Arhiva pentru ‘Experienta Spirituala’

banchetul

06 05 2013

Prietenii mai vechi ai blogului isi amintesc de numita Sorina Sovagau, o tanti pe care am suspectat-o de la inceput (ma prind repede de anumite chestii) de unele sclipiri de geniu.  Mai cunoscusem (personal) o singura femeie (si nici un barbat) capabila sa infasoare, invarta si sa lege cuvintele (si ideile) intr-un astfel de mod. Geniu lingvistic, fara nicio indoiala (monologam eu prin sinapse, intrebandu-ma cum or fi Broca si Wernicke: doar pentru connaisseuri)

Recent, insa, am aflat chiar de la sursa un lucru care imi extinde suspiciunile din zona orala (psihanalisti, nu interpretati gresit, va rog!) spre o alta zona a corpului, simbolizand mai degraba actiunea decat vorbirea (da, care?)

Sorina a hotarat sa-si doneze corpul unei facultati de medicina. O decizie destul de neobisnuita (majoritatea oamenilor isi doneaza corpurile viermilor) dar nu atat de creativa incat sa justifice atributul invocat de mine. Altceva este genial:

Pentru ca studentii sa beneficieze de un corp cat mai fit Sorina va avea foarte mare grija de el (sport, mancare sanatoasa etc.) Aceasta automotivare imi pare senzationala si merita sa fie cunosuta, de aceea scriu despre ea (asumandu-mi anumite riscuri mortale)

Vrei sa stii mai multe despre tanti Sorina? Are si un site pe care, culmea, a inceput sa scrie:

http://www.extindere.ro/

Nu scrie chiar despre fotbal (cum fac eu, incapabil sa rezist unor impulsuri primitive). Ipoteza mea este ca (va) scrie despre domeniul in care urmeaza sa devina un reper in psihologia romaneasca.

Da, intamplarea a facut sa cunosc o serie de oameni care vor deveni (printre) cei mai buni psihologi din Romania in domeniile alese de ei (lucky me!)  Sper, totusi, ca acest lucru interesant sa se produca pana la sfarsitul vietii mele (motiv pentru care mi-am propus sa traiesc un pic mai mult, spre disperarea lui Matusalem)

Domeniul Sorinei este psihooncologia. Mai vorbim peste 10-20 de ani.

mici avarii in circuitele electrice

05 05 2013

Psihologie evolutionista. Plus neurostiinte cognitive. Si acum sa le combinam! Pentru asta este nevoie sa ne intoarcem in timp, cu ajutorul imaginatiei:

Un hominid se intoarce de la vanatoare, se uita la copiii lui, ii recunoaste si le ofera o parte din prada, ajutandu-i sa supravietuiasca inca o zi (copiii lui ii poarta aproximativ 50% din gene). Dar cum reuseste sa-i recunoasca? (crezi ca laptopul tau te recunoaste atunci cand te asezi in fata lui? Dar bacteriile din gura ta, crezi ca iti cunosc identitatea? Da, bacteriile acelea de care nu scapi deoarece nu folosesti ata dentara)

Hominidul isi recunoaste copiii deoarece mintea lui are un device pe nume detector de fete.  Device-ul nu este o entitate spirituala ci o retea de circuite neurale. Atunci cand aceste circuite se strica (semnificativ) fetele oamenilor nu mai sunt recunoscute. E logic. Daca tocmai ti-ai scapat telefonul in mare l-ai deteriorat si nu-l mai poti folosi pentru a trimite mesaje creative de Sarbatori. Telefonul este o masinarie. La fel este si creierul. Ambele se pot strica si, din pacate, chiar se strica.

Si acum sa ni-l imaginam pe acelasi hominid, de data aceasta chiar la vanatoare. Undeva in departare, la o distanta sigura, vede un tigru (da, mintea lui e capabila sa recunoasca si formele/fetele animalelor salbatice) si, fiind inteligent, nu o ia in directia lui („buna ziua, domnule Tigru, imi permiteti sa vanez pe teritoriul dvs.?”)

