because how we live matters

Sunt putine sanse sa fi auzit de Senia Maymin. Martin Seligman, fondatorul psihologiei pozitive, in 2005, cand a intalnit-o la masterul de Applied Positive Psychology, sigur nu stia ce impact va avea asupra lui.

La ora aceea Senia era o tanara de 32 de ani, absolventa Harvard in Mathematics and Economics, vorbind fluent rusa, franceza si japoneza, avand propriul ei hedge fund. Intre timp (2007) a devenit the Publisher and Editor-in-Chief of Positive Psychology News Daily, an online news site about the latest research and applications of positive psychology, offered in English, Spanish, and Chinese.

In 2009 a publicat Resilience (editor si autor al capitolului 3) si Gratitude, doua subiecte importante pentru psihologia pozitiva. Insa ceea ce imi pare cu adevarat memorabil, in legatura cu ea, este ca, studenta fiind (la master), l-a determinat pe Seligman sa renunte la teoria privind fericirea autentica (deoarece era incompleta) si sa creeze o alta: the Well-Being Theory.

Pentru nici un „parinte”, in sens stiintific, nu este usor sa renunte la teoria lui, atunci cand cineva ii demonstreaza ca are imperfectiuni si/sau nu explica aspecte esentiale ale realitatii. Cumva, Seligman a avut aceasta putere, fiind provocat de tanara lui „scolarita”. A acceptat ca teoria lui originara, desi se refera la ceea ce oameni aleg sa faca de dragul de a face (ca scopuri in sine), nu tinea cont de un element important (de fapt, de doua, insa Sonia a punctat doar unul): succesul de dragul succesului.

Esti si tu un caz reprezentativ? Faci parte din categoria celor care doresc sa invinga, doresc foarte tare sa invinga, insa nu pentru banii care urmeaza, nu pentru aplauzele de la final, nu pentru interviuri in presa si cu atat mai putin pentru partenerii sexuali care se vor inghesui precum mustele la miere. Ci doar pentru sentimentul de invingator!

Evident, nu am in vedere doar sportivii sau persoanele aflate intr-un anumit gen de competitie (vorbesc ca si cum as fi Seligman). Exista oameni care vor sa atinga maiestria intr-un anume domeniu fara nici un alt gand ascuns, vor pur si simplu sa simta ca au atins un nivel maxim de competenta sau de realizare. Sunt ei „fericiti”? Sunt, dar nu in sensul primei teorii ci in sensul celei de-a doua: au un nivel inalt de well-being (masurat cu instrumente specifice, altele decat faimoasele „cat de satisfacut esti cu viata ta?”).

Iti voi da un exemplu simplu, in care cred ca nu te regasesti: a face foarte multi bani. Extraordinar de multi. Pentru a figura in Top 300 (la noi) sau in Forbes 500 (la ei)? Nu! Pentru a-ti cumpara, anual, cate un Bentley, un Maserati si un Porsche? Eventual o insula greceasca? (se aude ca va fi posibil, in curand) Nu! Pentru a-ti face televiziune (trust de presa)? Nicidecum!

Nimic din aceste lucruri. Nu te intereseaza niciunul. Este chiar posibil ca foarte putini oameni sa stie cu adevarat cati bani ai. Nu-ti pasa de admiratia (si invidia, sa nu uitam niciodata) sociala. Vrei doar sa vezi cat de multi bani esti in stare sa faci. Fara nici un alt scop. Ba, la un moment dat, cand te-ai lamurit (if ever) te poti comporta asemenea lui Charles Feeney (contemporan cu noi, The Billionaire Who Wasn’t) sau John D. Rockefeller ori Andrew Carnegie (oale si ulcele). Ce-au facut acesti oameni dupa ce au acumulat averi uriase?

Au renuntat la ele!

Au oferit sume uriase pentru medicina, cultura, stiinta, educatie (da, mai intai si-au securizat familiile, normal!). Adica au muncit in prima parte a vietii si au fost filantropi in a doua jumatate? (atentie, Feeney inca traieste, doar ca nu are masina si umbla la mana cu un ceas de 5 dolari!) Exact! Au fost fericiti fiind invingatori, reusind in ceea ce si-au propus (sa faca bani, multi bani).

E doar un exemplu si nu insinuez ca cel mai bun (desi, daca ai castiga in 2-3 ani cateva milioane de dolari, ar fi grav?). Poti inregistra un scor inalt la well-being (numele mai stiintific pentru „fericire”) reusind sa realizezi ceva. Avand un sentiment real de competenta (adica sustinut de realitate).Devenind un maestru, un expert, un profesionist (si un instalator poate concura cu sanse egale, nu doar un medic chirurg sau un jucator de tenis de talia lui Roger Federer).

