Operatiunea Oameni foarte fericiti din Romania este in plina desfasurare. Am ajuns la 5 (cinci) persoane, 3 femei si 2 barbati, si mai am la dispozitie doi ani si sase luni. Cred ca sunt in grafic: mi-am propus sa creez o retea sociala a fericirii (operez cu conceptul de fericire eudaimonica si ii multumesc, cu aceasta ocazie, prietenului Aristotel)
Da, este posibil sa existe si in Romania oameni foarte fericiti si asta fara a detine sapte autoturisme, asa cum este cazul unuia din vecinii mei (invidios pe mine). Pe (cativa dintre) acesti oameni mi-am propus sa-i conectez intr-un fel de retea fara nici un alt scop in afara de acela de a-i determina pe elvetieni, cunoscuti pentru nivelurile lor cosmice de fericire, sa contemple posibilitatea de a se muta, temporar, in tara noastra.
De asemenea, tinerii care acum cocheteaza cu ideea de a o lua, incet-incet, spre Vest, afland de o astfel de retea, poate vor avea unele ezitari (e una din fantasmele mele de care nu ma pot vindeca, in ciuda unui tratament homeopat foarte eficient, administrat in doze minuscule)
Si pentru a oferi si unele dovezi, cu riscul de a-mi cauta incisivii si caninii, in viitorul apropiat, prin iarba (a nu se interpreta gresit), iata un scurt citat:
…ca fac ceea ce mi-am dorit, in fiecare zi, fac oamenii sa zambeasca si sa fie fericiti ca pot face asta. Ce puteam sa cer mai mult? Ce puteam sa imi doresc mai mult? Ce ”flow” mai mare decat sa ma pierd in arta mea, asa cum o vad eu, aceea de a aduce zambetul pe fata unui om care nu mai stie sa zambeasca?
PS Nu dau nume deoarece cateva din aceste persoane sunt casatorite si nu vreau sa am de-a face cu partenerii sau partenerele lor.