M-a pus daimonul cel rau (am si unul bun, dar acela se manifesta doar in cabinetul in care ofer consultatii) si am (mai) scris cate ceva despre dragoste. Mare si ispititoare greseala. Acum trebuie sa dau explicatii. Fie! Dar mai intai:
- Dragostea adevarata nu poate fi cumparata.
- Cea mai inalta dragoste nu este aceea pentru copilul sau copiii tai ci pentru un strain.
Nu stiu de ce simt, undeva in stomac, sau in gat, ca mi-am complicat si mai mult situatia cu afirmatiile de mai sus. „Adica este inutil sa-i aduc flori? Asta inseamna ca-i cumpar dragostea?”. Sau: „Vrei sa spui ca in copilul meu imi iubesc, in primul rand, genele? Adica pe mine?”. Vezi, de astfel de ganduri ratacite prin constiinta ma tem! Si ma opresc aici cu exemplele deoarece vreau sa te las pe tine sa ai idei.
Cred ca a iubi pe cineva inseamna a fi bucuros in prezenta acelei persoane.
Si ma grabesc sa adaug: „prezenta” nu este in mod necesar ceva fizic. Poti iubi pe cineva si fara sa fie in campul tau vizual si sa pui mana pe ea sau pe el. Poti iubi pe cineva care nu mai este (dar l-ai cunoscut) si poti iubi pe cineva pe care nu l-ai vazut niciodata dar te-ai intalnit cu faptele lui.
Altfel spus, acea persoana este „prezenta” in constiinta ta. De cate ori te gandesti la ea, ea este acolo. Fireste ca „ea”, in acest sens, este o reprezentare subiectiva a ta, insa nu ma refer aici la situatiile patologice in care un om isi reprezinta distorsionat un alt om. Ma refer doar la reprezentari subiective normale, adica aflate intr-o buna corespondenta cu realitatea.
Persoana pe care o iubesti nu trebuie sa faca ceva special pentru tine ca sa o iubesti.
Tu o iubesti pur si simplu pentru ceea ce este. Asta inseamna ca esti bucuros pur si simplu. Te bucuri ca ea exista! Ea poate avea o relatie cu tine, chiar una intensa (locuiti in aceeasi casa), poate chiar sa te scoata din minti in mod regulat, inclusiv cu intentie (hi, hi!), si cu toate acestea, in raport cu intreaga ei fiinta (un fel de suma algebrica a tuturor comportamentelor si atitudinilor ei), in raport cu ceea ce as indrazni sa numesc sinele ei, daca nu ar exista deja asa de multe definitii ademenitoare, sau de neclintit, ale sinelui, te bucuri.
Si nu te bucuri pentru ca iti propui asta (in unele situatii ai putea plati o suma exorbitanta ca sa nu o mai iubesti, avand in vedere numeroasele moduri in care viata ta este data peste cap) ci pentru ca nu te poti opune.
Bucuria ta este spontana.
Ea este intr-un anumit fel (sinele ei) si tu te bucuri pentru ca este. Pentru a ma intelege mai bine (desi presimt ca intelegi deja foarte bine, daca iubesti pe cineva) imagineaza-ti un indragostit de apusul soarelui: Soarele nu ii ofera in mod explicit, numai lui, nimic (nici macar nu stie ca exista). Soarele pur si simplu este iar disparitia lui treptata de pe cer, seara, este, invariabil, un prilej de bucurie pentru romanticul nostru indragostit.
Poti fi uimit sau incurcat de sentimentele tale spontane. In anumite cazuri, cum spuneam, te-ai putea ruga (dar nu lui Mos Craciun, crede-ma, e pierdere de vreme!) sa scapi de ele, avand in vedere gradul infricosator in care viata ta a fost si este tulburata. Dar nu poti face nimic in afara de a fi martorul lor. Intr-un fel, e ca si cum te-ai trezi dimineata si observi ca in camera ta este un ursulet koala. Nu stii cum a ajuns acolo, nu ai solicitat unul de ziua ta si nu obisnuiesti sa faci cumparaturi online. Este pur si simplu acolo! In acelasi fel, dragostea ta, adica bucuria ta, este pur si simplu acolo (in „camera” ta, echivalenta cu constiinta ta). Nu o poti aduce inauntru si nu o poti scoate afara (da, e un ursulet dat naibii!).
