si au trait fericiti pana la adanci batranete (sau cum sunt pregatiti copiii pentru viata reala)

Articolul despre banii care (nu) aduc fericirea s-a instalat in fruntea topului articolelor din ultima luna. Ma gandesc sa il detronez si voi apela, fara scrupule, la un alt document din cursul teoretic Apps de vacanta. M-am gandit ca psihologia cuplului ar putea fi chiar mai interesanta decat psihologia achizitiilor materiale inutile:

A sosit momentul sa ma ocup de al doilea mit din lista de mai sus (sic!, n.m.), anume ideea (gresita) conform careia pentru a fi (o persoana) fericita este necesar sa gasesti si sa te casatoresti (sau sa intri intr-un parteneriat civil) cu o anumita persoana (cea mai potrivita sau ideala).

Din start trebuie sa spun ca nu exista, pentru tine (si pentru oricine altcineva), un partener ideal (un suflet pereche) sau un om care sa fie „cel mai potrivit” pentru tine (iar tu sa-l cauti cu incapatanare pana il gasesti sau…mori )

Realitatea este mult mai prozaica: noi putem stabili relatii de cuplu cu multe persoane (consecutiv, nu simultan, hihi!) deoarece oamenii au o complexitate atat de inalta incat nu are cum sa existe a perfect match. Este adevarat, unii potentiali parteneri sunt complet nepotriviti si aici senzorii nostri trebuie sa fie activati si bine calibrati. In rest, daca te framanti si nu te poti decide, fiind femeie, de exemplu, intre trei barbati ale caror plusuri si minusuri ii plaseaza cumva la egalitate, trebuie sa stii ca, pe oricare l-ai alege, vei avea un nivel de satisfactie maritala (sau relationala) aproape identic.

De ce?

Din doua motive:

  1. Indiferent daca ne place sau nu suntem fiinte supuse adaptarii hedonice. Ne adaptam la noile venituri (cum deja ai vazut), la noile joburi, la noile case,la noii prieteni si, evident, la partenerii de cuplu. Aceste mecanisme adaptative sunt adanc implantate in retelele noastre neurale si nu avem cum sa scapam de ele (dar dispunem de un anume control)
  2. Calitatea unei relatii nu depinde atat de mult de datele de start (agregand toate trasaturile, B1 nu difera sensibil de B2, deci il poti alege pe oricare) cat de actiunile deliberate, constiente pe care le realizezi (si care pot face relatia sa se dezvolte, sa evolueze) Indiferent daca il alegi pe B1, pe B2 sau pe B3, va fi necesar in fiecare caz sa faci anumite lucruri, in mod constient (la fel si el!) pentru a avea o relatie (relativ) fericita. Nu este ca si cum l-ai gasit pe barbatul ideal (care oricum nu exista: mistretul cu colti de argint!) si apoi totul este simplu, spontan si usor (cum par a lasa sa se inteleaga filmele care nu intra in economia si in detaliile unei relatii de cuplu de fiecare zi)

O astfel de perspectiva asupra relatiilor (o perspectiva realista) nu are cum sa fie pe placul firilor mai romantice dar chiar si ele, dupa un timp (si multa suferinta inutila) inteleg ca realitatea este asa cum este si nu asa cum am dori noi sa fie, atunci cand visam frumos.

In cele mai bune relatii se instaleaza, la un moment dat, rutina si plictiseala (unii oameni au serioase retineri in a recunoaste aceste lucruri), prezise de modelul adaptarii hedonice. Din fericire, partenerii pot face anumite lucruri pentru a intarzia instalarea monotoniei sau pentru a o diminua, dand un suflu nou relatie (daca am timp ma voi referi la ele)

Sa ne uitam putin la studii:

Norval D. Glenn, “Quantitative research on marital quality in the 1980s: A critical review.” Journal of Marriage and the Family, 52, 818831, 823 (1990).

