Arhiva luna 06, 2013

nu te vindeci deoarece ai o karma rea

06 06 2013

Precedentul articol, ma informeaza Google Analytics, s-a bucurat de numeroase vizualizari iar singura concluzie pe care o trag, avand in vedere ca e vorba de un articol publicat tot pe acest blog, dar in 2010, si sters intre timp de un daimon (daimonul sunt tot eu, dar un alt „eu”:precizare pentru connaisseuri), este urmatoarea:

Vizitatorii mai noi ai blogului au pierdut lucruri extraordinar de importante. Nu-i nimic, compasiunea mea este nesfarsita (spre disperarea lui Cantor). Voi relua si alte articole, exact asa cum le-am publicat, la vremea respectiva, demonstrand in acest fel, desi nu cred ca mai e necesar, nu doar ca nu evoluez ci si ca, imbatranind, incep sa ma repet.

Persoanele care cred ca exista un misterios sistem cosmic de redistribuire a recompenselor si pedepselor in raport cu unele criterii si mai enigmatice, sistem numit, pe scurt, karma,  sunt rugate in mod insistent sa nu citeasca textul de mai jos. Daca, totusi, o fac, le consolez in avans informandu-le ca respectiva alegere a fost de natura karmica si nu are nicio legatura cu stilul meu seducator.

 

Avertisment: acest articol iti va mari, considerabil, gradul de neincredere in medicina complementara si unele terapii psihologice. Desi scris cu simpatie fata de natura umana si incercarile ei perseverente, adesea disperate, de a-si gasi echilibrul fizic sau mental, textul este in mod deliberat lipsit de empatie pentru „specialistii” in practici alternative, incantati de metodele lor si gata oricand sa-si culpabilizeze pacientii sau clientii deoarece nu se straduiesc suficient sau „au o karma rea”.

Candva, doctorii erau gata sa-ti gaureasca teasta pentru a elibera, astfel, spiritele rele pripasite pe acolo. In cazul in care te confrunti cu o depresie severa sau cu episoade cumplite de frica irationala, ai mai accepta astazi, in secolul 21, asemenea interventii? Probabil ca „nu” (vezi, nu exclud posibilitatea de a fi o persoana teribilista). Cum ar fi, insa, ca echivalentul mai bland al acestor „tratamente” sa existe si in zilele noastre? Violenta si irationalitatea, adanc sadite in mintile noastre (e o figura de stil, nu implic niciun gradinar, cu barba alba sau cu codita), nu au disparut peste noapte, doar s-au adaptat si ele, imbracand forme mai subtile si acceptabile social, mai ales in conditii de intensa economie cognitiva (almost cynical, i suppose, but it’s not me, it’s Shelley Taylor, some obscure social psychologist)

Hai sa ne imaginam ca ai dermatita atopica (o boala alergica ale carei cauze primare sunt doar partial cunoscute). Sau hepatita cronica (de aproape 10 ani, dar nu stii asta). Sau ti s-a inflamat membrana sinoviala (artrita reumatoida, daca vrei sa ti se ridice anxietatea) Sau, daca esti o persoana mai pretentioasa, poftim, cancer de col uterin. Insa esti optimist deoarece crezi in medicina holista: stii ca ceea ce se intampla in corpul fizic este doar o proiectie in plan material a unor dezechilibre psihologice si/sau spirituale (ca la geometrie, cand proiectezi o drepta dintr-un plan al cubului in altul, inferior).

Nu esti singurul care crede asta! Mai mult, stii pe cineva, sau prietena ta are o verisoara de gradul 2 care are o amica abonata la „Formula Asul din Maneca”, unde a citit despre cineva care s-a vindecat, chiar s-a vindecat (poate de o boala diferita de a ta, dar ce mai conteaza, tratamentul pe baza de busuioc, realizat in timp ce scrii cu mana stanga, pentru a-ti activa emisfera dreapta, creativa, literele V si I, timp de 10 minute, zilnic, imediat dupa Telejurnal, a functionat-de ce tocmai literele V si I nu stie nimeni iar explicatia cu acronimul de la „Vindecare Ioc” este penibila si rautacioasa). Asa ca incerci si tu, plin de speranta.

