Sambata ar fi fost o zi ca oricare alta daca nu ar fi fost diferita. Si nu m-as referi la ceea ce am aflat daca nu as simti ca am datoria sa spun si eu ceva desi, din punct de vedere juridic, nu are nicio importanta. Da, ai citit bine, „juridic”! Deoarece am aflat ca juristul Colegiului Psihologilor, pe care il cunosc, a fost oprit de o masina a Politiei, i-a fost perchezitionata masina si i s-au gasit, se pare, droguri (ecstasy si heroina). Cum ai putea fi auzind o astfel de veste despre cineva pe care il cunosti? Eu am ramas…stupefiat! (doar fac haz de necaz, mecanismul meu de aparare preferat)
Daca ma stii de ceva timp, ai observat ca nu obisnuiesc sa scriu despre oameni foarte apropiati, despre clienti sau despre oameni dintr-un cerc social un pic mai larg (decat foarte rar si atunci numai de bine). Insa de data aceasta vreau sa adopt o pozitie fata de ceea ce pare a fi Laurentiu Stefan, traficantul de droguri.
Il cunosc pe Laurentiu, cred, de aproximativ 5 ani. Mi-a fost student la ID (nu, nu sunt profesor si la Drept, a facut el si Psihologia). M-a ajutat (nu doar pe mine ci echipa din care faceam parte) cu consultanta juridica. Chiar si dupa mai mult timp petrecut impreuna continua sa-mi vorbeasca, ghici cum, cu „dvs” (asta in conditiile in care eu incurajez dialogul informal, in special cu studentii din anii terminali sau de la Master). Nu sunt inocent, e limpede ca avea o doza puternica de respect pentru autoritate.
Ins acesta e doar un exemplu minor. Atent, disponibil, civilizat, decent, serios, acestea sunt calitatile pe care le-am putut percepe la mai tanarul meu coleg (are 35 de ani). Nu cred niciun moment ca ar putea fi dealer. Nu cred nici macar ca a experimentat cu joint-uri, desi aici m-as putea insela, intelegand cat de raspandite au devenit aceste experiente si in Romania (voi lua si eu intr-o zi, doar ca sa bifez itemul desi, la varsta mea, as putea incepe direct cu LSD).
Si atunci, ce cautau drogurile in masina lui? Inclin sa cred ca i-au fost „plantate” de binevoitori. Nu am nicio dovada, desigur, si nu scriu acest articol pentru a-l ajuta pe Laurentiu sa iasa din arest. Il scriu deoarece nu vreau ca destinul unui om de valoare (asa mi s-a parut mie) sa fie intrerupt, sau distrus, de o astfel de intamplare. Nu am competente juridice. Dar pot spune, dupa numerosi ani petrecuti pe taramul intelegerii mintii umane, ca Laurentiu nu are psihologie de traficant.
Nu mai am nicio indoiala ca viata nu este dreapta insa nu pot accepta sa fie si cruda iar eu sa nu fac nimic. De aceea scriu. Tanarul jurist al Colegiului, care nu mi-a cerut acest serviciu, si pe care nu l-am mai vazut de mai bine de un an, se gaseste in punctul in care viata i-ar putea juca un renghi oribil. Sper ca anchetatorii sa fie luminati si sa realizeze ca periculosul infractor din fata lor este, de fapt, un cetatean onest. Celor care au ticluit aceasta hidoasa inscenare (presupun ca despre asta e vorba) le doresc mintea cea de pe urma a romanului (poate si a columbianului, ca sa si glumim putin) si puterea de a-si recunoaste fapta. Cat de mult sa urasti pe cineva pentru a-i face un astfel de rau?
Intotdeauna ura mi s-a parut un fenomen obositor, prin urmare neprizabil (incredibil, ce cuvinte folosesc!). Sa urasti pe cineva e ca si cum, zilnic, in loc de o cana de ceai (sau de suc de portocale), ai sorbi, pe indelete, otrava de cea mai buna calitate (mortala, vreau sa spun). Dezgustul mi se pare o emotie mai interesanta (te face sa te indepartezi). Furia merita si ea un loc in sistemul limbic. Dar ura? Ura este..urata.
Nu-l vad pe Laurentiu, dintr-un beci al Politiei Capitalei, citind, pe un smartphone, acest articol. Nici capacitatile mele telepatice nu mai sunt ce-au fost odata! Insa daca l-ar citi, as vrea sa stie ca il sprijin, ca sunt aproape sigur (pastrez o urma de scepticism in orice) ca nu are nicio legatura cu drogurile acelea si ca, prin urmare, cred ca este nevinovat. Poate nu inseamna nimic din punct de vedere juridic (ce „poate”, evident ca nu inseamna) dar ar putea indeparta putin umbra care s-a asezat acum asupra vietii lui.
Nu am niciun fel de amanunte, Laurentiu, dar pariez pe tine! Si, dupa unele masuratori, sunt un bun jucator. Iti doresc sa clarifici cat mai repede acest malentendu si promit, in ciuda vietii antihedonice pe care o duc, sa sarbatorim cu o iesire la iarba verde. Pe care o vei refuza, deoarece nu te reprezinta.
