Domnul Sas Seramis, pe care il cunosc sau, mai bine zis, il suport de 10-15 ani (atunci cand iti pierzi orice speranta de a scapa de cineva nu mai tii socoteala timpului), devenit, printre altele, si doctor in psihologie (that’s funny!) mi-a adus, zilele trecute, o carte. A lui!
Este a doua carte de autor prin urmare a mai scris una, ceva despre melci, pe care nu am citit-o deoarece pe mine ma pasioneaza gazelele. Aceasta se numeste Omul si iluziile sale si are pe coperta o doamna topless.
Mi s-a parut un inceput incurajator si am deschis cartea la intamplare (asa fac mereu pentru a testa gradul in care un autor va reusi sa ma plictiseasca). Am dat peste cateva lucruri oribile si le reproduc din compasiune. Din compasiune pentru tine! Am auzit despre prima capodopera (Melcul si umbrela) ca s-ar fi vandut in sapte exemplare asa ca vreau sa te ajut sa nu faci parte din grupul celor zece (de data asta) ganditori critici care vor cumpara acest best-seller.
Domnul Sas Seramis, purtat de un avant copilaresc, ne impartaseste rezultatului unui studiu placebo-controlat, dublu orb, sau poate doar orb, al realitatii. Dansul scrie astfel:
- Realitatea este indiferenta.
- Realitatea nu doar ca e indiferenta, este si injusta.
- Realitatea nu vrea nimic de la tine si de la nimeni altcineva.
- Realitatea se descurca excelent cu tine si fara tine.
Eu sunt in general o natura optimista insa, dupa revelatia produsa de ideile de mai sus, te asigur ca optimismul meu a iesit deja din scala de masurare. Ideea ca nimanui din acest Univers nu-i pasa de mine, cu exceptia unor lipitori interesate si a unor fotomodele care ma iubesc, imi pare extrem de potrivita pentru a o transmite copilasilor pe care ii am in vedere, daca imi ies anumite calcule combinate cu o doza serioasa de LSD.
Nu mai am nimic de adaugat. Si mi s-a tulburat si aura violet, fir-ar ele sa fie de idei nihiliste! E ok, ma tratez imediat cu niste psalmi. Pe care ii recomand si domnului deja-amintit, dar mai spre sfarsitul vietii, cand o sa vedem noi daca-i mai iese chestia cu relaxarea (despre care scrie la alta pagina) in timp ce contempla talonul de pensie. Sau poate dansul nu intentioneaza sa traiasca mult, sau nu-i pasa de asta, din moment ce vorbeste despre cea mai grozava iluzie din istoria lui Homo Sapiens. Eu! Adica, nu, scuze! Tu.
Hai ca m-am incurcat!