Hmm, nu functioneaza! Dupa un timp incerci altceva (oferta e abundenta, numai in terapie exista 500 de modele terapeutice) Degeaba! Cu toate acestea, stii prea bine, alti oameni s-au vindecat. Cum e posibil? Au mers la acelasi specialist (eventual cu un doctorat la un institut din India, cu toalete in curte), au urmat, cu o constiinciozitate demna de scorul la Big Five al unui perfectionist, tratamentul indicat, au facut exact ce faci si tu, de ce la ei a functionat si la tine nu? Aceasta este intrebarea la care vindecatorul holist iti va raspunde cu o nesfarsita compasiune:

Pentru ca este ceva in neregula cu tine!

Mai specific:

  • Ai conflicte inconstiente nerezolvate cu persoane semnificative din familia ta
  • Ai venit dintr-o viata anterioara cu o datorie foarte grea
  • Ai asteptat prea mult pana sa soliciti ajutorul psihospiritual
  • Exista un deficit moral care impiedica vindecarea (adica esti un om zgarcit, sau posesiv, sau lacom si tot asa), prin urmare iti lipseste puritatea morala necesara vindecarii
  • Nu ai suficienta incredere in legile spirituale ale Universului
  • Nu ai inteles inca sensul ascuns al bolii tale
  • Urmezi un curs de teoria probabilitatilor care iti scade vibratiile
  • Citesti bloguri de psihologie sociala sau neurostiinte

Niciodata valoarea tratamentului sau a terapiei nu intra in discutie, cu atat mai putin competenta specialistului si capacitatile lui de a gandi critic. Esecul iti apartine tie, pacient! (poate urma si o predica despre responsabilitatea personala, de care te scutesc). Daca iti vine sa te revolti deoarece nu te recunosti in explicatiile de mai sus (ai auzit de negare ca mecanism de aparare?) poti primi un ultim mesaj ceva mai reconfortant: Dumnezeu are un anumit plan cu tine (adica boala si suferinta ta servesc unui scop mai inalt si nu are rost sa fii furios deoarece Domnul stie ce face si nu trebuie sa-ti dea tie socoteala, creatura meschina ce esti!)

Acum, te rog, asculta si vestile mele (repet, pastrez mintea deschisa si accept ca practicile alternative pot oferi, uneori, un suport, cel putin psihologic si nu trebuie eliminate din start). Sunt vestile bune ale unui sceptic:

Nu exista nicio vina secreta a carei povara sa o porti!

Nu ai ales sa te imbolnavesti, pentru a repara nu stiu ce prostie facute de tine intr-un trecut apropiat (aceasta viata) sau indepartat (o viata anterioara) sau de un altul, incercand astfel, din loialitate, sa il salvezi. Oamenii care fac astfel de afirmatii trebuie sa le dovedeasca si, daca au gasit un mecanism explicativ, sa-l puna la dispozitia unor cercetatori independenti, pentru a-l verifica. Faptul ca ei cred in propriile lor explicatii nu dovedeste nimic iar dovezile anecdotice pot fi o sursa de ipoteze dar nu baza unor teorii serioase. Este aproape o norma in practicile medicale si terapeutice alternative sa se impotriveasca si sa respinga experimentele controlate. Nimeni nu poate spera sa detina un adevar daca nu s-a supus, si nu intr-un mod superficial, unor criterii de control, adica nu a comparat rezultatele obtinute pe un grup cu rezultatele unui alt grup, care nu a urmat tratamentul. Altfel, e posibil sa inregistrezi, ca vindecator holist, tot felul de rezultate, unele pozitive (vindecari), pe care sa le atribui metodei sau geniului tau neinteles de cei cu o gandire mai pronuntat stiintifica, iar altele negative, datorate in exclusivitate imperfectiunilor psihologice sau morale ale pacientului.

