sa ne inaltam (spiritual) in timp ce stam lungiti pe spate

Nu cu mult timp in urma am scris un articol scurt pe marginea anuntatei sosiri in Romania a marelui cercetator al starilor alterate de constiinta si, simultan, promotor al autocontrolului ( I know, I’m so f*****g mean!), tanarul (la nivel spiritual) Stanislav Grof (82 de ani, in curand)

Este aproape o axioma, pentru unii dintre noi, interesati de intelegerea realitatii sociale, sa incercam sa punem lucrurile in context si, inainte de a evalua o persoana (sau un grup), sa privim si istoria dezvoltarii acelei persoane (sau grup), istorie punctata de evenimente semnificative si intersectata nu doar cu destinele  altor actori sociali ci si cu destinele unor idei (sau paradigme de gandire).

Grof este un produs tipic al culturii anilor 60 (cand era la 30+, proaspat stabilit in Statele Unite, fugind din tara natala, Cehoslovacia). Iti amintesti anii 60? N-ai cum (hi hi!), nu te nascusesi! (ma adresez vizitatorilor mai fragezi)

Pentru multi tineri americani (la acea vreme) au fost ani absolut minunati. LSD-ul era „la liber”, inhibitiile sexuale erau, in sfarsit, confruntate si eliminate iar cultura eliberarii sinelui isi incepea gloriosul mars  spre cele mai inalte culmi ale … narcisismului (ce altceva inseamna sa te referi, la nesfarsit, la sentimentele si emotiile tale, la nevoile tale, la fricile tale, la sinele tau vulnerabil dezaprobat sau neinteles de parinti?)

E adevarat, majoritatea celor fascinati de contracultura anilor 60, inaintand in varsta, au devenit adulti integrati in societatea pe care, relativ recent, o respingeau, considerand-o represiva in raport cu aspiratiile legitime ale naturii umane.

Dar nu si Stanislav Grof. Nici Howard „Abbie” Hoffman, fost student (la Brandeis) al lui Abraham Maslow, unul din cei doi parinti ai „human potential movement” (miscare acum decedata, asociata cu psihologia umanista). Celalalt parinte a fost, desigur, Carl Rogers. Este un pic ironic faptul ca acesti doi ganditori, oameni care au promovat idei extrem de liberale pentru anii respectivi, au dus, de fapt, vieti destul de conservatoare, nu-i asa?

Hoffman si (Timothy) Leary, al doilea fost profesor la Harvard (de unde a fost destituit) au fost figurile publice care au catalizat energiile „blocate” ale tinerilor acelor vremuri si i-au condus, sau macar au incercat asta, spre „eliberarea potentialului” si „autoactualizare”. Maslow nu s-a disociat niciodata de ei, apreciind, in secret, notorietatea pe care i-o aduceau propriilor idei despre o viata implinita si fericita.

Ti-ar placea sa stii ce s-a intamplat cu Abbie Hoffman? A fost arestat in 1973 pentru distributia de cocaina si, in 1989, ca un fel de incununare a dezvoltarii personale orientate de ideile psihologiei umaniste, plus un consum „moderat” de droguri, in scopuri spirituale, desigur, s-a sinucis.

Timothy Leary, la randul lui, in ciuda gradului probabil cosmic de autoactualizare si implinire, nu a reusit sa scape de un mai modest cancer la prostata, murind in 1996. Nu inainte de a fi facut cunostinta cu 29 de inchisori.

Nu imi este teama sa il asez pe Stanislav Grof in aceasta ilustra companie. Si el este un produs al unei miscari defuncte (dar resuscitate, in alti termeni), privita acum cu suspiciune de psihologia academica. Nu ai face si tu la fel daca cineva ar incerca sa te convinga (fara sa te forteze, evident, libertatea individului este sacra!) ca o viata de foarte buna calitate presupune sa ai momente de varf („peak experiences”, sintagma lansata de Maslow, la care m-am referit deja, creatorul faimoasei teorii a ierarhiei nevoilor, teorie niciodata validata stiintific) iar cel mai sanatos mod de a avea aceste experiente spirituale (in care constiinta obisnuita este transcensa) este acela de a consuma LSD? (sau alte droguri)

Nu ti se pare ceva nu doar dubios ci si foarte ieftin in aceasta abordare?

