Cea mai fina ciocolata cu lapte din Alpi, in forma de inima, umpluta cu crema de capsune. Simti ceva cand citesti aceste cuvinte? Sau, mai degraba, ar fi potrivit sa invoc o portie delicioasa de cartofi prajiti livrata de angajatul lunii de la cel mai apropiat Mc? (ca urmare a nutritiei optimizate, respectivul radiaza, efectiv, sanatate si buna dispozitie) Poate gusturile tale sunt mai sensibile la acronimul esoteric THC (ingredientul activ din cannabis)? Oricum ar fi, trebuie sa existe ceva care sa-ti trezeasca neuronii din VTA (ventral tegmental area) din toropitoarea meditatie Zen, obligandu-i sa produca cevasilea dopamina. In cuvinte mai putin impodobite, ai si tu cateva butoane ale placerii.
Si eu, pentru ca si eu sunt om (masinarie sofisticata, aparent dotata cu liber arbitru, in alte versiuni, debil-academice). La mine dopamina incepe sa circule mai repejor cand cuget la fenomenul timpului (fara ajutorul lui Heidegger, am recunoscut de mult, intr-o carte de care am uitat, ca ma depaseste-desi, in cazul Dasein-ului, cred ca am inteles cum e sa fii „neither here not there”). Da, dinadins procedez intr-un anume fel, adica nu fac nimic ci doar observ (sau mi se pare ca observ) trecerea timpului.
Poate fi un exercitiu infricosator, crede-ma, nu incerc sa te aduc pe un teritoriu rumenit cu angoase existentiale si nici nu am in vedere o activitate mai bogata in nucleus accumbens (prima zona de proiectie a axonilor cu originea in VTA). Timpul trece chiar acum dar noi nu simtim asta! Clipe pretioase (oare?) din viata noastra circula indiferente dinspre viitor spre trecut. Suntem cu cateva secunde mai aproape de… (oh, nu, acesta nu va fi un articol despre moarte, desi, cred ca te poti impaca, sau macar accepta ideea ca a vorbi despre timp, cu atat mai mult a medita asupra timpului, inevitabil, inevitabil, inseamna a lua in consideratie si sfarsitul timpului, pentru o persoana fireste, anume acea persoana care nu mai opereaza cu idei culese din basmele pentru copii).
Acest articol este dedicat specialistilor din HR.
What? Evident ca nu vezi nicio legatura. Ce-are a face HR-ul cu timpul? Ai putintica rabdare, neicusorule, legatura acum urmeaza, ce-ai citit mai sus e doar modul meu epipaleolitic de a-ti capta atentia si a te deconecta de la viermuiala „cubului” (cubicle) in care lucrezi (sau de la agitatia savuroasa, desi sublim lipsita de sens, a puradelului care ti-a micsorat wellbeing-ul dar il va creste, negresit, cand va zbura definitiv din cuib).
Am promis ca nu voi permite esentei mele existentialiste (ptiu, drace, ori am zis „esenta”?, nu am nicio esenta, sunt doar un proces curgator, de aceea chiar ma schimb, nu indraznesc sa spun evoluez, iar „existenta precede esenta”, nu zise asa nen-tu..cum il cheama, cum ii spune, baiatul acela caruia ii era greata, ma rog, „nausea”) sa aserveasca documentul de fata si ma tin de cuvant. Doar o doza, insignifianta, rogu-te: asa cum un obiect in miscare nu ocupa un loc exact in spatiu, tot asa constiinta noastra nu este niciodata fixata intr-un loc exact in timp. Mesteca ideea asta si poate te abonezi si tu la newsletter-ul fabricii de dopamina din VTA! (vezi in ce univers interconectat traim, in doar 525 de cuvinte l-am legat pe iubitu’ lu’ Simone de sobolanii lui Olds si Milner, fara a uita de cei cativa junkies, niciodata de sex feminin, pasind cu evlavie intr-o chocolaterie si nici de pacientul B-19, fara de care neurostiintele nu ar fi ce sunt).