Totusi, cum de apar rezultate pozitive, nu-i asa? Nu e niciun mister. Aproape 50% din bolile pentru care oamenii solicita ajutor medical se vindeca fara o interventie exterioara (procesele autovindecatoare ale corpului, in care si eu cred si caut o metoda sa le activez). Acest fenomen se numeste remisie spontana (inclusiv unele boli teribile, desi foarte rar, se vindeca in acest fel).

Sa nu uitam, apoi, de efectul placebo, responsabil, in psihoterapie, de exemplu, de cel putin 30% din rezultatul pozitiv (terapeutii foarte buni stiu sa manipuleze efectul placebo in favoarea clientului). De asemenea, sa ne amintim ca boala nu este un fenomen linear ci unul ondulator, adica are fluctuatii. Este posibil ca tratamentul alternativ sa fie primit intr-un moment in care boala intra pe o bucla descrescatoare (simptomele se remit sau devin mai slabe). E natural sa presupui ca vindecarea (sau initializarea ei) se datoreaza tratamentului (busu-iocul, mai stii?) deoarece mai intai a fost tratamentul si apoi starea de bine. Pentru amatorii de limbi moarte, acest tip de rationament (gresit!) se numeste post hoc ergo propter hoc si este o calamitate. Deoarece ai consumat busuiocul nu stii ce s-ar fi intamplat daca nu ai fi facut asta (sau daca nu ai fi facut nimic!). De aceea stiinta a inventat grupul de control (dusmanii tai suferinzi de aceeasi boala care nu primesc „busuioc” si doar se uita, invidiosi, cum te regenerezi). Lasand gluma amara de o parte, nu exista nicio sansa de a detine o cunoastere valoroasa in absenta a ceea ce, tehnic, se numeste un control (and so it comes descriptive and inferential statistics, so passionately adored by most people, including me)

Fara „control”, niciun vindecator, cu sau fara diploma universitara (sau doctorat obtinut intr-un mod dubios, nu doar in Romania), nu stie ce spune, oricat de convingator pare si, adesea, in sinea lui, chiar este (bonjour innocence!) Experimentul controlat ne vindeca (sic!) de credintele iluzorii si ne inradacineaza in realitatea obiectiva, aceea careia nu-i pasa de dorintele si sperantele noastre dar raspunde la actiuni inteligente. Stiinta nu este un spatiu potrivit pentru poeti sau pentru oameni care converseaza cu Dumnezeu si cu atat mai mult medicina, teritoriul in care viata si moartea, sau suferinta ingrozitoare, isi dau intalnire.

Si mai exista o explicatie pentru succesul vindecarilor holiste, o explicatie la care voi reveni, poate, intr-un alt articol (cu exemple inclusiv din sport!) si care, pentru a fi inteleasa, necesita un pic de disponibilitate pentru matematica, intr-o doza neletala. Iubind paradoxul si ironia, voi formula astfel: uneori oamenii sunt vindecati de regresia catre medie.

Daca acest ar fi fost un curs as incheia cu o scurta recapitulare. Practicienii holisti, fie ei doctori cu acte in regula, doctori inchipuiti, oameni cu har coborat pe o conducta cuantica sau terapeuti licentiati sau auto-acreditati, plini de bune intentii dar incurcand abaterea standard cu varianta, obtin, uneori (niciodata in mod sistematic!), rezultate pozitive, deoarece exista, in mod obiectiv:

