breeding, pedigree & others mostly human problems

Vizitatorii mai noi ai blogului nu stiu ca arhiva acestuia nu se reduce la ceea ce se vede (in dreapta). Deoarece blogul exista inca din ianuarie 2010 multe lucruri au fost spuse (scrise) pe el, doar ca un daimon provenit din dialogurile lui Socrate cu tineri atenieni (si supravietuind in mod miraculos, intr-un univers paralel) le-a sters.

Din fericire o zana ma ajuta sa le recuperez din cliseele Akashice (just playful teasing) si sa le pun la dispozitia noilor vizitatori, pentru a intelege, grabnic, ce anume au pierdut. Astazi reiau un articol nu doar despre strategiile de mating ci si despre ce se intampla in capul unui individ de teapa mea, ca urmare a unor doze excesive de psihologie evolutionista.

Iata ce ai fi avut de facut daca erai unul din subiectii lui Brase (2006,”Cues of Parental Investment as a factor in Attractiveness” , publicat in Evolution and Human Behavior): te uiti la cateva poze cu barbati si femei facand diferite lucruri si apreciezi masura in care ti-ai dori ca respectiva persoana sa-ti fie, dupa caz, vecin, prieten, partener sexual sau sot/sotie. Pozele infatisau oameni lucrand in gospodarie, ajutand pe cineva mai in varsta, stand langa o masina sport sau de familie sau avand un anumit gen de comportament (pozitiv, neutru sau negativ) fata de un copil. Te uiti la poze si spui cine te atrage. Atat.

Din multimea acelor actiuni, barbatii care interactionau pozitiv cu un copil au fost cei mai apreciati, adica au fost considerati atragatori in toate calitatile posibile de vecin, prieten, partener erotic sau sot (ma refer acum la alegerile femeilor). Pentru a evita orice neintelegere: nu au fost alesi cei mai chipesi barbati, indiferent de ceea ce faceau (sau facusera candva: ore in sir petrecute la sala pentru a avea pectorali proeminenti) ci au fost alesi ca foarte atragatori acei barbati care manifestau interes, grija sau tandrete fata de un copil.

Surprinzator? In niciun caz: Robert Trivers, intr-un fel, a prezis asta cu 34 de ani inainte (teoria investitiei parentale). Oamenii ii prefera ca parteneri pe cei capabili sa investeasca mai mult din resursele lor in protectia si cresterea copiilor. Si cum ii depisteaza femeile pe cei capabili sa se implice inainte de a face un copii cu ei? Le monitorizeaza (inconstient) comportamentele in relatie cu alti copii.

„Un barbat care inca de acum e bland si interesat de copii, daca avem o relatie sexuala si raman insarcinata, va fi un tata bun”. Acesta e programul mental care ruleaza undeva in zonele adanci ale creierului si le determina pe femei sa-i placa mai mult pe barbatii iubitori cu copiii altora (cu exceptia femeilor care au probleme serioase cu integrarea feminitatii si resping, in diferite feluri, dorinta arhaica de a deveni mame). Evident, un barbat care stie lucrul acesta (nu, nu chiar tu) dorind sa cucereasca o anumita femeie (cu perspectiva de a o parasi dupa un weekend inflacarat) isi va spori atractivitatea sexuala nu neaparat schimband scutece (probleme logistice cu bebelusii) ci vorbind doar despre ce minunati sunt copiii si cat de mult isi doreste sa fie un parinte bun.

Pe de alta parte, tu (femeie inca disponibila), stiind la randul tau ca ar putea fi doar o strategie de seductie (sofisticata, intr-adevar) a unui barbat impins la actiune de milioanele de spermatozoizi produsi zilnic in fabricutele dintre picioare) vei fi mai atenta cu tipii care incearca sa te agate prin parcuri, la locurile de joaca pentru copii (sau la birou, artandu-ti poze, in pauza de pranz, cu nepotelul preferat si ultima jucarie pe care i-a daruit-o, plin de generozitate)

De fapt, acesta este un articol despre motivele pentru care imi plac foarte mult femeile tinere care au caini (in cartierul in care locuiesc vad in fiecare zi oameni care isi scot cainii la plimbare, de toate varstele, si unii si altii). Nu doar cele cu caini: candideaza cu sanse bune (daca as fi un subiect al lui Brase sau macar al lui La Cerra, 1995,”Evolved mate preferences in women: Psychological adaptations for assesing a man’s willigness to invest offspring”) si femeile tinere care au in ingrijire hamsteri, papagali, pisici si, mai ales, pantere sau serpi de apartament. Totusi, pentru simplitatea exprimarii, ma refer in continuare doar la caini.