Insa de ce? De ce se teme de tigru? (si decide sa il ocoleasca) Deoarece creierul lui contine si un alt device, un alt detector, dar nu de fete ci, de data aceasta, un detector de agenti cauzali. Iti explic imediat:

In sens filosofic intelegem prin intentionalitate starea de a fi orientat spre ceva. Tigrul este un agent sau un sistem dotat cu intentionalitate deoarece este orientat catre a manca hominizi (printre altele). Piatra nu este un agent (intentional) deoarece nu „vrea” nimic. O piatra nu vrea sa te loveasca (sau sa nu te loveasca) Daca tu aluneci, in timpul unei expeditii montane, si te lovesti de un bolovan (o piatra mai mare), si te doare, nu are nici un rost sa intri in dialog cu el (bolovanul) si sa-l intrebi ce are cu tine. Pietrei nu-i pasa de tine. Nu-i pasa de nimeni, nici macar de ea, deoarece nu este un sistem intentional. Nu este orientata catre ceva.

Dar tigrul este. Iar hominidul stie asta iar ceea ce stie ii permite sa supravietuiasca (ocolind tigrul) Cum stie? Tot asa cum stie, intorcandu-se de la vanatoare, ca prichindeii care ii ies in intampinare sunt copiii lui. Are un detector (in minte). Detector de fete, in acel caz (copiii) si detector de agenti cauzali, in acest caz (tigrul)

Prezenta detectorului de agenti ii salveaza viata.

Asa au fost selectate evolutionist detectoarele. Ele sunt doar niste circuite neurale inauntrul uluitoarei masinarii numite „creier”. Si, fiind circuite, uneori nu functioneaza bine:

De exemplu te poti uita la fata cuiva si sa nu o recunosti (desi ai mai vazut-o). Daca suferi de   prosopagnozie te uiti la doctorul care te trateaza, pe care l-ai vazut de zeci de ori, si nu il recunosti. De ce? Deoarece detectorul de fete e dat peste cap (ireversibil). Suferi de o tulburare neurologica. Ceva din masinaria ta neurala s-a stricat. Da, asa sunt masinariile: se pot strica.

Sau, daca nu se strica, uneori functioneaza prost. Hai sa ne gandim la o astfel de functionare gresita in cazul celuilalt modul mental, anume detectorul de agenti cauzali. Cum s-ar putea manifesta astfel de erori? E simplu:

Daca proasta functionare a detectorului de fete te face sa nu mai recunosti fete (iar tu sa nu-ti dai seama de asta, adica sa nu stii ca suferi de prosopagnozie) in acelasi fel proasta functionare a detectorului de agenti cauzali te face fie sa nu mai identifici agentii cauzali, atunci cand ei exista in mod obiectiv, fie sa identifici agenti cauzali atunci cand ei nu exista in mod obiectiv.

Mai simplu: sa nu vezi fete/agenti cauzali, desi exista, sau sa vezi fete/agenti cauzali, desi nu exista  (ca atunci cand te uiti spre cer, la nori, si vezi fata unei persoane cunoscute intr-un nor) Sa ne amintim: detectorii sunt doar niste circuite neurale iar circuitele nu functioneaza intotdeauna perfect.

Aceasta nu este o veste buna. Dar selectiei naturale nu i-a pasat de situatiile in care circuitele neurale/detectorii o iau razna. Ea a fost pe deplin multumita cu maximizarea sanselor de supravietuire si reproducere atunci cand circuitele functioneaza relativ bine.

Hai sa ne uitam la efecte in aceasta zi speciala: da, la efectele functionarii eronate a detectorului de agenti cauzali, detector aflat, inca de la nastere, in creierele tututror oamenilor (asta inseamna ca ceva a fost selectat evolutionist, se afla pre-instalat inca de la nastere, asemenea unui sistem de operare cu care computerul tau vine deja incarcat)

Si, existand in creierele tuturor oamenilor, se poate manifesta (functionarea eronata, la ea ma refer) in milioane de oameni. Sau in miliarde de oameni. Pentru ca toti au/avem aceiasi detectori pre-instalati. Detectorii de agenti cauzali.

Cineva (tigrul, in exemplul meu cu hominidul) care vrea sa-ti faca ceva. Cineva care  are intentii in ceea ce te priveste. Cineva caruia ii pasa de tine, adica pentru care ai (o anumita) importanta. Cand detectorul functioneaza bine exista o corespondenta intre ceea ce tu crezi (tigrul vrea sa ma manance) si realitate (da, tigrul chiar vrea asta) Dar cand nu functioneaza bine? De pilda:

Cum ar fi daca detectorul ti-ar spune, intr-un mod foarte convingator, ca exista un AGENT CAUZAL INVIZIBIL?