  1. Remisie spontana
  2. Efect placebo
  3. Fluctuatie naturala a bolii
  4. Regresie catre medie

Iar tu, dragul meu vizitator, daca nu te-ai vindecat dupa un tratament alternativ sau o terapie promovata de revistele glossy (Oprah, how could I  ever forget you?) nu ai niciun motiv sa te simti vinovat. Sufletul tau nemuritor este ok in sublima lui nonexistenta. Datoriile karmice au fost stinse de apa limpede a cunoasterii stiintifice. Corpul, mintea si spiritul nu trebuie sa se integreze deoarece nu au fost niciodata altfel. Esti un om intreg chiar acum, dar nu unul perfect. Poate e nevoie sa-ti schimbi stilul de viata, modul de a comunica sau, cine stie, paradigma in care gandesti, dar in mod sigur nu e ceva gresit cu nucleul acela inefabil pe care il numesti „sinele tau”. Sinele este asa cum este, uneori sanatos, alteori bolnav, uneori tanar, fara indoiala, la un moment dat, batran. Daca vindecatorii holisti gasesc o placere secreta in a emite judecati morale le poti refuza sansa de a o face cu tine, ocolindu-i. Si cand ei vor fi bolnavi, la randul lor, ii poti intreba, cu o sclipire ghidusa in ochi, daca asta se datoreaza Karmei cu care s-au incarcat, ajutandu-si pacientii.

 

 

emotiile reprimate pot fi vazute cu endoscopul

04 06 2013

 

Ieri am avut nesperata sansa de a discuta cu psihologul care a descoperit masina timpului. Si o foloseste, normal, doar ca a ramas blocat in ea. Mai exact, este undeva prin anii 80-90. Cum stiu asta?

A fost aproape socat cand a realizat ca nu sunt la curent (rusine, rusine!) cu relatia de cauzalitate dintre ulcer (efect) si emotii negative/stres (cauze). Si mai pretind ca sunt (foarte) bine informat.

Pentru psihologii din aceasta categorie, aflati intr-o relatie atat de creativa cu timpul (aceasta expresie este o insulta), m-am hotarat sa reiau un articol publicat pe acest blog acum trei ani (in 2010) si disparut gratie actiunilor subversive ale unui daimon.

El contine unele trimiteri la doi cercetatori australieni, Barry Marshall si Robin Warren, care au descoperit, la inceputul anilor 80, ca ulcerul este provocat de o bacterie (Helicobacter pylori). Nu i-a crezut nimeni dar, in cele din urma, au primit premiul Nobel (in 2005, dupa aproape 25 de ani)

Exasperat de faptul ca nu este luat in serios, Marshall, in 1984, a inlocuit micul dejun cu un paharel in care se aflau in jur de un miliard de bacterii (citesti acest articol in timp ce esti la masa?). Cateva zile mai incolo a dezvoltat prima faza a ulcerului si s-a vindecat cu antibiotice.

Daca si tu crezi despre ulcer ca este provocat de stres te anunt ca te afli intr-o buna companie: din doi americani unul este convins de acest lucru. De asemenea, unul din cinci americani este sigur ca mancarea condimentata este o alta cauza a ulcerului (si, probabil, o evita: Red Hot Chilli Peppers?)

Totusi, nu m-as entuziasma (daca as fi in locul tau) foarte tare. Din trei americani unul crede in fantome si din patru americani trei sunt siguri ca exista Iadul. De fapt, asta cred si eu: Iadul Ignorantei.

 

            Cancer. Acesta este diagnosticul. L-ai primit acum cateva minute. Nu, nu e adevarat, e doar un inceput de articol socant (folosesc diverse mijloace de manipulare a atentiei tale, mijloace blande, sper ca ai remarcat). Hai sa zicem, mai bine, ulcer! Rimeaza si, in plus, prin contrast, pare mai acceptabil. Nu-i asa ca ti-ar placea sa stii ca aceasta maladie (ulcer, in acest exercitiu suntem!) are o cauza psihologica si ca, prin urmare, se afla sub controlul tau? (adica e suficient sa schimbi ceva in functionarea ta psihologica pentru a te vindeca)

Intrebarea mea este retorica, stiu bine ca vei raspunde „da” si la fel raspund si eu. De ce? Din urmatorul motiv:

Credinta ca o boala amenintatoare poate fi controlata este extrem de tentanta.