Probabil sunt eu o persoana marginita din punct de vedere intelectual (si spiritual, asta se stie deja) din moment ce imi imaginez ca o viata buna, asociata cu un sistem de valori pe care sa vrem sa-l transmitem copiilor nostri, solicita disciplina, autocontrol, focalizare, munca serioasa, toleranta inalta la frustrare adica, intr-un cuvant, TRANSPIRATIE. Eforturi reale depuse de oameni reali intr-o lume reala, adesea neprotejata si imprevizibila, nesigura si, nu de putine ori, nepasatoare fata de nevoile noastre profunde.

Tu ai veni catre mine daca ti-as propune un astfel de stil de viata? (membrilor grupurilor Neurobics cred ca le sclipesc ochisorii in acest moment, hi hi!) Sau ai prefera sa stai intr-o incapere, eventual una confortabil amenajata, intr-o casa luxoasa sau in sala unui hotel, sa respiri pana intri in hiperventilatie si, dupa ce esti asigurat(a) ca toate masurile de precautie au fost luate, sa „experimentezi” cu LSD? (sau ciuperci halucinogene)

Aceasta este spiritualitatea? (sau fundamentul ei)

Nu pot fi de acord. Nu am nimic cu domnul Stanislav Grof sau cu discipolii lui, ca persoane. Dar ma tem ca ideologia pusa in circulatie si sustinuta, probabil cu buna credinta, de cei sedusi de ea (poate insuficient de expusi unor cursuri de gandire critica), in loc sa promoveze un autentic salt al constiintei (in planul valorilor, nu al experientelor senzoriale cumparate cu zeci sau sute de dolari), face un deserviciu sansei de a evolua pe care cu totii o avem, fiind vii si constienti.

Din pacate, asa cum istoria ne demonstreaza, au fost si, fara a fi prezicator, cred ca vor continua sa mai existe oameni (atentie, nu spun despre toti ca sunt sarlatani desi unii sunt!) care vor exploata tendintele adictive sau nesanatoase din creierele noastre, care vor propune, din nou si din nou, „calea cea usoara”, ocolind sau evitand in mod inteligent „transpiratia”, efortul de fiecare zi indreptat spre scopuri valoroase si din punct de vedere social (nu doar individual: „sa fie eu fericit iar restul sa-si suporte karma negativa!”) sau infruntarea in mod curajos a adversitatilor vietii (prin refugierea in stari „inalte” de constiinta dar care, ce ciudat!, nu schimba in nici un fel realitatea pe care o regasesti la „revenire”).

Nu cred ca merita sa scriu mai multe (spre usurarea unora) despre Grof sau alti apostoli ai iubirii neconditionate profesate in workshopuri costisitoare financiar. Inca nu reusesc sa-mi reprezint un antidot mai bun la sirul interminabil de „secrete” si legi stupide ale atractiei, „psihoterapii” care nu vindeca nimic sau, daca o fac, isi datoreaza succesul efectului placebo si remisiilor spontane (ca sa nu fac prea mult pe desteptul si sa amintesc si regresia catre medie!), ingeri fara vagin si demoni virili, si alte asemenea psedoscientific or paranormal bollocks, cum le numeste un blogger sceptic pe situl deja mentionat al lui James Randi, altul (antidotul) decat antrenamentul gandirii critice inca din copilarie.

Si, ca sa inchei pe un top optimist, in cazul in care ai copii de varsta prescolara iar dragalasele vietati, gandind cu capetele lor, au unele dubii privind existenta lui Mos Craciun, bucura-te! Sunt sanse sa ajunga adulti capabili de gandire responsabila. Ah, s-ar putea sa participe la seminarii „spirituale” si chiar sa fumeze marijuana, in timpul liceului. Just for fun.

Comentarii oprite.