Si acum despre HR. Dar nu imediat, sa scormonim pana la capat in sertarul lugubru, sau plin de promisiuni, depinde daca te gandeste la nastere sau la moarte (de ce crezi ca nu le-am scris invers?), al timpului. Unul din motivele pentru care imi place foarte mult stiinta este ca se incumeta sa faca predictii falsificabile (si impostorii din pseudostiinte avanseaza predictii dar acelea nu sunt falsificabile, cum poate ai inteles pana acum daca ai apelat la serviciile unui astrolog sau ale unei bunicute ghicitoare in cafea).
Sunt fascinat de predictii.
Desi nu le spun niciodata, prezic, in sinea mea, daca un cuplu va mai fi impreuna peste 5 ani sau daca o aspiranta la calitatea de psiholog clinician va practica vreodata aceasta meserie lipsita de scortisoara (don’t ask, sunt intr-o dispozitie metaforica). Indiscutabil, gresesc, dar ce exercitiu placut sa anticipi, sa derulezi timpul pe repede-inainte, sa vezi in samanta de azi copacul de maine (sau salata, sa nu ne lasam intimidati de biasul optimismului)!
Purtat de geniul dubios al predictiei am ajuns, impotriva vointei mele (Daniel Wegner, ai ceva de comentat?), si la Allen Huffcutt (profesor la Bradley University, considerat unul din primii 25 de cercetatori din lume in domeniul psihologiei organizationale). HR, here we come! Huffcutt are niste idei foarte ciudate despre practica interviului (the job-interview). Nu am ajuns chiar intamplator la el:
Unul din zecile de lucruri care ma intereseaza in psihologie este diagnosticul si, in termeni mai largi, evaluarea personalitatii cuiva (iar in termeni foarte largi, prima impresie si efectele ei durabile asupra perceptiilor ulterioare). In psihoterapie pare a fi nevoie de diagnostic (spun „pare” deoarece studiile meticuloase ale lui Bruce Wampold-ai auzit acest nume pronuntat macar o singura data de un formator?, intrebare pentru cei 5-10 tineri terapeuti care mai au curaj sa ma citeasca-infirma aceasta credinta pironita in mintea practicienilor, o data cu inghitirea pe nemestecate a modelului medical). Inainte de a merge la ofiterul starii civile (inca simt un ghimpe, „ofiterul”?) si a rosti fatidicul „da”, e nevoie de „diagnostic” (da, fratele meu, e nevrotica fata, dar la fel esti si tu, doar ca altfel!). Cand alegi un baby-sitter pentru palavragiul mai mic de un metru e nevoie de „diagnostic” (evaluare, hai sa vorbim frumos!).
Cum ai putea angaja pe cineva, eventual pentru 10.000 de euro, fara sa-l evaluezi foarte bine inainte? Daca e sa ne amintim principiul lui Hull (vechi, dom’le, vechi), cel mai bun e de doua ori mai bun decat cel mai rau! Ca o paranteza, simpatizez total cu frustrarea oamenilor din departamentele de HR: cred ca sunt capabili sa contribuie major la succesul organizatiei din care fac parte. Insa valoarea pe care o aduc (sau o pot aduce, daca ar fi lasati) nu este recunoscuta. Ca si cum cei mai importanti actori dintr-o organizatie nu ar fi oamenii ci computerele sau surubelnitele!
Totusi, daca e o idee grozava sa-i testezi temeinic pe candidati, nu pare o idee la fel de buna sa-i inviti la un interviu cu managerul. Asta cleveteste Huffcutt si eu tind sa sprijin studiile lui (cu mici obiectii). Insa, daca esti manager (aha, ti-a adus articolul fata aceea draguta de la HR despre care nu stiai cu ce se ocupa), ce poate fi mai contraintuitiv decat sa-ti spuna cineva ca interviul e la fel de util ca morcovii pentru pisici?
„Trebuie sa-mi dau seama daca exista chimie!”. Oh, da! (organica sau anorganica?) „Trebuie sa simt daca pot stabili o legatura cu el/ea!”. Fireste! (in serie sau in paralel?) „Cine altul decat mine poate stabili daca se poate incadra in echipa mea?”. „Si, in fond, eu ma voi intalni zilnic/periodic cu jinduitorul la bonusuri si abonamente la piscina!”.
Asa este! Iar urmatoarele intrebari te ajuta sa raspunzi acestor nevoi profesionale (in special cea cu chimia):
- Care crezi ca sunt punctele tale tari? Dar cele slabe?
