spiritualitatea mumbo-jumbo

Am primit un mail in care sunt invitat sa particip la cursul Ho’opon..hocus-pocus, avand astfel sansa de a o intalni pe Mabel Katz, despre care mi se spune, candid, ca a practicat aceasta arta straveche hawaiana timp de aproape un deceniu, 24 de ore pe zi (prin urmare, inteleg eu, si in somn).

Cursul este gazduit de un hotel decent si costa 500 de lei (pentru studentii noi, unde m-as incadra) respectiv 330 de lei pentru revieweri (persoane care au mai participat). Aproape ca m-as duce pentru ocazia probabil unica de a lua contact cu cea mai inalta concentrare de naivitate (folosesc eufemisme in acest articol) la care pot spera in aceasta primavara, daca e sa-mi suprim, cu ajutorul unor ciuperci la borcan, intelegerea faptului ca vom fi binecuvantati si de aura spirituala, intens-halucinogena, a lui Stanislav Grof.

Sunt asigurat ca voi atrage oameni potriviti si situatii ideale in viata mea, ca imi voi descoperi propria identitate si ca mi se va deschide calea catre iubire, fericire si bogatie. Pentru doar 500 de lei (sase ore) eu cred ca merita. Merita fiecare minut: aproximativ un leu si 10 bani pe minut. Chilipir curat!

Vii si tu?

PS Daca irationalitatea, ignoranta si prostia ar avea masa gravitationala, ce sanse ar fi ca Pamantul sa mai faca parte din sistemul solar? Pamantul, in cazul in care ai uitat, a fost creat in ultimii 10.000 de ani (impreuna cu oamenii, evident, exact in forma lor actuala) Din 100 de americani adulti 46 sunt convinsi de acest lucru (Gallup, 2012) E adevarat, cei care au cele mai mari indoieli sunt absolventii de studii postuniversitare. Insa nu dispera, te rog, chiar si printre ei exista persoane iluminate religios (25 din 100)

Comentarii oprite.