Avem nevoie de o astfel de credinta, cu atat mai mult cu cat boala respectiva este mai temuta, adica efectele ei (durere fizica, suferinta psihologica si moarte) sunt mai clare. O poveste, o informatie, o teorie-toate acestea sunt apte a aprinde sau a intensifica plapanda flacara a sperantei. Nevoia de a crede. A crede impotriva evidentelor. A crede in mod irational. A crede cu o minte de copil. Nascuta din ce?

Din spaima!

Ne este frica de durere, de boala si, in ultima instanta, de moarte. Vrem sa supravietuim, noi si cei care ne sunt dragi (dusmanii pot muri deoarece cineva, totusi, trebuie sa moara). Nu ne acceptam limitele. Vrem ca realitatea sa fie altfel. Si o facem altfel: in mintea noastra! Si cu putin ajutor, nu vreau sa fiu nedrept.With a little help from my friends. Friends (a nu se confunda cu faimosul serial!) Cine sunt acesti prieteni?

Sa facem prezentarile: religia, tehnicile spirituale si medicina alternativa. Am uitat pe cineva? Da, am uitat, in mod intentionat (act ratat cu premeditare, incomprehensibil pentru urmasii lui Freud, dependenti azi doar de tutun, nu si de cocaina) Psihologia nu putea lipsi de la aceasta sarbatoare a fricii. Nu psihologia ca stiinta, nu la ea ma refer. Ci psihologia ca arta! Psihologia intuitiva, neverificabila, intemeiata pe credinte personale, pe observatii clinice si, cu riscul de a fi sarcastic, pe fantezii copilaresti. Sarcasmul este autoadresat deoarece vin din acest teritoriu. Un spatiu in care inteligenta investigativa este dispretuita iar intuitia clinica, narcisismul flancat de biasul de confirmare si studiile de caz care nu demonstreaza nimic sunt supravalorizate (compensator, poate?)

Si eu am crezut ca bolile grave dar si pneumonia sau gripa pot fi vindecate prin interventii psihologice si spirituale si, atunci cand lucrul acesta nu se intampla, exista explicatii transcendentale (karma, lectii secrete de viata, intentii originale, ca sa nu spun stranii, ale spiritului calator prin eternitate). Nu mai cred deoarece am inceput sa  gandesc mai mult (activitate care inca nu reprezinta un obicei, fiind inalt consumatoare de glucoza!) si, cateodata, mai bine (e uimitor cum oamenii considera ca a gandi e echivalent cu a gandi corect). Insa cred, cu dovezi, in resursele de autovindecare ale corpului. Estimarile actuale pentru procesele de auto-insanatosire variaza in jurul a 50% din boli (adica din 2 boli una se vindeca de la sine, fara sa faci nimic special). Asa se si explica si cum a putut supravietui practica medicala pana spre 1900, cand, in sfarsit, mecanismele reale ale bolilor au inceput a fi intelese. Poate nu sunt suficient de explicit: pana in secolul trecut doctorii nu vindecau nimic! Ei ofereau tot felul de tratamente ineficiente, la care astazi, normal, s-a renuntat (ai chef de niste lipitori?), tratamente al caror singur merit era acela de a fi simultane cu remisiile spontane. Nu era prea greu sa fii medic in secolul 16, nu-i asa? (azi e un pic mai greu, daca e sa rasfoim doar Anatomia lui Gray-din nou, nu ma refer la seriale de televiziune!)