Mai mult, daca unul din copiii tai este inclinat in aceasta directie (ii simti deja nevoia intensa de competenta, in termenii lui Edward Deci, doar pentru connaisseuri), il poti sprijini. Ii poti netezi drumul. Il poti ajuta renuntand la a mai pune presiune pe el in alte domenii, care oricum nu-l intereseaza. Cu alte cuvinte, poti fi un factor important pentru nivelul lui de „fericire” (de well-being, ma distruge Seligman) nu doar la 40 de ani, cand va privi cu mandrie la ce a realizat, ci si la 8 ani, cand se va bucura de succesele corespunzatoare varstei).

Acesta este un articol de promovare a psihologiei pozitive.

Prietenii blogului ceva mai vechi stiu, eu „vin” din acea zona a psihologiei mult prea preocupata de umbre, de boala, de insuficiente, de aspectele intunecate ale psihicului uman. Mi-au ajuns mai bine de 10 ani petrecuti printre pacienti, clienti, nevroze, tulburari de personalitate, planuri de interventie, diagnostic clinic, follow-up, recaderi, limita de 65 (tot pentru connaisseuri), efecte placebo (dar si nocebo), serotonina recaptata si atacuri de panica.

Psihologia se poate ocupa si de lucruri luminoase, nu doar de recuperare si asigurarea unui nivel minim de functionare sociala. Ii poate ajuta pe oameni sa duca vieti mai productive, mai implinite, mai „fericite” (tot pun ghilimele pentru ca ma tem sa nu ma citeasca  (mos) Martin, nu stii niciodata de cand cu Google Translate).

Dar nu a fost acoperita deja aceasta nisa? („nisa” e un eufemism, de fapt e ditamai prapastia cosmica) Nu exista deja sute, poate chiar mii de interventii, de programe de dezvoltare personala, de incercari meritorii de ameliorare a conditei umane nu in sensul trecerii de la -9 la -3 ci al trecerii de la „minus” la „plus”?

Ba da, dar nu toate sunt eficiente!

Altfel spus, nu orice interventie cu scop de actualizare a potentialului sau de transformare individuala creatoare sau cum vrei sa-i spui livreaza ceea ce spune ca livreaza. Fireste ca sentimentele pe care le au oamenii suntt informative („m-am simtit foarte bine”) si trebuie luate in consideratie insa nu ele reprezinta criteriul pentru eficienta. Foarte multe interventii sunt „inerte”, asemenea unui tratament placebo. Ele modifica in sens pozitiv dispozitia dar nu produc rezultate pe termen lung. Prin urmare, intrebarea care nu solicita un doctorat in psihologie este:

Cum le deosebim pe unele (eficiente) de altele (ineficiente)?

La aceasta intrebare este asteptata psihologia pozitiva sa raspunda. Nu te ambala prea tare, este abia la inceput. Psihologia clinica si psihiatria au avut nevoie de 50 de ani si de miliarde de dolari pentru a se misca din punctul in care nicio tulburare mentala majora nu era tratabila (in 1945), toate tratamentele din acea vreme fiind niste caricaturi, in punctul in care 14 tulburari majore, astazi, sunt tratabile (un observator atent va remarca, probabil cu realism depresiv, ca nu am spus „vindecabile”).

Propun sa avem rabdare cu psihologia pozitiva. In acest moment, in Romania, nicio universitate nu ofera un program de studiu in acesta directie. Insa peste 10 ani este posibil ca lucrurile sa stea diferit (putem face si pariuri: la ce facultate de psihologie se va infiinta primul master in psihologie pozitiva, avandu-i pe alde Barbara (Fredrickson), Sonja (nu Maymin ci Lyubomirsky) sau Robert (Biswas-Diener, fiul, nu tatal) ca profesori invitati ?

Dar vei astepta pana atunci? N-ai vrea sa stii mai repede care sunt cele 5 elemente masurabile din conceptul de well-being (care este un construct, ca si „vremea”, nu poti pune mana pe el, nu mai zic sa-l gusti, hai, linge-te pe botic, te rog!)? Iar stiindu-le, nu ai vrea, daca se poate incepand de maine, sa le amplifici?

Am plecat de la Senia, matematiciana supradotata atrasa de psihologie si am ajuns la tine, supradotat(a)?, oaspete efemer sau sistematic al blogului, atras(a)…hmm, oare de ce anume? Seligman si compania au gasit un nume frumos pentru scopul urmarit de teoria lor (the Well-Being Theory). Nu l-au inventat ei ci un cetatean grec, Aristotel, care i-a zis pe limba lui si ei l-au tradus, inspirat, in engleza:

Flourishing.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.