Arhiva pentru ‘Scoala de Atentie’

Inception (of OCD)

20 07 2013

Leonardo di Caprio. Ai vise erotice cu el? (si eu dar nu se consuma niciodata din cauza unui psihanalist aflat mereu in incapare, cu un trabuc imens in gura) Poate l-ai vazut intr-un film pe nume The Aviator, nominalizat decat pentru 11 premii Oscar (a castigat 5).

Di Caprio il joaca pe Howard Hughes, un magnat al aviatiei din perioada interbelica (unul dintre cei mai bogati oameni din lume, la vremea respectiva) si, din pacate pentru el, suferind de OCD (tulburare obsesiv compulsiva). Ceea ce, probabil, nu stii, este drama (de scurta durata) prin care a trecut di Caprio, ca urmare a rolului pe care l-a jucat (si pentru care s-a pregatit foarte bine, discutand inclusiv cu autoritatea mondiala in materie de OCD, doctorul Jeffrey Schwartz (pe care l-am recomandat pe celalalt sit) si cu pacientii lui)

Da, Leonardo din Caprio, interpretand un barbat suferind de OCD  a dezvoltat o forma tranzitorie de OCD!

A avut nevoie de trei luni de terapie, dupa incheierea filmarilor.   Da, s-a vindecat. Dar noi ne putem intreba: oare cat de plastic este creierul omului? In ambele sensuri.

este posibil (desi efemer)

15 07 2013

Fans of Critical Thinking, care a ajuns, in ultimul timp, la 258 de…fans (?), este la curent cu ceea ce se intampla, spectaculos, in Romania (cel putin pe timpul verii) si ne informeaza cu promptitudine.

Multumiri, Raluca! (asa se numeste tanara care, desi aflata in tara cu cel mai inalt nivel de trai din Europa, sau poate tocmai de aceea, isi gaseste timp pentru a actualiza, zilnic, pagina de Facebook construita initial de Seramis si destinata gandirii critice)

Daca vrei sa afli cum a ajuns seful unui laborator de neurostiinte (de la Harvard) cu un buget anual de 8 milioane de dolari tocmai in judetul Cluj, alaturi de alti pasionati ai domeniului, mergi aici:

https://www.facebook.com/gandirecritica

 

10 pentru un loc, salarii pana spre 6.000 de euro

14 07 2013

Ziarul online Gandul  a publicat un articol minunat despre sistemul de invatamant care figureaza pe primul loc in preferintele mele. Te-ar interesa sa afli despre ce e vorba? Aici:

http://www.gandul.info/stiri/vreti-sa-aflati-pe-internet-informatii-despre-gasca-salbatica-dupa-ce-cuvinte-cheie-veti-face-cautarea-cum-merge-sistemul-de-educatie-finlandez-cel-mai-bun-din-lume-11121582

PS Felicitari, Mihaela!

 

cum au fost (in mod crud) sacrificate cateva pisicute si ce ne-au invatat ele

11 07 2013

David Hubel si Torsten Wiesel, prin anii ’60, in loc sa-si iroseasca viata prin cluburile din Boston (erau cercetatori la Harvard), au inceput sa studieze creiere de pisici. Au avut o idee interesanta care le-a adus premiul Nobel. Mai exact,au luat animale nou-nascute si le-au acoperit temporar un ochi. Peste 3 luni ochiul a fost descoperit iar legaturile dintre ochi si creier studiate (e adevarat, cativa pisoi au fost sacrificati pe altarul stiintei).

Deoarece ochiul acoperit nu a fost stimulat in zonele din creier corespunzatoare lui nu s-au realizat conexiuni neuronale. Degeaba a fost descoperit 3 luni mai tarziu, aproape orbise (celalalt ochi s-a dezvoltat normal). „Defectiunea” vizuala nu a fost recuperata niciodata. Cand acelasi experiment a fost reluat cu pisici adulte efectele au fost diferite: deprivarea vizuala nu a anulat capacitatea ochiului de a-si relua functiile normale.

Cercetarea a fost repetata de altii (conditie esentiala in stiinta:posibilitatea replicarii rezultatelor) si s-au obtinut aceleasi rezultate. A devenit limpede: in autoconstructia neuronala a creierului exista perioade sensibile (numite initial „critice”). Spus in cuvinte mai simple:anumite lucruri trebuie facute la vremea lor! Creierul tanar, in anumite perioade, are nevoie de o stimulare specifica pentru a se putea dezvolta (a realiza conexiuni stabile) Nu e vorba de stimuli numerosi sau sofisticati, cum ar putea crede unii parinti nevrotici care vor sa-si transforme copiii in genii (probabil pentru a-si compensa insuficientele-nu sunt rautacios ci doar observator al vietii) ci de stimuli simpli, oferiti, insa, la momentul potrivit. Copilasul are nevoie de obiecte colorate, zornaitoare, pe care sa le poata atinge (gandeste-te numai la obiectele „naturale”, cat de usor sunt de procurat) si nu de jucarii scumpe, irelevante pentru creierul lui senzorial (dar importante pentru orgoliul parental si imaginea sociala gonflata).

