trapped

Esti un copil (nu citesti acest blog, doar ne imaginam) si locuiesti undeva in Nordul Capitalei, poate, sau intr-un cartier asa-zis „bun”, sau intr-o casa noua la marginea orasului (in „suburbii”, hihi!).

Parintii tau sunt antreprenori (nu stii ce inseamna acest cuvant) sau lucreaza pentru o companie multinationala (si se lupta, in secret, cu angoasele clasice asociate acestui loc de munca).

Ai tot ce-ti trebuie. Jucarii interesante, haine scumpe, scoala privata (eventual), activitati extracurriculare, meditatori, vacante fascinante.

Nu-ti lipseste nimic. Dar stii ceva?  Nu stii, evident. (Doar presimti.) Esti prizonierul conditiei upper-middle class a parintilor tai.

Toate aceste oportunitati vin cu un pret foarte mare. Trebuie sa reusesti. Trebuie sa ai tot felul de realizari. Trebuie sa fii mai bun(a) decat alti copii, adica sa-i intreci in tot felul de competitii stupide (foarte apreciate de adulti), de exemplu Cine are cele mai mari note? (Ca si cum asta ar spune ceva relevant despre invatarea autentica.)

„Nu avem ce negocia”, spun direct sau lasa de inteles parintii tai (sau doar unul dintre ei, cel care se identifica mai mult cu realizarile tale). Trebuie sa reusesti. (Iti suna in cap aceste cuvinte sau altele echivalente.)

Nu, nu stii de ce trebuie sa reusesti. Dar stii (sau simti) altceva: Daca nu reusesti nu ai nicio scuza!

PS Acum poti fi (un copil) furios.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.