finding Nemo

Socializare. Cunosti termenul, presupun! (psihopatii citesc alte bloguri) Traim intr-o societate (si nu in jungla, desi uneori am aceasta impresie) iar societatea are norme, reguli, legi, obiceiuri, valori morale si, fireste, limbaj. Toate aceste lucruri trebuie invatate de simpatica vietate.

Doar ca ea nu le invata pur si simplu (in afara de limbaj, pentru care dispune de mecanisme psihologice innascute). Cineva trebuie sa i le „predea” si sa se asigure ca le asimileaza („Spune ’Multumesc!’, puisor!”). Cine ar putea fi acest „cineva”?

Parintii, desigur! Cel putin asa ne spune teoria conventionala (sau simtul comun). Cu amendamentul minor ca teoria conventionala nu este sustinuta de dovezi (de ce copiii de japonezi care stau cel putin 4 ani in California si apoi se intorc in tara natal-copii de expati, cunosti si acest termen-asimileaza complet stilul american de viata si au mari dificultati de adaptare, vezi studiul psihologului social Yasuko Minoura).

O doza de psihologie evolutionista te-ar interesa? Hai sa ne gandim (deoarece nu ne putem teleporta acum 100.000 de ani): Care ar putea fi rostul copilariei? De ce exista copilarie? Evident, copilarie este un timp pe care vietatile dragalase il au la dispozitie pentru a se pregati pentru viata adulta.

Si unde se va desfasura aceasta viata adulta? Cu Mami si Tati? In unele cazuri (tragice) da, dar in cele mai multe nu. Viata adulta va presupune negocierea continua a relatiilor cu alti adulti (altii decat parintii). Si, foarte probabil, nu se va desfasura in casa parintilor (decat daca e foarte mare) ci in alte locatii.

Prin urmare, copiii nu se pregatesc pentru a trai pana la sfarsitul vietii cu parintii lor, in casa parintilor. Are sens ce spun? (are, normal, doar verific daca esti atenta) Si atunci, daca sarcina copiilor viitori adulti va fi aceea de a se adapta la alti adulti, in mod sigur mai putin toleranti decat parintii lor, care ar putea fi agentul socializator cel mai potrivit? Cine sunt viitorii adulti la care se vor raporta si alaturi de care, taras-grapis, vor incerca sa traiasca (frumos, eventual)?

Asa este , prietene, copiii nu sunt socializati in primul rand de parinti (cam ce fel de veste este aceasta, stimata mamica si stimate tatic?) ci de alti copii. Agentul socializator dominant (ca forta de impact) ar putea fi grupul de copii (din care prichindelul face parte). Sau, pentru a fi mai riguros, diferitele grupuri de copii: copiii din bloc, de pe strada, de la cursul de actorie sau de balet, de la scoala etc.

Intelegi, nu-i asa? Vreau sa spun, intelegi consecintele acestei stari de fapt? (pe care tu, parinte, o poti controla foarte putin) Iar daca nu-ti convine ceea ce intelegi, poti da vina pe psihologia evolutionista. Probabil este gresita iar succesul de care se bucura (nu si in Romania, noi suntem mereu in urma, aproape in orice domeniu) este intamplator.

Probabil. Totusi, cu ce fel de creier ai gandit ultima afirmatie?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.