Rebeca

Parca a fost ieri. Eram in prima luna a primului semestru si predam un curs de Comunicare intr-o sala de la facultatea de Matematica (deoarece facultatea de Psihologie nu avea spatii suficiente). La final cele mai adanci temeri ale mele prind viata: o studenta imi solicita un minut! (De obicei asta inseamna cel putin un sfert de ora.)

As fi refuzat-o dar norocul ei a fost ca avea ceva care m-a facut sa o plac. (De ce te gandesti la prostii?) Ii mergea mintea repede, asta vreau sa spun. Acele minute mi-au fost fatale. Nu am mai scapat de ea timp de multi ani. Dar nici ea de mine: am chinuit-o sistematic. (Aceasta pare a fi cea mai adorabila trasatura de personalitate de care dispun.)

Nu, nu am inceput sa-mi scriu memoriile. Pur si simplu am aflat astazi (pentru ca mi-a scris) ca a fost admisa in programul de doctorat al obscurei universitati Cambridge (sau asa ceva). Din cate stiu (este posibil sa gresesc), este prima absoventa de psihologie din Romania careĀ  intra in acest program.

Aha, deci se poate, imi vine sa zic! Dar inteligenta (chiar inalta) nu este suficienta. Este nevoie si de multa munca. Poate nu am fost clar desi am predat, cumva in alta viata, comunicarea. Work, work, work! A lot of it!

PS Nu ii dau numele complet deoarece nu i-am cerut permisiunea pentru acest articol si vreau sa evit o racheta sol-sol sistem BOOK.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.