Din fericire, oamenii nu sunt motani. Cu alte cuvinte, exista posibilitatea unor recuperari functionale, cu atat mai mari cu cat perioada de deprivare a fost mai scurta. Este nevoie, bineinteles, de antrenament si stimulare (uneori le amintesc asta studentilor mei care au trecut prin facultate precum gasca printr-o mare de atomi de hidrogen si oxigen). Ar fi, totusi, de preferat sa nu se ajunga pana aici. La o scara mai larga decat ariile senzoriale, ne putem inchipui cum arata mintea cuiva care, intr-o perioada sensibila, nu a fost provocata sa gandeasca, sa caute logica unei situatii si sa-si sprijine afirmatiile pe dovezi. Discutand doar intre noi, ti se pare ca invatamantul public este orientat in acest sens? Ne putem astepta, cunoscandu-l in detaliu, deoarece am trecut prin el, sa produca, pe banda rulanta, adulti liberi din punct de vedere mental, capabili de gandire critica, reusind frecvent sa diferentieze ideile de fantezii sau dorinte si, pentru a incheia apoteotic, creativi? Pentru mine, in rolul de profesor, este cu adevarat tragic sa intalnesc tineri cu mintea deja contractata sau inchisa, blocata in obiective pe termen scurt (adesea de tip hedonist), operand cu termeni pe care nu ii stapanesc (ci doar isi imagineaza asta) si identificata cu prejudecati de toate soiurile. Asa se trezeste in mine dispozitia depresiva.

Mutatis mutandis, exista si categoria cealalta, a tinerilor incantatori, cei care, printr-o interventie divina (joking!) au scapat relativ nevatamati si inca mai sunt curiosi, inca mai vor sa inteleaga, inca mai sunt entuziasmati de misterul realitatii si nu au hotarat arogant ca lucrurile sunt intr-un anume fel si cu asta basta („ce atata cercetare!”). Ei ma cheama spre polul hipomaniacal si-mi intretin speranta intr-o lume mai ecologica cognitiv, adica purificata de idei si conceptii copilaresti, mai potrivite cu galetusa si trotineta.

Pentru a incheia in spiritul in care am inceput, iti povestesc cazul Genie (o fetita izolata social de un tata psihotic si o mama oarba). A fost descoperita la 11 ani. Nu mai avusese contacte cu alte persoane si nu avea aproape niciun fel de capacitati de exprimare verbala (gandeste-te la un copil de clasa a patra care nu vorbeste!). A reusit sa invete cuvintele dar nu a putut sub nicio forma sa deprinda regulile gramaticale (lucru pe care nu-l reusesc nici verisoarele noastre, maimutele, dupa ce invata semnele-pana la 10 ani gorila Koko invatase 400 de semne, deci avea ditamai vocabularul). Genie nu a depasit niciodata performanta linvistica a unui copil de scoala primara. De ce? A ratat perioada sensibila! Bad karma, un episod din marele plan al lui Dumnezeu sau doar intamplare nefericita?

generatia sapienta

04 07 2013

S-au afisat rezultatele finale ale Evaluarii Nationale (dupa solutionarea contestatiilor). Sunt uimitoare. Fata de anul trecut promovabilitatea este mai mare cu 10 procente. Prin urmare, adolescentii din promotia  2013 sunt, in mod agregat, mult mai inteligenti si mai constiinciosi decat colegii lor care au terminat clasa a opta anul trecut.

Copii, ce v-au dat parintii vostri sa mancati atat de diferit? Dar statistica nu sprijina astfel de concluzii cu trimitere la monozaharide. Mai degraba a avut loc o schimbare fundamentala in situatia sociala si nu in personalitatea sau IQ-ul copiilor. Dar care sa fie aceasta schimbare? Si la ce nivel sa se fi produs ea?

Cineva a decis ca examenele sa fie mai usoare, daca se poate ridicol de usoare, astfel incat toata lumea (absolventi de scoala generala, parinti, decidenti politici) sa fie fericita. Nu inteleg de ce mai exista persoane care nu apreciaza asta. Nu ne dorim cu totii sa fim fericiti? Sau, uneori, fericirea nu are nici un sens?