“seceta a ucis orice boare de vant”

Sesiune, ultima zi. Fosnetul moale al foilor de curs (fotocopiate, normal, aveai lucruri mai bune de facut decat sa mori de plictiseala la un curs). Insa acum a venit scadenta. Trebuie sa platesti, adica sa inveti. Si mai ai mai putin de 24 de ore. Oh, cat de mult ti-ai dori ca examenul sa fie nu maine ci poimaine. Sa mai castigi o zi!

In cazul in care nu esti o persoana cu tulburare obsesiv-compulsiva diagnosticata, care a invatat ce avea de invatat inca inainte de a incepe sesiunea (si acum doar citeste bibliografia suplimentara), aproape sigur iti este cunoscut scenariul de mai sus. Ai trecut prin el. Ai simtit presiunea termenului-limita (dead-line) si, iti amintesti cu o nostalgie calda (de la canicula), cat de mult ti-ai fi dorit sa mai primesti o zi (de la Bunul Dumnezeu, varianta pentru studenti).

Acesta este un articol despre nemurire.

Hai sa ne imaginam, retrospectiv, acel moment (acele momente, tinand cont de faptul ca sunt doua sesiuni pe an si ai facut cel putin trei ani de facultate-sistemul Bologna) si sa presupunem ca miracolul s-a intamplat. Ai mai primit o zi pe care sa o dedici pregatirii academice. Da, examenul s-a amanat, din motive necunoscute, desi gurile rele spun ca profesorul a fost rapit de un grup galagios de extraterestri, angajati de guvern sa actualizeze listele electorale.

Examenul nu va mai fi maine (luni) ci poimaine (marti). Iata inca ca vine luni si afli ca examenul a fost amanat pentru miercuri. Excelent, inca o zi castigata pentru studiu! Doar ca marti esti anuntata ca examenul va avea loc joi. In mod de neinteles, entuziasmul incepe sa-ti scada. Da, mai ai timp pentru o recapitulare profesionista (intre timp au ajuns la tine si sistemele de invatare necunoscute de profesorii tai). Totusi, ai vrea sa sustii odata si odata examenul acesta. Pana acum ai castigat (timp) din amanari si te-ai bucurat. Acum incepi sa simti ca pierzi. Vrei sa sustii examenul.

Nu mai vrei zile suplimentare!

Ideea ca ai putea avea la dispozitie 6 luni pentru acest examen, in loc sa-ti dea o stare de euforie („ma voi pregati excelent, tot asa cum Ministrul de Interne a pregatit, si a confirmat public, referendumul!”), te deprima. „Ce sens are sa beneficiez de 6 luni pentru un curs care poate fi invatat temeinic in 3-4 zile?”

Iar eu supralicitez: cum ar fi daca ai avea la dispozitie 12 luni? 18 luni? 24 de luni? 100 de luni? Ar fi absurd, evident! Insa cum ar fi daca ai putea termina studiile in alta viata? Cum ar fi daca ai incepe facultatea in alta viata? Ce facultate ai face acum daca ai sti ca o poti face si in alta viata? Mai mult, ce anume ai alege sa faci acum stiind ca ai timp suficient pentru a-l face (pe acel „ceva”) in alta viata?

Cand spun „alta viata” stiu ca exista riscul sa te derutez. Te poti gandi ca vei muri si apoi vei renaste dar la fel de bine te poti gandi (e o recomandare) ca nu vei muri niciodata insa te vei schimba destul de mult pentru a putea spune ca simti ca traiesti deja o alta viata (daca te muti din Rahova in Manhattan sunt sanse mari sa simti ca traiesti o alta viata).

Intelegi incotro bat? Ce mesaje subliminale transmit, fiind machiavelic? Pricepi ideea mea inca invelita in metafore chipurile academice? (sesiune, examen) Raspunsurile nu pot fi decat „da” deoarece cititorii mei sunt in mod evident mai inteligenti decat mine (si chiar decat Ion Predescu, judecator de la Curtea Constitutionala, eroul fara voie al unui alt articol)

Daca nu am muri niciodata nici un proiect asumat nu ar avea sens.

Sper ca esti de acord! (tocmai ti-am atribuit un IQ superior unui demnitar public cu salariu lunar echivalent cu salariile insumate a 10-12 lectori universitari) Orice proiect pentru a carui realizare ai la dispozitie un timp infinit devine fara sens. Din punct de vedere psihologic, ce crezi, cat ai fi de motivata sa te angajezi intr-un astfel de proiect („sesiunea extinsa la 100 de luni”, simbolic vorbind)?

Cine si-ar mai dori sa faca ceva, orice? Cu cata tragere de inima ar face? Cat de plini de energie si de speranta ar fi oamenii? Stiu ca mintile noastre nu sunt facute pentru a opera cu ideea de „infinit” insa, te rog, fa un efort! Ai la dispozitie un timp nesfarsit pentru orice fel de scop pe care ti-l propui. Catre orice „destinatie” pe care o alegi poti incepe sa mergi de azi, de maine sau o poti amana pentru urmatoarea mie de ani. Nu te preseaza timpul, nu exista dead-line (hi hi!), nu exista anxietate.

Poti face orice, cand doresti tu, in ritmul tau. Timpul nu se termina niciodata. Moartea a fost abolita (sau invinsa, probabil de Iisus din Nazareth). Poti da orice „examen” cand doresti, nu exista nicio constrangere, nicio exigenta, nicio limita (orice asemanare cu sentimentele experimentate de un fat in burtica mamei este fortata si arbitrara). Ceea ce au promis toate religiile s-a adeverit. Viata ta este  nelimitata. Timpul, asemenea alegatorilor din unele sate fruntase la referendum (procente de peste 150%), este furnizat in cantitati infinite. Dumnezeu Unul (cel crestin, nu cel venerat de musulmani) ti-a daruit viata vesnica (pentru ca ai fost baietel sau fetita cuminte si nu ai pus intrebari).

Mediteaza putin la aceasta posibilitate (la care s-a gandit si Simone de Beauvoir, precizare pentru vizitatorii mei din Villeurbanne, Caen si Rouen, ca numar de vizite mult inaintea celor din Paris si Lyon).E minunat, nu-i asa? Ai fi putut primi o veste mai buna zilele acestea? Ai timp pentru a-ti realiza toate planurile, inclusiv acelea la care inca nu te-ai gandit. Ai timp din belsug. Din abundenta. Berechet. Bucura-te, prietene! Si daca nu reusesti, daca nu poti reprima senzatia ca o astfel de viata nu ar avea nici un sens, imi poti trimite un mail de multumire. Poate am trezit in tine sentimentul ca:

Fiecare clipa este valoroasa. Pentru ca vietile noastre, peste un timp, se vor incheia. Pentru totdeauna.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.