E. Menaghan, “Marital stress and family transitions: A panel analysis.” Journal of Marriage and the Family, 45, 371386 (1983)

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&ved=0CCwQFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.researchgate.net%2Fpublication%2F10857177_Reexamining_adaptation_and_the_set_point_model_of_happiness_reactions_to_changes_in_marital_status%2Ffile%2Fd912f50895dc41ade5.pdf&ei=q6TjUfnuM-G34AT6soGQBA&usg=AFQjCNGoFFKiZa41mwCAengJG5u8tTCojQ&sig2=LEqlDSt_P-ra_lfrrqC0_w&bvm=bv.48705608,d.bGE

http://www.bsfrey.ch/articles/434_06.pdf (acest studiu foloseste date intinse pe 17 ani: este un studiu longitudinal)

In medie, casatoria produce o crestere a nivelului de satisfactie cu viata nu mai mare de doi ani! Apoi „fericrea” revine la punctul de start, anterior angajamentului marital. Si din punct de vedere evolutionist este sanatos sa se intample asta: gandeste-te cum ar fi daca partenerii ar simti mereu o stare de euforie (asemanatoare consumului de cocaina) Si-ar neglija indatoririle si ar sta mereu „bot in bot” (scuze, botic in botic) experimentand o incantare mereu nou (oricum imposibila din punct de vedere biologic: chiar si pacientii cu tulburare maniaco-depresiva au in mod necesar un episod depresiv dupa o perioada de fericire intensa, de tip maniacal)

Pasiunea nu poate dura!

La unii experienta indragostirii continua cu o etapa a iubirii maturizate, numite uneori, in literatura de specialitate, companionate love.

http://www.hofstra.edu/pdf/community/slzctr/stdcsl/stdcsl_triangular.pdf

https://en.wikipedia.org/wiki/Triangular_theory_of_love

Sternberg, R. J. (1986). A triangular theory of love. Psychological Review, 93, 119?135

http://yenchile.com/Interpersona%202008.pdf

La altii experienta indragostirii nu continua cu nimic (se despart) Exista, totusi, cel putin o situatie in care pasiunea reuseste sa depaseasca pragul de doi ani dar nu o recomand, din motive usor de inteles: este vorba de relatii inalt-instabile (volatile), deseori abuzive (violente), in care „despartirile” si „impacarile” se succed. In aceste relatii nu se construieste nimic (dar sunt pline de adrenalina si, negresit, cortizol) Daca ai evalua din punct de vedere economic (in primul rand economia „emotionala”) astfel de relatii ai putea ajunge cu usurinta la concluzia logica: beneficiile sunt mult mai mici decat costurile iar pastrarea sau alimentarea lor sunt decizii irationale.

Oare adaptarea se produce si in plan sexual? (din nou, cuplurile nu sunt inclinate sa se exprime cu sinceritate pe acest subiect) Desigur, viata sexuala este in mod particular vulnerabila adaptarii hedonice! (acelasi corp, acelasi miros, aceeasi piele, adesea aceleasi atingeri, cate pozitii (acrobatice?) si contexte diferite (in public?) pot compensa acesti factori?)

Nimic nu se compara cu primul sarut de indragostit (ok, cu primele) sau cu prima noapte de dragoste, daca a fost reusita. Dar al 1232-lea sarut, cat de pasional ar putea fi? (aceleasi buze, aceeasi saliva, poate cativa dinti din portelan noi)

Nu vreau sa iti par un cinic prin astfel de afirmatii, vreau doar sa arat ca viziunea magica asupra sexualitatii cuplului o putem intalni doar in lumile fantastice are imaginatiei (reverii, carti, filme) Realitatea este putin diferita si orice persoana ajunsa la +30 cu un minimum de experienta erotica stie asta, desi nu este neaparat dispusa sa recunoasca (mai ales daca este deja intr-o relatie de cel putin 3 ani)

