Leonard (cel caruia nu-i place la azil)

Concertul lui Leonard Cohen, in Romania (da, mosulica!). Vrei sa mergi, tare mult vrei sa mergi. Dar El nu vrea. Nici prietenele tale nu vor. Incredibil, ce s-a intamplat cu acesti oameni, s-au reorientat catre Madonna (o alta mamaie) si Placebo? (nici un apropo, este o trupa de rock alternativ, au fost recent la Bucuresti). Dar asta nu e problema ta. Problema ta e ce vei face in conditiile in care nicio persoana apropiata nu doreste sa-l vada pe Lenny.

Si nu poti nega inceputul de dezamagire pe care-l simti cand te gandesti la refuzul categoric al partenerului tau („daca scrie poezii frumoase le pot citi acasa, nu e nevoie sa ma calc pe picioare cu un grup compact de babalaci, in Piata Constitutiei”). Evident ca nu stie ce pierde dar nu ai ce sa-i faci! Ba da, ai vrea sa-i spui ca ar putea merge de dragul tau, pentru a te insoti intr-o experienta pe care o gasesti minunata (ai fost la precedentele 2 concerte si nu ai regretat nicio secunda).

Dar nu-i spui asta pentru ca…pentru ca trebuie sa si-o spuna singur, nu? Si daca are altceva mai bun de facut pe 22 septembrie („ce naiba ar putea fi mai interesant?”) atunci o va face. E un tip care pretuieste libertatea. Si isi asuma riscuri de dragul libertatii. In acest caz isi asuma riscul ca tu sa te simti dezamagita. Poate chiar furioasa, cine stie! Se pare ca poate trai cu asta. Si nu se teme de pierdere, mama lui de purtator de corp cavernos!

Bine, bine, dar tu ce faci? Daca niciunul dintre oamenii apropiati nu este interesat de concertul lui Leonard Cohen tu vei sta acasa? (ca o proasta, sublinierea mea) Sau esti si tu o iubitoare a libertatii? Vei indrazni sa mergi singura? Vei lua aceasta decizie? Vei profita de aceasta sansa nu doar pentru a te bucura de arta evreului canadian in varsta de aproape 80 de ani (ce mananca nenea asta la micul dejun?) ci si pentru a-ti demonstra ca nu esti captiva intr-o relatie de cuplu?

Evident ca acesta e doar un exemplu, si inca unul fictiv. Sunt convins ca Ele vor fi insotite de Ei la intalnirea cu cel care ne-a explicat cum vine treaba cu cutia de mirodenii a planetei (volumul de versuri care l-a facut faimos). Insa cuplurile in care libertatea nu a fost asumata nu sunt putine. De ce nu este asumata? Hmm, asta e o intrebare de student la psihologie aflat inca in asteptarea aparitei caracteristicilor sexuale secundare. Din frica!

Oamenii refuza asumarea libertatii pentru ca se tem de responsabilitate!

Hai sa ne gandim: mergi singura la Leonard Cohen (care este si calugar budist din 1996, stiai?). Ce se va intampla? Ai nevoie sa-l asculti pe acest unchias (o spun cu simpatie, sper ca ti-ai dat seama) si iti asumi responsabilitatea pentru nevoia ta. Te duci, desi ai invitat mai multe persoane (te-ai oferit chiar sa le platesti biletul) si ai fost refuzata. Ce poate fi rau aici? Si, mai ales, ce motive ar avea El sa se supere? Dimpotriva, daca e un barbat echilibrat va aprecia solutia aleasa de tine! Cine si-ar dori o partenera (sotie) dependenta? Dominata de dorintele sotului?

Suntem in 2012. Si rolurile de gen (atentie, termeni periculosi) s-au mai schimbat pe ici, pe acolo! (oare?) Oamenii au evoluat din punct de vedere psihologic. Sunt mai liberi si mai responsabili (din pacate inca nu a inventat nimeni o modalitate prin care responsabilitatea sa fie scoasa din acest pachet dar mai asteptam!). Sunt mai constienti de datoria pe care o au fata de nevoile lor in conditiile unei vieti in care clipele le sunt numarate. Si au mai multa integritate (adica sunt persoane intregi), actionand in acord cu nevoile, dorintele, sentimentele si valorile lor.

Tu esti o astfel de persoana. Ai descoperit libertatea si o exerciti. Felicitari!

P.s. Nu, eu nu vin la concertul lu’ tataie. Hallelujah!

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.