de ce exista Facebook (poate si LinkedIn)

Fie un mascul sanatos (un barbat pe nume P. Romica-diminutiv de la Romulus). P. Romica, eroul nostru de astazi, produce, in fiecare zi, milioane de spermatozoizi. Daca ne imaginam ca are cont pe Facebook si o retea de prieteni (hi hi!) destul de larga (corporatistii sunt invitati sa substituie Facebook-ul mai adolescentin cu un LinkedIn mai matur), intr-o suta de zile, in fiecare zi, cu putin noroc, el poate insemina 100 de femei si, daca totul merge bine, peste aproximativ 9 luni sa aiba 100 de copii.

Sa-i dam si un nume acestui sir de evenimente: succes reproductiv (SR)! Genele lui P. Romica au fost transferate, cu succes, in 100 de corpuri noi (intr-o noua generatie). Din punctul de vedere al genelor, este aceasta strategie (ii voi spune „strategia Facebook”, cu scuze pentru Zuckerberg) una avantajoasa?

Da, pun intrebari retorice! E ca si cum te-as intreba daca ti se pare avantajos ca, in timp ce citesti acest articol, o bancnota de 500 E sa intre pe geam si sa aterizeze exact pe tastatura!

Pe de alta parte, sa ne gandim putin si la colega de departament a domnului P. Romica, anume domnisoara Moni G. Eroina noastra (pentru echilibru: erou/eroina) produce un numar limitat de ovule, cu o frecventa redusa (unul pe luna). In cele 100 de zile, gratie aceleiasi retele de socializare deja citate, si cu aceeasi doza de sansa, are numeroase relatii sexuale, cel putin una pe zi, cu 100 de barbati diferiti. De cate ori va ramane insarcinta in acest interval? Cati copii va naste peste 9 luni?

100? 99? 98? Nicidecum! Unul, poate doi (gemeni) sau, extrem de improbabil, trei. Aplicand din nou logica evolutionista, este avantajos pentru ea sa fie atat de entuziasta din punct de vedere sexual, atat de receptiva si de usor de stimulat? Categoric nu! Moni G. are foarte putin de castigat dintr-un numar mare de copulatii cu un numar mare de barbati diferiti. SR-ul ei nu depinde de efervescenta sexuala constanta de-a lungul celor 100 de zile.

Si genele ei vor ajunge in urmatoarea generatie (peste 9 luni apare cel putin un copil) dar nu vor fi gene foarte „dornice” de varietate sexuala, asa cum sunt genele din copiii lui P. Romica. Altfel spus, vor fi mai putin inclinate catre excese sexuale de tip dionisiac.

Ruland timpul pe repede inainte, in spatiul in care traiesc Moni G. si P. Romica, peste sute si mii de generatii, ce vom gasi daca ne vine ideea un recensamant genetic? Predictia mea (nu a mea, doar fac pe desteptul) este ca, in cazul celor mai multi barbati, avandu-l ca stramos pe P. Romica, vom identifica o tendinta catre p.romicitate, uff, ce expresie barbara, catre promiscuitate iar in cazul celor mai multe femei, descendente din Moni G., vom avea o predispozitie catre monigitate sau, intr-un limbaj mai putin salbatic, catre monogamie (sexuala).

Cele doua tendinte vor fi selectate deoarece, pentru cele doua genuri, au asigurat cel mai inalt succes reproductiv. Hmm, oare de ce folosesc viitorul si am conceput acest articol intr-o nota prospectiva?

P.S (doar pentru cititorii neatenti) „Tendinta” nu este totuna cu „comportament observabil”.

Comentarii oprite.