Corpul se vindeca singur, dar nu mereu. Chiar stiind asta, e tentant sa credem ca mintea poate face restul de treaba. Ziceam ceva de ulcer? Sa-ti dau cateva cifre:

In 1997 57% dintre americani inca mai credeau ca ulcerul este determinat de stres. Cuvantul cheie in fraza anterioara este „inca”. Hmm, cum asa? Ulcerul chiar este produs de nervi, de furie reprimata, de suparare, de emotii negative suprimate (cum sa-i spui partenerei tale ca e o scorpie aroganta si sa mai primesti vagin lubrifiat cateva ore mai tarziu sau cum sa-i spui sefului tau ca este un handicapat bun doar la lins fund tip GM si sa mai speri sa folosesti cardul VISA, inclusiv pentru servicii mentionate mai sus?)

Oricine stie ca ulcerul e o boala facuta pe fond nervos.

Karl Abraham, in 1911, sigur banuia ceva (el a lansat ipoteza extraordinar de populara, desi gresita, ca depresia este furie intoarsa spre interior). Cati pasi mai puteau fi de aici pana la a crede ca furia neexprimata genereaza hipertensiune, atacuri de cord, anorexie, bulimie, obezitate (pentru ultimele trei vezi studiul  Kaplan, deja in 1957), ulcer si, bineinteles, cancer? Cativa, suficient de putini, adica, pentru ca aceasta idee ispititoare sa prinda radacini deosebit de adanci in psihologia populara.

Si printre terapeuti, desigur, de diverse orientari. Daca ai ulcer inseamna ca esti furios pe cineva si nu te exprimi! Asa ca, te rog, vorbeste-mi despre asta (in cabinetul meu decorat psihodinamic) sau bate niste perne, intr-o abordare mai experientiala. Scoate furia asta nenorocita din tine! Cum adica nu o simti? Normal ca nu o simti, nevroticule, de aceea ai facut ulcer! Acum fa cativa pasi, te rog, deoarece s-a terminat sedinta, dar te astept data viitoare sa continuam ce am inceput azi!

Nu sugerez ca asa lucreaza toti terapeutii si vreau sa subliniez ca exista specialisti care sunt la curent cu cercetarile de ultima ora privind cauzele complexe ale bolilor si isi trateaza clientii cu grija si compasiunea pe care o merita (si pentru care platesc!). Vreau doar sa evidentiez ca oferta credintelor irationale este irezistibila, motiv pentru care cad in plasa ei inclusiv cei chemati sa-i reziste si sa inteleaga limitele conditiei umane.

Disperarea ii impinge pe oameni sa se agate si de ultimul pai, inteleg asta. Mai stiu, insa, pe de alta parte, ca exercitiul facultatilor critice ne poate proteja nu doar de noi si noi dezamagiri ci ne poate si orienta resursele spre acele practici medicale sau terapeutice cu adevarat eficiente. De ce nimeni in zilele noastre nu mai solicita gauri in cap pentru a elibera spiritele rele?

Revenind la ulcerul peptic depre care oricine stie ca este precumpanitor generat de stres, hai sa ne punem cateva intrebari impreuna. E un fel de incercare timida de a gandi stiintific, adica mai atent si mai riguros:

  • Oare controlorii de trafic sunt persoane stresate? O exista vreo presiune asupra lor, in timp ce muncesc? Si daca „da”, cati dintre ei fac ulcer?
  • Oare oamenii ceva mai relaxati la job fac si ei ulcer? Cumva la fel de des ca managerii?
  • Cei care isi exprima furia au ulcer? Si sunt la fel de numerosi ca cei care nu o exprima?

O fi raspuns cineva la intrebarile de mai sus? De pilda, niste cercetatori nesuferiti? (the scientist-practitioner gap, just for my students) Si daca si persoanele competitive, aflate in pozitii de conducere, si oamenii cu status modest, deloc ambitiosi (dornici doar sa castige Otelul in seara acesta) se imbonnavesc cu aproximativ aceeasi rata, cum naiba se explica asta? Ce facem cu fabuloasa teorie a ostilitatii reprimate? Renuntam la ea dupa ce a atins o varsta respectabila? (aproape 100 de ani) Si cu ce consecinte? Daca si alte speculatii considerate pana azi teorii puternice sunt la fel de fragile si se potrivesc mai bine cu anumite asezaminte din zona Glina?