PS Sunt aproape sigur ca esti un vizitator inteligent si, desi nu am rostit nicaieri cuvantul, ai inteles subiectul acestui articol. Intr-o zi neobisnuit de luminoasa.

 

Maria

03 05 2013

Astazi m-am intalnit cu Maria (in realitate se numeste altfel dar ii protejez identitatea) Maria mi-a fost, candva, studenta (la facultatea de psihologie) si doreste sa publice o carte de specialitate. De aceea ne-am intalnit (de fapt a existat si un al doilea motiv: ne-am intalnit si pentru o foarte placuta partida de sex, pe care am amanat-o amandoi inca din vremea studentiei)

Esti oripilata de ultima paranteza? (hihi!) Nu e nimic adevarat, am inventat totul pentru a-ti activa intr-o masura mai mare atentia (sexul este un excelent motivator!)

Asa, ce spuneam? Spuneam ca Maria intentioneaza sa publice o carte (a scris-o deja, ma rog, primul draft, pe care am acceptat sa-l corectez doar in schimbul…vezi, cine este perversa acum?). Insa are o problema:

Se teme de esec!

Poate ca si tu te temi de esec. De aceea iti relatez aceasta mica istorie (ai putea avea cateva insight-uri). Maria a impartasit intentia ei (laudabila, din punctul meu de vedere) unor oameni apropiati (persoane care au o mare semnificatie pentru ea) si se teme de judecata lor (evident, dupa ce cartea va fi publicata)

Se teme ca nu va obtine aprobarea lor si, coplesita de aceasta frica, refuza sa caute o editura care sa-i publice cartea. Rolul meu, in cazul in care nu ti-ai dat seama, este acela de a o ajuta sa depaseasca acest blocaj. Asa ca imi iau rolul in serios si ii spun „Maria, ce proasta esti!” (in gandul meu, normal) Ti se pare ca gresesc? Hai sa ne gandim impreuna:

  • Oamenii (apropiati) ale caror pareri conteaza considera (unii dintre ei) ca nu va reusi sa finalize acest proiect (sa scrie efectiv), nefiind capabila de o astfel de performanta
  • Daca a scris-o, totusi, cred ca nu va gasi niciodata o editura care sa o publice
  • Daca a gasit o editura care sa o publice sunt convinsi ca lucrarea nu va avea succes (nu se va vinde)
  • Daca va avea succes la public il vor atribui unor standarde scazute ale cumparatorilor

Intelegi, nu-i asa? Indiferent ce ar face Maria vor exista unii oameni care nu vor aprecia efortul ei si chiar ii vor devaloriza munca. Maria nu poate sa controleze perceptia celor din jur. Dar isi doreste asta. De aceea este o proasta! (ups, ce-am zis? Halal terapeut!)

Inca te mai identifici cu Maria? (dupa ultima mea afirmatie) Vreau sa te consolez: cei mai multi suntem, dintr-un anumit punct de vedere, neghiobi, atunci cand incercam sa obtinem aprobarea unor oameni care opereaza cu valori diferite de ale noastre. Incercand imposibilul (chiar daca, temporar, reusim) platim un pret enorm (pentru un beneficiu modest): suntem stresati, nelinistiti, frustrati, obositi, furiosi („cum indrazneste?”), tulburati, tristi, intr-o dispozitie proasta.

Am putea fi mai inteligenti (psihologic), nu-i asa?

Maria a inteles pozitia mea filosofica (este derivata din filosofia stoica) si a plecat senina, hotarata sa publice cartea…no matter what. Nu sunt convins ca maine va gandi la fel (as fi preferat sa realizeze lipsa de fundament a fricii ei de esec in timpul unui orgasm, asta fiind de natura a-i consolida intelegerea; dar nu-i nimic, se va intoarce cu al doilea draft!)

Cunosti si tu oameni care nu se mai apuca de un lucru pentru ca se tem ca vor da gres? Oameni care ar fi putut realiza lucruri minunate daca ar fi incercat macar?  Esti cumva una din aceste persoane? (esti o proasta, stii acum)

Ma intreb cum poti sa citesti in continuare acest articol in ciuda insultelor mele repetate! (dar tu nu ma auzi cand ma intreb asta) Poate pentru ca, intr-un colt, foarte indepartat, al mintii tale, imi dai dreptate? Poate pentru ca esti de acord cu urmatoarea idee:

Nu are nici un sens sa renuntam la o activitate pe care o iubim si o consideram esentiala pentru noi deoarece ne este frica de esec si de respingerea celor din jur.

