Elisabeta a doua este vecina mea (ii spun „a doua” deoarece am cunoscut-o si pe mama ei, tot Elisabeta). Am vazut-o, in mod repetat, plecand dimineata intr-o directie necunoscuta, si greu de urmarit, oricum (Elisabeta se deplaseaza in moduri care imi depasesc, as zice, calitatile atletice) si am revazut-o, seara, multumita de rezultatele muncii ei.
Elisabeta este o porumbita. Fiind o pasare responsabila, de tip adult, ea si-a facut cuib. Nu intr-un semafor, cum a procedat o colega excentrica, sau doar isterica (s-a scris in presa si unele voci sustin ca ar fi oferit, in exclusivitate, desigur, si cateva interviuri) ci sub streasina unei case aflate pe traseul meu catre „corporatie”. Asa i-am putut urmari devenirea sau, cum sa zic, transformarea in meritorie proprietara a unei case (fara imprumuturi inrobitoare la altruistele, si necesarele, banci cu capital strain, mai ales din Grecia, in curand si din Spania).
Da, Elisabeta are o casa. Este proprietara unei case. A muncit pentru ea, pot oricand sa dau declaratie. Nu a ajutat-o nimeni, desi are nume predestinat. Totul a fost obtinut, sau cladit, prin efort personal. Inclinatia mea naturala este sa o admir. Daca as masura-o cu un test inspirat de modelul Big Five, prezic un scor foarte inalt la „constiinciozitate” (competenta, ordine, simtul datoriei, dorinta de realizare, disciplina si…si….paranteza doar pentru connaisseuri).
Iata insa ce s-a intamplat nu demult: cineva (un om) a venit si i-a distrus cuibul. Mentionez: cuibul construit de Elisabeta nu deranja pe nimeni. Nu mirosea urat si nu perturba linistea publica (Elisabeta nu traia singura ci in uniune consensuala insa exprimarea erotismului intre cei doi porumbei (hi hi!) era discreta si civilizata).
Nu stiu de ce acel om a distrus cuibul Elisabetei si nici nu conteaza atat de mult, avand in vedere ideea la care vreau sa ajung. Simt nevoia sa te intreb si pe tine deoarece dilema in care ma aflu ma omoara efectiv si, poate ti-ai dat seama, desi viata mi se pare fara sens imi place sa o traiesc (iar faptul ca nu are sens o face delicioasa). Doar ca, inainte de a intreba, vreau sa te gandesti putin cum ar fi daca un asemenea lucru ti s-ar intampla tie: intr-o zi vine cineva cu un buldozer si, cat esti tu plecata in week-end, iti distruge casa. Cand te intorci, duminica seara, mai gasesti doar o gramada de moloz si serviciul de portelan daruit de soacra ta, scapat ca printr-un miracol (nu tocmai un miracol, dansa este psihoterapeut cuantic-vezi noua lege a Sanatatii-si poate proteja, de la distanta, obiectele si fiintele dragi).
Indraznesc sa cred ca nu ti-ar conveni. Ba s-ar putea chiar sa fii socata. Extraordinar de furioasa. Si, cu siguranta, ai cauta sa-ti faci dreptate. De ce? Deoarece dreptul tau nu a fost respectat. Ai dreptul ca bunurile tale personale (obictele aflate in proprietate) sa nu fie furate, deteriorate sau distruse. Nu este doar un drept moral ci si unul legal (moralitatea si legalitatea nu sunt unul si acelasi lucru desi adesea se suprapun). Bine. Dupa acest scurt exercitiu de stimulare a empatiei (te uiti cumva cu altii ochi la casa ta intacta?) iata si intrebarea care ma macina:
Au animalele drepturi?
In situatia prezentata mai sus putem afirma despre Elisabeta (o porumbita) ca nu i s-a respectat dreptul la proprietate? Este situatia revoltatoare? (daca ai vedea cum cuibul este distrus ai aplauda, ai merge linistit mai departe sau ei fi indignat?)