Poti doar invata sa traiesti cu ea.
Este posibil ca niciodata, pe parcursul intregii tale vieti, sa nu simti asta. Ghinion, asta e tot ce pot spune. Este posibil, de asemenea, sa simti „asta” in raport cu doua persoane, simultan si sa nu te poti descurca onorabil cu ditamai problema dulce pe cap (cu ce crezi ca ma ocup, uneori, foarte rar, la cabinet?). Este posibil sa simti azi si sa mai simti abia peste 25 de ani. Suntem intr-o lume a probabilitatilor, sper ca nu ai uitat!
Nu oscilez deloc in a te zgudui putin si a te face atent(a) la aceasta intamplare, cand s-a produs, astfel incat sa-ti asumi pe deplin responsabilitatea. Nu de alta, dar nu stii cat o sa tina sau daca se va mai repeta, vreodata. Poate ca nu esti liber sa-ti alegi dragostea, asa cum iti alegi destinatiile de vacanta, insa, atunci cand ea te-a ales pe tine, ar merita, zic, si chiar iti trag una peste frunte, sa o pretuiesti fiind responsabil(a).
Ceea ce imi place foarte mult, in aceasta distributie aleatoare a iubirii, este ca nu exista restrictii de clasa, status socioeconomic, nivel de venituri, geografie, IQ, varsta etc. As fi fost mai mult decat ostil la adresa ideii ca poti simti dragostea doar daca ai avut note bune la scoala (succes academic), te-ai nascut intr-o tara dezvoltata (cu PIB inmiresmat) sau castigi de la 3.000 de euro in sus, lunar. Din fericire, bucuria de a iubi pe cineva nu tine cont de aceste lucruri, si altele din categoria lor, ce par a fi, uneori, atat de importante.
Poate e un pic mai clar, acum, de ce dragostea nu poate fi cumparata si de ce dragostea care conteaza este aceea oferita liber. Orice ai face pentru a-l determina pe celalalt sa te iubeasca este sortit esecului. Daca te iubeste in mod autentic, el(ea) te iubeste indiferent de ce faci tu. Dragostea lui (ei) pentru tine s-a nascut pur si simplu in sufletul lui. Uneori asta se intampla pentru ca tu te dai peste cap de trei ori iar alteori se intampla pentru ca nu te dai peste cap niciodata. Ceea ce vreau sa spun este ca:
Nimeni nu stie de ce iubeste un alt om.
Eu sunt destul de priceput in a cauta explicatii si a potrivi nevoile cu raspunsurile dar nu sunt atat de orb incat sa nu realizez ca aceste teorii sofisticate nu sunt niciodata suficiente (dar am o perpetua stupiditate astfel incat sa nu renunt in a le cunoaste).
Recomandarea mea, daca mai are valoare dupa ce taman mi-am recunoscut buimaceala si consternarea vis-a-vis de subiect este sa incetezi a incerca sa faci pe cineva sa te iubeasca, sa incetezi a te constrange sa iubesti pe cineva (in asociere cu a nu te mai invinovati pentru ca nu poti iubi pe cineva care merita sau te iubeste la randul lui) si sa incepi, daca nu ai facut deja asta, cu mult timp in urma, a fi atenta la bucuria care se naste spontan in prezenta cuiva.
Ar fi pacat, nu-i asa, ca bucuria sa se trezeasca in tine iar tu sa fii cu mintea in alta parte! Daca vrei, dupa ce mai avansez un pic in intelegerea probabilitatilor, putem chiar calcula impreuna niscaiva sanse. Doar ca asta ar fi tot o tentativa, mascata, fireste, de control, nu? Ai dreptate, mai bine ne relaxam si lasam realitatea sa fie asa cum este. Poate cu un dram de noroc (sau mai mult) dragostea va veni catre tine din adancurile sufletului tau, trezita de cineva din afara ta. Si o vei oferi liber, adica o vei darui, deoarece si ea (dragostea) ti s-a daruit tie. Nu sunt poet, stii prea bine, nu sunt nici macar o persoana religioasa, ma rasucesc, intr-adevar, printre idei existentialiste, sper fara sa-mi suprasolicit articulatiile, dar sunt capabil, iata, sa trancanesc despre dragoste. Stupefiat.
