarte bine finantate de constientizare sociala? Nu, spune Wiseman, un tip care studiaza umorul, experientele paranormale si alte lucruri bizare.

Ei si-au schimbat credintele deoarece au inceput sa se comporte ca si cum ar fi avut alte credinte (egalitatea raselor) si, in timp (foarte repede) au ajuns chiar sa le aiba. Pentru a fi riguros pana la capat, nu Wiseman a spus primul asta ci un fost student la fizica, Daryl Bem, care s-a indragostit de psihologie observand  (si incercand sa-si explice) aceasta schimbare uriasa la nivelul publicului american.

Pe de alta parte, ce ti se pare ca spun astfel de evenimente sociale despre mecanicitatea mintii umane?

Publicat in Scoala de Atentie | Commentarii Oprite