parintii conteaza (dar altfel)

O prietena a blogului, pasionata de psihologia copiilor si preocupata de felul eronat in care ar putea fi intelese ideile unei bunicute pe nume Judith Rich Harris (autoarea unei carti despre  a carei lectura reputatul Steven Pinker a marturisit, in 1998, ca a reprezentat one of the high points of my career as a psychologist), imi sugereaza sa fiu mai explicit si sa las loc de mai putine interpretari de tipul self-serving (adica parintii sa inteleaga doar ceea ce le convine).

Pfiii, ce sarcina! Imediat mi-am amintit de tonele de vitriol folosite in tara de origine a bunicutei, dupa aparitia cartii, inclusiv (sau mai ales) de specialistii in psihologia dezvoltarii, care s-au simtit extrem de amenintati dar si de uriasul deserviciu facut de media, pe care nu-l pun doar pe seama ignorantei, si cu atat mai putin pe seama unor IQ-uri sub 100, prin comprimarea mesajului cartii in faimoasa expresie Parents Don’t Matter.

Parintii conteaza, evident, si conteaza in feluri care nu-i elibereaza de asumarea responsabilitatii insa, pana la a clarifica aceste moduri (nu neaparat de mine, oare cu ce se ocupa specialistii romani in psihologia copilului?), voi mai insista un pic asupra teoriei doamnei Harris (va implini in curand 75 de ani).

Gandeste-te la sotul tau (sau la partenerul tau de cuplu, daca se intampla sa fii dezamagita de institutia casatoriei)! Si acum sa presupunem ca eu am scris o carte (o colectie de articole pe blog) prin care demonstrez ca, in ciuda unor credinte, asteptari si fantezii foarte dragi tie, nu poti modifica personalitatea partenerului tau.

Altfel spus, desi sunteti impreuna de 4, 8, 16, 32, 64 de ani (puterile lui 2), el este aproape la fel de impulsiv, sau inhibat social, sau dezordonat, sau dornic sa faca tuturor pe plac, sau intolerant cu opiniile altora, ca la inceputurile relatiei voastre. Te-ai straduit foarte mult sa-i schimbi aceste trasaturi (sau doar unele dintre ele), l-ai trimis, eventual, si la psiholog (hi hi!), unde n-a ajuns niciodata, normal, stie omul ce stie, si totul pare a fi fost inutil (sunt pur si simplu dragut cand spun asta, nu „pare” ci chiar a fost inutil, ti-ai irosit timpul si energia).

Doar ne imaginam acum, da? Eh, si daca teoria mea ar fi corecta (fiind intemeiata pe dovezi), prin urmare daca influenta sotiilor (partenerelor) asupra personalitatii tovarasilor de viata ar fi practic neglijabila daca nu cumva nula, ai trage de aici concluzia ca partenerele de cuplu nu conteaza?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.