the pilgrim’s progress

Daca acest articol ar fi citit, printr-o stranie intamplare, de unul din fostii mei camarazi din armata (serviciu militar efectuat, in 1985/1986, la o unitate de topografie), atunci el si-ar putea aminti de tinerelul care umbla cu un dictionar englez-roman de buzunar la el, invatand cuvinte intre doua incercari de a contracara atacurile inamice. Fara succes, evident, inca nu descoperisem fabuloasele tehnici de memorare pe care le predau, pe spranceana, astazi.

Dar inca din acele vremuri aveam o atractie de neinteles pentru UK si limba engleza desi, cu infinita jena recunosc, pe ultima nu am ajuns sa o stapanesc nici in ziua de astazi (do you think I’m a kind of nitpicker?) Intre timp am renuntat la ideea cu vietile anterioare petrecute la Westminster Abbey (sau in imprejurimi) dar nu am reusit sa scap de simpatia irationala pentru britanici sau, pentru a fi si mai nuantat, pentru englezi.

Asa ca nu mica mi-a fost mirarea atunci cand, avand o scurta conversatie cu Google Analytics, am aflat ca, in ultima luna, blogul a fost citit in urmatoarele localitati: London, Slough, Glasgow, Elstree, Stroud, Worcester, Durham, Guildford, Bentford, Cambridge, Crawley, Dartford, Luton, Kenilworth, Oxford, Shepperton, Watford, Wembley, Aberdeen, Cardiff.

Cum am exclus deja posibilitatea sa fie vorba de prietenii mei din vietile anterioare (fratele lui Robin Hood, verisorul lui Geoffrey Chaucer sau ortopedul lui Jonathan Swift, un tip maruntel, presupun), reincarnati, din lipsa de imaginatie, pe aceleasi conservatoare meleaguri, ma consolez cu ipoteza vizitatorilor-compatrioti, inca aflati pe listele electorale permanente, spre disperarea stim noi cui. Si cum nu o pot testa, ma risc si soptesc:

SALUTARI DIN ROMANIA!

Comentarii oprite.