Din fericire exista o serie de lucruri care pot fi facute, desi toate studiile arata o descrestere a frecventei raporturilor sexuale, a libido-ului si a satisfactiei sexuale corelate cu lungimea relatiei:

http://zpm.uke.uni-hamburg.de/Webpdf/sexmotiv.pdf

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12807300

(fidelitatea comportamentala este adesea asociata cu dorinta infidelitatii, ne spune Levine in studiul de mai sus)

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15647147

(indiferent daca intimitatea este puternica sau slaba, daca este stabila atunci pasiunea are valori modeste, ne spune Baumeister in review-ul de mai sus)

Cine crezi ca isi pierde mai repede interesul sexual intr-o relatia pe termen lung, ea sau el? Citeste-l pe Klusmann (vezi mai sus) Daca nu ai timp iti spun eu: EA! (nu intotdeauna, normal, aici lucram cu probabilitati) Fiind insa mai diplomate si mai atente din punct de vedere emotional, femeile isi protejeaza partenerii de acest adevar neplacut! Si, ca sa infig cutitul pana la capat), se pare ca femeile sunt mai excitate de fantezii sexuale (derulate in mintea lor, da?) cu barbati necunoscuti:

 

Chivers, M. L.(October, 2012). Emerging research in gender and sexual response:Gender similarities and differences in the specificity of sexual arousal. Canadian Institutes ofHealthResearchAdvancing Excellence in Gender, Sex and Health Research Conference

, Montreal, PQ.

 

Chivers, M. L. (October, 2012).The puzzle of women’s sexual orientation: Why straight sexuality isn’t so straightforward in women.Invited lecture for the, “Whom You Love:the biology of sexual orientation” lecture series, Michigan State University, East Lansing, MI.

 

Mai multe despre Meredith Chivers, aici:

http://worldsciencefestival.com/videos/the_puzzle_of_heterosexual_women

Si o carte instructiva aici:

http://www.amazon.com/Why-Women-Have-Sex-Everything/dp/B006QS6RNO/ref=tmm_pap_title_0?ie=UTF8&qid=1373876756&sr=8-1

(o pot imprumuta)

Atentie, diminuarea pasiunii sexuale nu este in primul rand un semn al faptului ca ceva „nu merge” in relatie ci semnaleaza initializarea (exact ca un program de calculator) procesului de adaptare hedonica, proces care este NORMAL si inevitabil (dar ai carui parametri pot fi, intr-o anumita masura, controlati: membrii foarte vechi (dar nu uzati ) ai grupului isi amintesc recomandarea mea de a dormi in camere separate, din cand in cand, deoarece adaptarea este mai rapida atunci cand corpurile petrec 6-8 ore unul langa altul, in fiecare noapte: iata cum o casa mai mare poate salva pasiunea sexuala)

Revenind la satisfactia resimtita in relatia de cuplu (durabila), as vrea sa notez importanta RECUNOSTINTEI (despre care vom vorbi mai mult la toamna): suntem inclinati sa ne obisnuim cu lucrurile bune si cu oamenii de calitate din viata noastra si, pe aceasta baza (neurologica) sa consideram relatiile cu ei ca fiind de la sine intelese. Fenomen foarte periculos deoarece oamenii au nevoie sa simta  ca sunt apreciati iar actiunile lor sunt percepute drept valoroase si pentru ca ar putea lipsi (nu sunt obligatorii)

Recunostinta este un predictor foarte bun al fericirii, indiferent daca este exprimata din rolul de copil (catre un parinte), din rolul de student sau de mentee (catre un profesor sau un mentor) sau din rolul de partener (catre partenerul sau partenera de cuplu) Atunci cand nu iti mai exprimi constant aprecierea pentru partenerul tau poti fi sigura ca adaptarea s-a produs (si percepi relatia ca fiind de la sine inteleasa) Test: cand i-ai multumit ultima data si pentru ce anume exact?

