Arhiva luna 10, 2012

En attendant

27 10 2012

O prietena a blogului, implicata in operatiuni de interceptare, mi-a trimis urmatoarul transcript:

“ESTRAGON: încîntător loc. (Se întoarce, înaintează pînă la rampă, priveşte spre public.) Plăcut peisaj. (Se întoarce spre Vladimir.) Să ne cărăm.

VLADIMIR: Nu se poate.

ESTRAGON: De ce?

VLADIMIR: îl aşteptăm pe Godot…

ESTRAGON: Adevărat. (Scurtă pauză.) Eşti sigur că aici?

VLADIMIR: Ce?

ESTRAGON: Că aici trebuie să aşteptăm?

VLADIMIR: A zis în faţa copacului. (Priveşte copacul.)
Mai vezi alţii?

ESTRAGON: Ăsta ce e?

VLADIMIR: Pare salcie.

ESTRAGON: Unde-i sînt frunzele?

VLADIMIR: Pesemne că e moartă.

ESTRAGON: A terminat cu plînsul.

VLADIMIR: Doar dacă n-o fi anotimpul.

ESTRAGON: Nu crezi mai curînd că e un copăcel?

VLADIMIR: Un arbust.

ESTRAGON: Un copăcel.

VLADIMIR: Un… {Se opreşte.) …adică ce vrei să insinuezi? Că am greşit locul?

ESTRAGON: Trebuia să fie aici.

VLADIMIR: N-a spus că vine sigur.

ESTRAGON: Şi dacă nu vine?

VLADIMIR: Ne întoarcem mîine?

ESTRAGON: Şi pe urmă poimîine?

VLADIMIR: Poate.

ESTRAGON: Şi aşa mai departe.

VLADIMIR: Adică…

ESTRAGON: Pînă cînd vine…”

M-am intrebat daca initiativa ei are legatura cu asteptarea la care ma refeream in articolul de ieri (sau la care Octavian Paler se refera cu mult mai mult talent decat mine) insa nu cred. Pur si simplu a petrecut prea multe ore in compania unui irlandez laureat Nobel, cu ocazia lucrarii de licenta.

PS Si pentru ca eu nu sunt Paler (dar ma intereseaza comedia neagra) fragmentul promis il voi livra. Pretty soon. Or just pretty.

despre ce nu este in stare (poezia) sa faca

26 10 2012

„Naufragiatul” pe un peron are cateva idei interesante si despre poezie. Prietenii blogului mai aplecati catre latura lirica a vietii ma vor ucide pentru ce voi face in continuare insa, din reziduurile sinelui meu mistic, inca mai cred in reincarnare:

A iubi soarele cand cobra se leagana in jurul uni om care tipa e mai degraba un fel de complicitate, imi spuneam. Si mi se parea ca intreaga primavara trecuse de partea cobrei.

Intreaga primavara incuraja cobra sa urmareasca victima, sa fie necrutatoare. Doamne, cum putusem fi atat de orb? Soare, primavara, poezie. Dar ce sa faca poezia impotriva cobrei? Stiti ce mi-a trecut prin minte atunci? Un gand absurd pe care nu reuseam sa-l alung:

Ca poezia cea mai frumoasa nu e decat o forma de esec si de tradare.

PS1 (pentru cei care nu au citit romanul) „Cobra” este un simbol al raului.

PS 2 (pentru cei care asteapta sa scriu despre Dumnezeu) In curand!

(deficit de) serotonina

25 10 2012

Tot frunzarind cartea domnului Paler, in cautarea pasajelor providentiale, am dat peste cateva care par foarte nimerite pentru un manual de psihologie clinica, sectiunea tulburari de dispozitie.Acuratetea descrierii mi se pare suspecta in sensul urmator: poate autorul chiar a avut un episod depresiv major:

Traiam cu simturile atipite, ca intr-o camera cu storurile trase, in care nu patrunde de afara decat putina lumina, cat sa nu te impiedici de lucruri, sa stii daca e noapte sau zi si ca astepti sa te lamuresti asupra celor ce ti s-au intamplat: cine a tras storurile? Si de ce? Si cine le va ridica intr-o zi, daca le va ridica?

Dar pana si miscarile necesare le faceam greu. Sufeream pana ce ma duceam in spatele garii sa beau apa sau sa inghit ceva din proviziile gasite in magazie.

Noaptea dormeam cu intreruperi. Cate un ceas, doua, ma afundam in somn, apoi ma trezeam leganat de vuietul vantului si stateam ascultand pana adormeam din nou.

Nu esti nici mort, nici viu. Te simti ca un foc care abia mai palpaie, gata sa se stinga. Stai cu ochii deschisi, te uiti intr-un punct fix, dar nu vezi nimic. Si nici nu te gandesti la nimic decat la propria ta oboseala de a trai si de a muri.Rastignit undeva intre viata si moarte, nu esti bun pentru nici una dintre ele.Parca plutesti in deriva si astepti sa fii aruncat pe un mal, ori al vietii, ori al mortii, ti-e egal.

PS Daca spun ca maine urmeaza fragmentele despre Dumnezeu, oare ma vei crede?

Aloha!

25 10 2012

Am primit un mail in care sunt invitat la un curs de baza Ho’oponop..whatever, sustinut de faimosul speaker de renume mondial Mabel Katz. Cursul se desfasoara in sala Bruxelles a Rin Grand Hotel si costa doar 500 de lei pentru 6 ore.

Scriu despre acest curs deoarece imi pare ilustrarea perfecta a conceptului de mumbo-jumbo (in traducere aproximativa: nonsens). Ceea ce ma ingrijoreaza cu adevarat este ca vor exista cetateni romani dornici de Ho’opon..Hanky-Panky si, mai ales, conform prezentarii, ca „vor exista imediat rezultate uluitoare”!

Oh, fireste, rezultate ultrarapide: disparitia a 500 de lei in doar 6 ore, fara urme.

PS Din pacate Romania pare paradisul miltonian (John, poetul, nu Ericksonn autodidactul) pentru toti vanzatorii de ulei de peste actualizat cu elemente de junk science. In curand am putea afla cum e posibil sa ai relatii sexuale cu extraterestrii, gratie unor procedee secrete puse la punct de agentia matrimoniala Holistic Love and Abduction.

N si M

24 10 2012

Hai sa facem un calcul: numarul de oameni carora, intr-o forma directa (face to face, telefon) sau indirecta (mail, Facebook) le-ai spus ceva, orice, inca de la prima ora (poate esti genul care nu se da jos din pat pana nu verifica Inbox-ul). Si sa presupunem ca ai obtinut N interactiuni.

Urmatorul pas: roag-o pe mama ta sa realizeze acelasi calcul, in cazul ei. Pentru ca ne place algebra ii vom spun acestui numar M.

Ce crezi (acum, cand citesti, inainte de a calcula efectiv) N este mai mare decat M? Poate mult mai mare?

Si daca „Da”, ce spune asta despre lumea in care traim? Cum anume s-a schimbat ea in doar 20 sau 30 de ani? Si, daca nu mai este aceeasi lume ca a parintilor sau profesorilor nostri, in ce masura sunt ei competenti pentru a ne ajuta sa ne orientam si sa ne adaptam la ea?

PS Te rog, nu-i trimite (pe smartphone) acest articol mamei tale!