Nu are nici un sens si suntem niste IDIOTI (am scris cu majuscule, nu cumva sa-ti scape) daca ne lasam coplesiti si descurajati de aceasta frica. Desi, in curand, Iisus se va naste din morti, sunt sanse mici sa se intample acelasi lucru cu tine. Cu alte cuvinte, ai la dispozitie o perioada finita de timp si, in aceasta perioada, numita, pentru simplitate, „viata ta”, ai sansa de a-ti urmari (poate chiar implini) aspiratiile.

Poti incerca sa faci ceea ce este important sau pretios sau drag tie indiferent de parerea celor din jur. Poate vei reusi, poate nu (sunt multi factori pe care nu ii poti controla si unul dintre ei este norocul) Pe de alta parte, daca nu incerci, da-mi voie sa-ti reamintesc, esti, realmente, o proasta (da, poti arunca niste pietre in directia mea!)

Iti irosesti viata. Traiesti si iei decizii gresite, bazate de frica de esec si pe frica de dezaprobare sociala. Vrei sa te felicit? Vrei sa-ti spun ca esti (extrem de) inteligenta? Asta vrei? Dar cum as putea face asta vazand ca iti abandonezi visurile? Cum as putea face asta vazand cum eviti, refuzi sau te temi sa-ti asumi proiectele de viata? Si ce fel de persoana as fi daca ti-as spune ca aceste decizii sunt ok?

Din fericire (pentru mine) eu nu depind de aprobarea ta asa ca iti pot comunica, linistit, evalurea mea vis-a-vis de prostia ta iesita din comun. Dar, in acelasi spirit al onestitatii, iti mai fac o marturisire:

Sunt sigur ca poti fi o persoana inteligenta.

PS Si astept sa te „citesc”!

ceva minunat, pe un stadion de fotbal

25 04 2013

Imi place disciplina. Nu de dragul ei ci in serviciul unui scop valoros.  Daca ar fi sa asociez disciplina ca trasatura psihologica (masurata de Big Five pe dimensiunea „constiinciozitate”) cu un popor as alege, fara sa ezit, nemtii. Cand ma gandesc la o tara si la disciplina, simultan, Germania imi apare in minte, din nou si din nou.

Dar fotbalul jucat in Germania nu mi-a placut niciodata. Disciplinat, da, dar lipsit de imaginatie. Lipsit de fantezie. Previzibil si plictisitor.

Nu si in ultimul timp. Cu siguranta nu ieri sau alaltaieri:

Bayern Munchen – Barcelona 4:0

Borussia Dortmund – Real Madrid 4:1

Meciuri spectaculoase. Executii si combinatii senzationale. In regim de disciplina, desigur! Lumea s-a schimbat (cel putin in fotbal) Germania domina Spania, jucand mai frumos. Poate ca un rol semnificativ il are si publicul. La meciul de aseara suporterii nemti  au cantat aproape tot timpul.

Nu au aruncat cu torte in teren, nu au provocat incidente cu fortele de ordine, nu au scandat trivialitati. Probabil ca aceasta este civilizatia. Simt ca ea se indreapta si spre Romania. Sau doar visez cu ochii deschisi.

hartia de turnesol

23 04 2013

Se apropie 1 Mai. Da, vei avea o zi libera. Poate chiar mai multe daca ai unele abilitati (stii tu care) si, mai ales, daca lucrezi pentru statul roman. Insa, pana atunci, astazi, muncesti. Esti la birou sau pe teren (si citesti acest articol pe smartphone)

Te-as intreba ceva: cum te simti la sfarsitul zilei de munca? Si te ajut sa raspunzi: la sfarsitul unei zile de munca, in general, te simti mai motivata  sa revii si a doua zi sau, mai degraba iti doresti ca a doua zi, daca se poate, sa fii in alta parte si sa faci altceva?

Fii onesta atunci cand raspunzi la intrebarile de mai sus! Ai putea afla ceva important despre calitatea vietii tale si masura in care duci (sau nu) o viata buna.