Are Elisabeta dreptul de a-i fi respectate efortul si energia consumate pentru a-si construi casa (cuibul)? La naiba, e doar o porumbita, nu este un om! Totusi, faptul ca apartine unei alte specii o priveaza de acest drept? (dreptul la proprietate) De ce? (ofera cateva argumente si evalueaza forta lor)
De ce nu este moral sa distrugem (sau sa furam) proprietatea unui alt om dar este permis si acceptabil din punct de vedere moral sa distrugem cuibul unei porumbite? Nu este aceasta tot un fel de prejudecata pe tiparul, mai vechi, „tu esti o fiinta inferioara mie si nu ai aceleasi drepturi”, prin „tu” intelegand, dupa caz, negri (sclavi), femei (fara drept de vot) sau evrei (trimisi in lagare de concentrare)?
Daca actiunea de a distruge cuibul porumbitei este corecta din punct de vedere moral inseamna ca noi, oamenii (cel care distruge cuibul si cel care este complice la distrugere, pentru ca nu spune nimic sau chiar aproba), suntem niste fiinte superioare din punct de vedere spiritual (observa, te rog, ca nu am spus „din punct de vedere mental”). Poate pentru ca suntem purtatorii unei esente spirituale? (in vreme ce cainele sau pisica ta, imi pare rau, nu detin asa ceva) Totusi, daca am avea inauntrul nostru ceva special, de natura spirituala si imposibil de verificat, cum se face ca suntem revoltati (unii dintre noi) de astfel de gesturi? Nu ar trebui sa ni se para normal? Nu ar trebui sa gasim fireasca aceasta agresivitate? Nu ar fi violenta fata de porumbita (si alte specii) indreptatita?
Hmm, cam dubioasa spiritualitatea asta, nu? Esenta spirituala, pe care o detii in urma unui act de bunavointa divina (Dumnezeu a hotarat sa existi, pacatoaso!), iti ofera dreptul de a distruge cuiburile porumbeilor (si ii priveaza pe ei, care nu au esenta spirituala, de dreptul la proprietate).
„Dar eu nu fac astaaaaaa!”, te aud protestand, in urechea interna. Stiu, prietene, tu nu faci asta. Tu nu esti o persoana violenta si lipsita de sensibilitate. Dar ti-a trecut prin cap ca ai putea face altceva? Daca porumbeii (si alte animale) au dreptul la proprietatea lor nu cumva au dreptul si la viata lor?
Iar daca tu (sau partenerul tau, sau copilul tau) ii respecti dreptul la proprietate (nu distrugi cuiburi de porumbei, ca un psihopat) dar nu ii respecti dreptul la viata (pentru ca il mananci) nu ti se pare ca nu ai consistenta in plan moral? Este ca si cum eu as avea un respect aproape religios pentru masina ta (cunosti barbati care isi adora masinile mai mult decat nevestele?) si m-as purta cu ea cu foarte multa grija dar nu as gasi nimic condamnabil in a te macelari pentru a-mi face cateva snitele!
Intelegi acum dilema mea de sfarsit de saptamana? Intelegi pana unde se poate ajunge daca acceptam (o intelegere sociala) sa oferim animalelelor drepturi, de pilda dreptul la proprietate? Noi ce o sa mai mancam la micul dejun? (principala masa a zilei, dupa unii specialisti) Si intelegi cum apar si se dezvolta sistemele morale? (si, ulterior, cele legale)
It’a all about me!
Cu toate acestea, ar putea veni un timp (si a si venit, de multe ori, in diferite momente isorice) cand ar putea fi vorba si despre el sau ea. Sclavul. Femeia. Copilul (drepturile copilului). Tiganul. Minoritatea sexuala. Persoana cu handicap. Musulmanul dintr-o regiune locuita de crestini sarbi. Cel din tribul rival (Hutu si Tutsi, vezi articolul anterior). Sunt timpuri in care specia umana face un pas inainte (te rog, nu ma intreba catre ce, tocmai am declarat ca viata nu are sens). Si in virtutea acestui pas, o alta fiinta sensibila, laolalta cu nevoile ei legitime, este luata in consideratie.
Poate si porumbelul? Sau vaca?