Ele nu sunt atragatoare pentru ca asa vreau eu (imi creeaza anumite probleme aceste atractii, norocul meu ca sunt efemere!) ci pentru ca asa vor stramosii mei (pe o linie transgenerationala veche de milioane de ani). Sper ca ma intelegi, nu e prea comod (la fel e si la tine, daca esti femeie si reactionezi conform studiilor de mai sus). Cum prelucreaza mintile noastre grija fata de copii sau animale de companie? In modalitati foarte simple (testate de-a lungul timpului si selectate evolutionist):

„Daca are un caine sanatos pe care, iata, l-a scos la plimbare, inseamna ca, in prealabil, a realizat cu succes o multime de lucruri: l-a hranit, i-a facut toate vaccinurile necesare, l-a dus la veterinar cand a fost bolnav, l-a protejat de rottweilleri sociopati, l-a mangaiat, i-a acordat cantitati mari de atentie”. Trebuie sa fie o persoana de foarte buna calitate. Cu siguranta va fi o mama excelenta. Posibilii mei copii cu ea vor beneficia de multa grija iubitoare”. Asa se naste atractia in capul meu (si al oricarui barbat interesat de propagarea genelor). O femeie care poate avea grija de un caine, deducem impreuna, dragi camarazi nesindicalizati, va avea grija si de un copil. Deja a demonstrat ca este capabila. Invers, o femeie care are un animal de companie pe care il neglijeaza (eventual, care se imbolnaveste si moare) sau il paraseste (sau il incredinteaza nepasatoare altcuiva) este mai putin atragatoare ca partenera pe termen lung, serioasa si responsabila (dar poate fi o excelenta oportunitate pentru sex recreational, pasional fara obligatii sau tantric cu etichete spirituale).

Trebuie sa recunosc, m-as simti foarte atras (conditional optativul arata ca nu mi s-a intamplat) de o tanara care inca mai are in acvariu pestii tropicali pe care i-a cumparat, cu sacrificii, acum cateva luni (numai schimbarea apei rivalizeaza cu o teza de doctorat). Apreciez, de asemenea, oamenii care au grija de plante si, cand merg undeva, imi evaluez gazdele, fara ca ele sa stie, si din acest punct de vedere (asa au ajuns sa mi se para inutile testele psihologice, mari consumatoare de timp: e mai simplu sa observi, doar ca trebuie sa stii ce!)

Indiferent daca e vorba de pesti cu nume ciudate, de pisici aristocrate sau de un excesiv de jucaus collie, existenta lor si sanatatea de care se bucura imi vorbesc despre capacitatea stapanilor de a functiona ca oameni responsabili, de a le purta nevoile in constiinta si de a renunta la unele distractii facile, de dragul lor. Cum sa nu-i placi pe acesti oameni? (mai ales daca sunt femei cu un bun diametru talie-solduri, desi nu-mi dau seama cand mai au timp sa mearga si la sala) Animalele care ii insotesc sunt hartia de turnesol a gradului de constiinciozitate cautat candva de Brokken, Goldberg, De Raad, Costa sau McCrae (cativa dintre psihologii interesati de descriptorii de personalitate si implicati in dezvoltarea Big Five-ului, cel mai relevant, in opinia mea, chestionar de personalitate)

O persoana care isi plimba cainele prin parc, adesea fara sa stie, semnaleaza lucruri importante despre identitatea lui (si nevoile activate, mai ales daca nu este casatorita). Aceste semnale (animalele de companie) nu sunt unice, dimpotriva, exista un registru complex de indicatori sau doar indicii ale calitatilor pe care noi, oamenii, cel mai adesea fara sa ne dam seama, vrem sa le expunem. Mi se pare deosebit de interesant sa le putem „citi” in mod constient deoarece, cum spuneam, fie ca vrem sau nu, suntem oricum influentati de ele. Asa cum au fost si antecesorii nostri si vor fi si copiii nostri (preocupati intens, deocamdata, de iTunes). Mereu Viata, mergand inainte, imperturbabila, pe doua sau pe patru picioare.

 

 

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.