En attendant

O prietena a blogului, implicata in operatiuni de interceptare, mi-a trimis urmatoarul transcript:

“ESTRAGON: încîntător loc. (Se întoarce, înaintează pînă la rampă, priveşte spre public.) Plăcut peisaj. (Se întoarce spre Vladimir.) Să ne cărăm.

VLADIMIR: Nu se poate.

ESTRAGON: De ce?

VLADIMIR: îl aşteptăm pe Godot…

ESTRAGON: Adevărat. (Scurtă pauză.) Eşti sigur că aici?

VLADIMIR: Ce?

ESTRAGON: Că aici trebuie să aşteptăm?

VLADIMIR: A zis în faţa copacului. (Priveşte copacul.)
Mai vezi alţii?

ESTRAGON: Ăsta ce e?

VLADIMIR: Pare salcie.

ESTRAGON: Unde-i sînt frunzele?

VLADIMIR: Pesemne că e moartă.

ESTRAGON: A terminat cu plînsul.

VLADIMIR: Doar dacă n-o fi anotimpul.

ESTRAGON: Nu crezi mai curînd că e un copăcel?

VLADIMIR: Un arbust.

ESTRAGON: Un copăcel.

VLADIMIR: Un… {Se opreşte.) …adică ce vrei să insinuezi? Că am greşit locul?

ESTRAGON: Trebuia să fie aici.

VLADIMIR: N-a spus că vine sigur.

ESTRAGON: Şi dacă nu vine?

VLADIMIR: Ne întoarcem mîine?

ESTRAGON: Şi pe urmă poimîine?

VLADIMIR: Poate.

ESTRAGON: Şi aşa mai departe.

VLADIMIR: Adică…

ESTRAGON: Pînă cînd vine…”

M-am intrebat daca initiativa ei are legatura cu asteptarea la care ma refeream in articolul de ieri (sau la care Octavian Paler se refera cu mult mai mult talent decat mine) insa nu cred. Pur si simplu a petrecut prea multe ore in compania unui irlandez laureat Nobel, cu ocazia lucrarii de licenta.

PS Si pentru ca eu nu sunt Paler (dar ma intereseaza comedia neagra) fragmentul promis il voi livra. Pretty soon. Or just pretty.

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.