Multumesc, domnule Paler!

Spre sfarsitul adolescentei o prietena m-a convins, cu mijloace specifice varstei, sa-l citesc pe un anume Octavian Paler. Si mi-a pus in brate Viata pe un peron. Am fost impresionat, recunosc (mai ales de insistentele ei). Cativa ani mai tarziu am cumparat propriul meu exemplar (si, recunosc din nou, am fost interesat si de felul in care viata ar putea fi precum o corida). Doar ca, in acele timpuri, eram idealist, cum e bine sa fie orice tanar plecat in aventura condusa, din subterane, de cei 46 de cromozomi.

Zilele trecute, fiind in cautare de spatiu vital, am scormonit in unghere inaccesibile si ghici peste ce am dat! Da, cartea domnului Paler, devenit intre timp hrana apetisanta pentru fiinte longiline fara ochi, iubitoare de intuneric. Am rasfoit-o curios si m-am trezit recitind-o, cu sentimentul ca o citesc pentru prima oara (sunt sigur ca iti e cunoscuta aceasta experienta: sa vezi un film sau sa citesti o carte la intervale mari de timp si sa ti se para cu totul altfel)

„M-am maturizat!”, mi-am spus eu, modest, in sinea mea. Iata ce spune autorul, printre altele:

In realitate exista mai multe feluri de oameni. Exista calaul, exista victima, exista martorul care se amuza, exista martorul indiferent, care nu aude sau pleaca pentru ca nu-i place spectacolul, il deranjeaza sau il face sa sufere.

PS Si, daca esti cuminte si nu te joci azi cu serpii, maine iti promit fragmentul despre Dumnezeu.

Comentarii oprite.