34.450 de dolari, atat este venitul mediu in Statele Unite. Tu, in schimb, lucrezi in Romania. Hai sa presupunem (am incredere in potentialul tau) ca exact aceasta este suma pe care o castigi anual. Il mai stii pe ochelaristul acela din liceu, cel care statea in prima banca si punea intrebari tampite (in opinia ta, la acea vreme)? El castiga, acum, tot in Romania, 50.000 USD.
Si pe fata aceea draguta, de la clasa cealalta, care te-a refuzat in mod sistematic, atunci cand i-ai propus anumite lucruri scandaloase, cu suport hormonal, ti-o mai amintesti? Ea castiga acum 6.000 USD/an.
Acestea sunt datele de start. Plecand de la ele incercam sa ghicim cine dintre voi trei (tu, ochelaristul, papusa) inregistreaza un nivel superior al satisfactiei la locul de munca. Singurele informatii, iti reamintesc, sunt veniturile anuale: 34.450, 50.000, 6.000. Cine ar putea fi mai multumit? Tu, el sau ea?
Ok, acum, dupa ce ai facut estimarea (si-mi imaginez ca, din modestie, nu te-ai plasat pe tine pe primul loc si, oricat de politicos ai fi, nu ai asezat-o in frunte nici pe domnisoara cu chip angelic si sani siliconati), este timpul sa afli ce spune si stiinta. Stiinta psihologica, pentru a fi mai precis.
Am hotarat sa scriu acest articol deoarece mi se pare ca am fost nedrept cu psihologia organizationala, un domeniu foarte respectabil al psihologiei. Iata cum suna, sprijinita empiric de numeroase studii, una din cele mai puternice afirmatii ale acestui domeniu (sursa mea este Adrian Furnham, unul din psihologii mei preferati, si nu din motive asociate cu name-letter effect):
La locul de munca exista o relatie foarte slaba intre plata si satisfactie.