- De ce ai plecat de la ultimul tau job?
- Unde te vezi, profesional vorbind, peste 5 ani?
- Spune-mi 3 motive pentru care te-as angaja.
- Cum te-ai descrie pe tine insuti?
- Ce-ti doresti cel mai mult sa faci cu viata ta?
- Ai reusit sa-ti dai seama cat de destept sunt? (asta e de la mine, nu apare niciodata in interviuri, poate doar in fantezii)
Nu cred ca merita sa pierdem timpul cu ideea simpla ca astfel de intrebari sunt asteptate si, incredibil, nu ne-am fi gandit niciodata, raspunsurile pot fi pregatite in avans (iar candidatii inteligenti pot chiar fabrica o serie de raspunsuri avantajoase si, chipurile, creative). De asemenea, ne-am putea astepta ca la prima intrebare cineva sa raspunda „Sunt un sobolan indolent si am venit aici sa va storc de bani cu voluptate, pana cand veti avea inspiratia sa ma dati afara”? Poate intr-una din lumile lui J.K.Rowling, versiunea pentru corporatii fistichii.
To cut a long story short, desi interviurile cu format nestructurat sunt foarte populare, iar managerii incantati sa le conduca si sa-si exerseze „ochiul” (nu neaparat si cortexul frontal), realitatea luata la bani marunti (cercetatorii, mi-a picat fisa, sunt un fel de contabili, te scotocesc si te scarmana pana la ultimul chitibus) este diferita:
Exista o corelatie foarte slaba intre interviuri si performanta.
Adica o impresie glorioasa poate fi urmata de esecuri in serie? Da! Si realizarile profesionale remarcabile pot fi precedate de impresii modeste la interviurile de angajare? Da! Bine, dar chimia? (oxigenul, azotul, clorul, poate si molibdenul) Dar matching-ul? Conexiunea, legatura, al saselea simt (6.66?), intuitia, potrivirea de valori, feromonii (nu, sa-mi fie rusine, am bazdaganii in cap!), interesele impartasite?
Viteazule (manager), nu trage in mesager! Ia-te de Huffcutt (e in Illinois)! El sustine, aproape sigur exploatandu-si studentii „graduate”, adica implicandu-i in studii, bizareriile de mai sus (si de mai jos).Io, scriitoru’ lu’ matale, doar traduc si, pe ici pe colo, denigrez, discreditez, calomniez si ponegresc (nu in acelasi timp ci pe rand) micutele, minusculele fragmentele de gandire irationala (manca-o-ar tata pe ea de dulceata, vino sa te salivez pe obraz!).
Te intereseaza cumva performanta viitoare a celui sau celei pe care intentionezi sa o angajezi? Mai degraba decat sa ai tu senzatii viscerale placute vrei sa faca o treaba buna? Ar fi interesant daca cetateanul respectiv ar fi productiv si eficient? Daca s-ar achita in mod responsabil de sarcinile primite? Numa’ o ureche de poti pleca:
Nu ai nevoie de interviuri (nestructurate)!
Mergi pe mana lu’ fetele care stie HR! Daca au aplicat corect testele de aptitudini pot prezice performanta la fel de bine ca un interviu structurat. Stiu ca e frumos la interviu, puterea (de a hotari destinul cuiva) e asociata cu un sentiment foarte dulce. Daca vrei neaparat, poti transforma interviul, dupa ce ai identificat cei mai buni candidati, intr-o modalitate de a-i motiva si de a-si dori, pentru motive diferite de cele financiare, sa faca parte din companie. Aista nu e treaba din cele usoare dar o dregi dumneata!
Huffcutt, A. I., & Arthur, W. Jr. (1994). Hunter & Hunter (1984) revisited: Interview validity for entry-level jobs. Journal of Applied Psychology, 79, 184-190.
Barrick, M. R., Shaffer, J. A., & DeGrassi, S. W. (2009). What you see may not be what you get: Relationships among self-presentation tactics and ratings of interview and job performance. Journal of Applied Psychology, 94, 1394-1411.
McDaniel, M. A., Whetzel, D. L., Schmidt, F. L., & Maurer, S. (1994). The validity of employment interviews: A comprehensive review and meta-analysis. Journal of Applied Psychology, 79, 599-617.