O intelegere gresita  a studiilor de psihologie pozitiva a acreditat ideea ca oamenii casatoriti ar fi mai fericiti decat cei necasatoriti. Iata ce inseamna sa nu stii sa citesti corect studii stiintifice! Adevarul este urmatorul:

Persoanele casatorite au o satisfactie mai mare cu propria viata atunci cand sunt comparate cu persoane necasatorite in sensul de divortate, cu persoane necasatorite in sensul de vaduve si cu persoane casatorite dar separate (cupluri care s-au despartit fara a oficializa juridic despartirea). Da, in acest sens, si doar in acest sens, sunt mai fericite.

Amendament: deoarece studiile surprind corelatii si nu relatii de cauzalitate nu este clar daca oamenii devin mai fericiti pentru ca se casatoresc sau oamenii care sunt deja mai fericiti tind sa se casatoreasca intr-o masura mai mare.

Oricum, persoanele care au fost mereu singure (in sensul de necasatorite, nu in sensul de a nu fi in relatii) au un nivel al well-being-ului la fel de bun cu al persoanelor casatorite (uneori chiar mai bun) Sa ne reamintim ca oamenii casatoriti revin la nivelul initial de fericire, dupa aproximativ doi ani (fiind vorba de o medie exista numeroase cazuri speciale, de pilda P1 poate reveni imediat dupa intoarcerea din luna de miere  iar o alta, la polul celalalt, dupa 4 ani)

http://www.jstor.org/discover/10.2307/352338?uid=3738920&uid=2129&uid=2&uid=70&uid=4&sid=21102461365271

http://jfi.sagepub.com/content/10/1/122.abstract

Iata si un studiu care arata cum starea de sanatate a persoanelor singure (necasatorite) este la fel de buna ca a persoanelor casatorite, niciodata divortate:

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19711810

Totusi, de unde isi extrag satisfactia (bucuria de a trai) cei care nu se casatoresc niciodata? oh, sunt foarte multe surse: din relatiile cu familia de origine (parinti, frati, surori), din relatiile cu prietenii, din implicarea in comunitate, dintr-o munca foarte interesanta daca nu fascinanta si din punerea in serviciul unei cauze (mult) mai inalte.

Pentru o femeie sau un barbat singur (in sensul de necasatoriti, nu in sensul de a nu avea relatii de parteneriat) exista mereu alternativa altor relatii pline de sens (vezi mai sus). Nu doar ca nu exista nimic dramatic in a fi singur dar exista o serie de recompense pe care oamenii casatoriti nu le savureaza la fel de des sau la aceeasi intensitate.

De exemplu, daca esti o persoana singura te afli in situatia foarte fericita de a-ti alege prietenii pe cand, din rolul de sot sau sotie, trebuie sa suporti prietenii partenerului (pentru ca nu toti sunt minunati) Si observa, te rog, ca inca nu m-am referit la mama soacra, cea care vine la pachet cu partenerul sau partenera ta!) (iar asupra felului cum este rezolvata problema rutinei sexuale si a nevoii de varietate voi lasa sa planeze misterul)

Asa cum partenerul perfect este un mistret de colti de argint (un mit) in acelasi fel viata tulburata emotional (neimplinita) a unei persoane singure este un mit. Psihologa Bella de Paulo a scris un articol frumos:

DePaulo, B. M., & Morris, W. L. (2005). Singles in society and in science. Psychological Inquiry, 16, 57-83.

De fapt, nu doar unul!

DePaulo, B. M., & Morris, W. L. (2005). Should singles and the scholars who study them make their mark or stay in their place? Psychological Inquiry, 16, 142-149.

Morris, W. L., Sinclair, S., & DePaulo, B. M. (2007). No shelter for singles: The perceived legitimacy of marital status discrimination. Group Processes and Intergroup Relations, 10, 457-470.