Dar mai presus de toate, daca cineva ne trage de sub picioare credintele de care ne agatam in mod disperat, ce se va intampla cu noi? In ce am putea avea incredere? Din ce sursa ne-am putea extrage sentimentul de control? Cum sa facem fata anxietatii? Cum sa tinem la distanta boala, imbatranirea si moartea? Cum sa traim cu constiinta dureroasa a vulnerabilitatilor noastre si perceptia nedistorsionata a unei realitati care nu doreste nimic, fiind doar, netulburata, ceea ce este?

Te las sa meditezi la aceste intrebari. Vreau doar sa te informez, daca nu stiai, ca in zilele noastre recurenta ulcerelor este redusa dramatic cu ajutorul unor antibiotice, capabile sa ucida o bacterie foarte rea, iubitoare de mucoase stomacale si intestinale. Helicobacter pylori, daca vrei nume.Dupa ce se trateaza, oamenii pot fi la fel de furiosi sau de calmi, dornici de afirmare cu orice pret sau nepasatori fata de statusul social. Nu se mai imbolnavesc. Stresul ramane un factor contributor la ulcer insa in niciuncaz principal sau dominant. Helicobacter pylori, nepsihanalizabila (fiind prostuta), ne-ar putea zambi superior insa nu are gura. Nici picioare, nici maini. Doar o forma banala de celula, identificata, cu peripetii, de Barry Marshall si Robin Warren. Doi baieti care au primit, pentru cercetarile lor, acolo, un fel de premiu. Nobel.

 

the (sexy) psychologist

03 06 2013

Andrei Plesu vorbeste cu ingerii. Eu dialoghez cu zanele (am pastrat un contingent, dintr-o viata anterioara) Iata si proba:

Mi se pare ca tu promovezi, pe acest blog, psihologia evolutionista. Nu este un efort inutil? Lucrurile acestea oricum se invata la facultate.

La care facultate, dragalasa prietena? (intrebare retorica) Promovez psihologia evolutionista deoarece facultatile din Romania nu fac asta (suficient)

Si de ce ar fi important pentru studentii la Psihologie sa invete asa ceva?

Deoarece psihologia evolutionista reprezinta, in acest moment, cea mai larga paradigma in care putem intelege mintea si comportamentul uman. Ea nu anuleaza abordarile cognitiviste, socioculturale sau ale invatarii (behavioriste) ci le integreaza in ceva mai larg. Nu este separatoare ci unificatoare.

Adica a fi cognitivist, de exemplu, si „evolutionist” nu sunt perspective care se exclud?

Exact. Pe de alta parte, nu poti fi, simultan, si adept al orientarii psihodinamice (aflata pe moarte, oricum) si comportamentalist. Acestea sunt abordari mai limitate ale mintii.

Deci psihologia evolutionista, ca paradigma, ar putea fi viitorul.

Intr-un anume sens, da. Psihologia evolutionista ne aminteste (daca am uitat) sau ne invata (daca nu am stiut niciodata) ca suntem organisme biologice, animale, mai exact (in afara de tine, desigur) iar toate fiintele vii de pe aceasta planeta asculta de un principiu unic, anume principiul selectiei naturale.

Ce inseamna asta?

Inseamna ca mecanismele psihologice ale oamenilor au fost selectate evolutionist. Inseamna ca nici un bebelus nu se naste cu o minte de tipul blank slate ci are deja o serie de tendinte si inclinatii care se vor manifesta fie imediat, fie mai tarziu, conform unor programe genetice.

Iar genetica este in plina dezvoltare iar psihologia va beneficia foarte mult de pe urma progreselor ei.

