AI (dar nu si alte vocale)

La insistentele unor tineri care se pregatesc (oare?) pentru a deveni psihoterapeuti am cedat si voi dezvalui un fragment dintr-un dialog pe care l-am purtat cu o clienta, cu mai mult timp in urma, cand credeam despre psihoterapie ca este mai eficienta decat este in realitate. Dialogul a fost inregistrat cu ajutorul unui dispozitiv ascuns in urechea unei statuete a lui Buddha, ales in mod deliberat pentru a inspira in clienta mea, dar mai ales in mine, starea de senilitate.

Cum? Ce-am zis? Ah, starea de seninatate, imi cer scuze, scriu de pe un smartphone foarte sensibil la atingere.

Clienta: Toti barbatii sunt la fel.

Terapeut (eu, cum ar veni): Anume in ce fel?

C: Vor mereu sa faci un lucru sau un altul.

T: Imi poti da un exemplu specific?

C: ei bine, prietenul meu m-a determinat sa vin aici.

T: Prietenul tau te-a facut sa vii aici.

C: Spune ca sunt mai tot timpul deprimata.

T: Imi pare rau sa aud ca esti deprimata.

C: E adevarat. Sunt nefericita.

T: Te gandesti ca faptul de a veni la mine te va ajuta sa nu mai fii nefericita?

C: Am nevoie de ajutor, acest lucru imi este clar.

T: Ce-ar insemna pentru tine sa primesti ajutor?

C: Probabil as invata sa am o relatie mai buna cu mama mea.

T: Spune-mi mai multe despre familia ta.

C: Mama mea are grija de mine.

T: Cine altcineva din familia ta mai are grija de tine?

C: Tatal meu.

T: Tatal tau?

C: Tu semeni cu tatal meu din anumite puncte de vedere.

T: Ce asemanari vezi?

C: Nu esti foarte agresiv dar mi se pare ca nu ai fi dorit ca eu sa observ asta.

T: Ce te face sa crezi ca nu sunt foarte agresiv?

C: Nu discuti in contradictoriu cu mine.

T: De ce crezi tu ca nu te contrazic?

C: Pentru ca te temi de mine.

T: Iti face placere sa te gandesti ca ma tem de tine?

C: Tatal meu se teme de oricine.

T: Ce altceva iti mai vine in minte cand te gandesti la tatal tau?

C: Persoane dominatoare.

T: Are asta vreo legatura cu faptul ca ai venit aici presata de prietenul tau?

Off, urasc transcripturile, asa ca ma opresc aici. Pretty smart, nu? Hai, zi ca nu am pus bine intrebarile! Fireste ca le-am pus bine, doar sunt profesionist. Insa as vrea sa-ti fac o marturisire: nu sunt intrebarile mele! Da, recunosc, terapeutul nu sunt eu (dar am o statueta a lui Buddha care imi aminteste de trecutul meu de Boddhisattva dintr-o existenta posterioara) insa dialogul este real.

Da, acest dialog a avut loc in realitate iar eu am intrat in posesia lui prin intermediul lui Robert Sternberg (un mosulica de treaba in varsta de 63 de ani, fost presedinte APA), ocazie cu care ii multumesc! (si ii fac si un pic de publicitate gratuita)

Dar cine este terapeutul? Sa fie un barbat? Sa fie o femeie? Da-mi voie sa te surprind, terapeutul (sic!) nu este nici un barbat, nici o femeie. Si nu este nici transsexual. Nu, imi pare rau, nu public secvente de dialog terapeutic cu origini extraterestre. In acest moment aproape sigur crezi ca ma joc (din nou?) cu ideile (sau doar cu sunetele), de aceea simt nevoia sa te asigur ca sunt serios.

Terapeutul este un calculator!

Cum, e capabil un calculator sa puna astfel de intrebari fara sa fi petrecut 2-3 ani relaxanti (dar scumpi) intr-o scoala de formare? Ihm! Trebuie sa fie un calculator performant,  o chestie din asta suprarealista de care doar japonezii sunt in stare!

Nope! Este un amarat de calculator din 1966! (cu un an inainte sa ma nasc) A fost creat (programul) de un anume Joseph Weizenbaum, de la M.I.T, intr-o perioada in care Carl Rogers era considerat un zeu (am trecut si eu prin faza asta, recunosc). Si, in spiritul corectitudinii politice, mai dezvalui un amanunt: „terapeutul” se numeste Eliza.

Poate nu am fost explicit: Eliza este o masina. Ea pune intrebari fara sa inteleaga o iota din ceea ce discuta. Si pariez ca, daca nu ti-as fi marturisit, impulsionat de cea mai sincera si onesta autenticitate, nu ti-ai fi dat seama.

De aici nu vreau sa intelegi ca psihoterapia centrata pe client (numita candva si „rogersiana”) ar fi lovita (mortal) de banalitate. Dar nu vreau sa intelegi nici altceva.

PS Doar de dragul anumitor cititori mai mentionez ca un anume Kenneth Colby, in 1963, a creat un program de calculator capabil sa interpreteze rolul unui client paranoid (Parry) in dialogul cu un psihoterapeut. Da, am si fragmentul acesta de dialog insa nu-l dau publicitatii deoarece nu vreau sa se interpreteze gresit. Dar nu rezist urmatoarei fantezii: cum ar fi daca Parry ar solicita ajutorul Elizei?

Colby K., “Artificial Paranoia.” Artif. Intell. 2(1) (1971), pp. 1–25

Colby K., “Turing-like Indistinguishability Tests for the Validation of a Computer Simulation of Paranoid Processes.” Artif. Intell. 3(1-3) (1972), pp. 199–221

Weizenbaum, Joseph (January 1966), “ELIZA — A Computer Program For the Study of Natural Language Communication Between Man And Machine”, Communications of the ACM 9 (1): 36–45, doi:10.1145/365153.365168

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.