DePaulo, B. M., & Morris, W. L. (2006). The unrecognized stereotyping and discrimination against people who are single. Current Directions in Psychological Science, 15, 251-254. (Also available in the book Singlism: What It Is, Why It Matters, and How to Stop It.)

Morris, W. L., DePaulo, B. M., Hertel, J., & Taylor, L. C. (2008). Singlism – another problem that has no name: Prejudice, stereotypes, and discrimination against singles. In M. A. Morrison & T. G. Morrison (Eds.), The psychology of modern prejudice (pp. 165-194). New York: Nova Science Publishers.

Schutz, A., Hertel, J., DePaulo, B. M., Morris, W. L., & Stucke, T. S. (2007). She’s single, so what? How are singles perceived compared with people who are in romantic relationships? Zeitschrift fur Familienforschung (Journal of Family Research), 19, 139-158.

Morris, W. L., and DePaulo, B. M. (2009) Singlehood. In H. Reis & S. Sprecher (Eds.), Encyclopedia of Human Relationships. Thousand Oaks, CA: Sage.

Casper, W. J., & DePaulo, B. (2012). A new layer to inclusion: Creating singles-friendly work environments. In N.P. Reilly, A. Gorman, & M. J. Sirgy (Eds.), Work and Quality of Life: Ethical Practices in Organizations (pp. 217-234). New York: Springer.

DePaulo, B. (2012). Single, no children: Who is your family? In A. Vangelisti (Ed.), Routledge Handbook of Family Communication (2nd ed., pp. 190-204). New York: Routledge.

DePaulo, B. (2011). Single people. In D. Dunn (Ed.), Oxford Bibliographies Online: Psychology.

DePaulo, B. (in press, 2013). Single in a society preoccupied with couples. In R. J. Coplan & J. Bowker (Eds.), A Handbook of Solitude: Psychological Perspectives on Social Isolation, Social Withdrawal, and Being Alone. Hoboken, NJ: Wiley-Blackwell.

DePaulo, B. (in press). The proliferation of life choices and the resistance that follows. Analyses of Social Issues and Public Policy. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1530-2415.2012.01299.x/abstract)

DePaulo, B. (in press, 2013). Bigger, broader meanings of love. In L. Bormans (Ed.), The World Book of Love. Tielt, Belgium: Lannoo.

Ofer toate aceste date pentru a elimina credintele nerealiste conform carora, daca te-ai despartit sau ai divortat, viata ta s-a incheiat (nu mai poti fi fericita) sau, daca nu te-ai casatorit niciodata, existenta ta pe Pamant este lipsita de sens ) Oamenii pot fi fericiti (sau nefericiti) si daca se casatoresc si daca nu se casatoresc. Relatiile maritale modifica foarte putin nivelul de satisfactie cu viata si, cand o fac (in sens pozitiv), aceasta modificare este relativa la un grup de referinta format din persoane divortate sau vaduve.

Circumstantele obiective (casa in care stai, statusul marital, prezenta sau absenta copiilor, masina pe care o conduci, locurile in care iti petreci vacantele, veniturile etc.) au un impact agregat de cel mult 10% (in medie) asupra sentimentului subiectiv de satisfactie cu viata. Mult mai importante sunt genele (asupra carora nu putem face nimic, ele sunt cartile de joc pe care le-am primit inca de la nastere), cu o influenta in jur de 50% si modurile in care gandim si actionam, aflate sub controlul nostru (de exemplu modul in care ne raportam la relatia maritala: apreciere, recunostinta, surprize etc. are un impact mult mai mare decat simplul fapt de a fi casatoriti)

Da, ai calculat bine, 40%, aceasta este libertatea noastra pe care o putem exersa intr-un mod inteligent, intelegand ce nu se poate schimba respectiv ce se poate schimba si, mai ales, cum!

PS 1 Daca 40% ti se pare putin ia in considerare posibilitatea de a te fi nascut soparla sau girafa.

PS 2 Multumesc, Sonja! (nu, nu este sotia mea)

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.