In raport cu IQ-ul mediu al zanelor imi demonstrezi acum ca esti mult deasupra.

Multumesc!

A fost un compliment deliberat. Tocmai ti-am satisfacut nevoia de status (sunt in percentila 95 a zanelor)

Da, m-am prins. De aici nu rezulta ca noi doi vom avea o relatie sexuala.

Nici nu cred ca ar fi o idee buna. Aceasta este o rationalizare, evident. Apelez la ea pentru a face fata respingerii.

Hai sa revenim la lucrurile serioase!

Este uimitor cum oamenii (profesorii de psihologie) vorbesc despre „evolutie” si dezvoltare, „vindecare” sau imbunatatire, dar nu inteleg (si nu aplica) gandirea evolutionista.  In psihologie orice sub-domeniu (personalitatea, emotiile si motivatia, perceptia, invatarea etc.) poate fi studiat in cheie evolutionista. In cele mai bune universitati din aceasta lume lucrul acesta deja se intampla.

Si tu ai vrea sa se intample si in Romania.

Da, si se va intampla. Nu exista o alta optiune (mai buna). E doar o problema de timp. Iti amintesti cum eram la inceputul anilor 90? Nu stiam mare lucru despre democratie sau despre economia de piata. Dar am facut pasi in aceasta directie pentru ca nu exista o alta mai buna. Suntem inca in urma multor tari deoarece startul nostru a fost intarziat. De aceea aproape 3 milioane de romani au plecat. Au ales societati mai avansate.

Dar ne miscam, nu-i asa?

Da, lucrul acesta ma bucura. In materie de intelegere si practicare a psihologiei, totusi, constrangerile nu sunt asa de puternice (precum cele sociale la care ma refer mai sus), fiind vorba de optiuni individuale. Un student, astazi, desi nu este stimulat de profesorii lui, la facultate, poate absolvi un curs online pe coursera, poate urmari, incantat, un TED Talk, sau poate citi carti de foarte buna calitate pentru care plateste sau le descarca, in numele unor idealuri nobile, de pe Net, fara sa plateasca drepturi de autor.

Si il ajuta cu ceva?

Este ca si cum m-ai intreba daca, in zilele noastre, merita sa-ti cumperi un telefon fix sau e mai bine sa investesti intr-un telefon mobil (un smartphone) Cine este la curent, azi, cu cercetarile avansate si cu cele mai noi teorii din psihologie va fi, maine, un profesionist. With a competitive edge, by the way.

bunatatile Tale cele pamantesti

02 06 2013

Am auzit ca ar exista oameni care, atunci cand se asaza la masa, uita sa-i multumeasca lui Dumnezeu (sau unei zeite a fertilitatii…agricole) Sunt intrigat de un asemenea grad al recunostintei. Al lipsei de recunostinta, vreau sa spun.

Acesti oameni nu realizeaza masura in care morcovii, mazarea, pestele sau aripioara de pui se datoreaza infinitei bunavointe divine. Cu siguranta nu vor avea parte de mese imbelsugate dupa ce vor muri. Imi pare rau pentru ei.

Daca si tu esti unul din acesti oameni (nu dedici macar un minut de meditatie/rugaciune de multumire inainte de a incepe sa mananci) te anunt, plin de compasiune (as usual), ca exista o cale de mantuire. Poti proceda precum Bart Simpson:

„Dear God, we paid for all this stuff  ourselves, so thanks for nothing.”

Spune-mi: Cat de mult?

02 06 2013

Ai intalnit vreodata pe cineva care sa sustina ca isi doreste foarte mult X (indiferent ce ar fi X: o racheta de tenis, o calatorie la Amsterdam, participarea la un curs, admiterea la o universitate, o cariera profesionala etc) dar crede ca nu va avea niciodata X deoarece nu are suficienti bani?

Cum, ar putea fi vorba chiar de tine?

http://www.youtube.com/watch?v=-i3g-RvC-iA