deturnarea scorpiei (spre hypermarketul din Verona)

A minti (definitie): a face pe cineva sa creada un lucru neadevarat (a induce cuiva o credinta falsa). Operand, macar pentru cateva minute, cu aceasta definitie, ce crezi, a minti este intotdeauna ceva rau? Sau exista situatii in care nu doar ca e mai bine sa minti ci e absolut necesar sa minti?

Daca ai o filiatie kantiana vei raspunde „da” la prima intrebare si „nu” la a doua. Iar asta imi da posibilitatea de a da frau liber imaginatiei: Sa presupunem ca soacra ta (esti o femeie) ti-a pus gand rau, avand (ea) o relatie oedipiana nerezolvata cu fiul ei (sotul tau). Si, pentru a scapa de tine (a rezolva rivalitatea), vrea sa te ucida.

Asa ca, intr-o sambata seara, cand sotul tau este plecat intr-o calatorie de afaceri cu secretara lui foarte sexy, inarmata cu un revolver calibrul 45 (folosit recent, dar nu de ea, in zona Empire State Building, spre disperarea lui Bloomberg), se indreapta glont (sic!) spre casa ta (de fapt, a voastra sau, mai bine zis, a ei, deoarece v-a imprumutat banii de avans).

Exact in fata blocului, aproape providential, se afla o vecina clarvazatoare (citeste gandurile oamenilor furiosi). Intrebata fiind daca esti sau nu acasa, ii spune ca tocmai ai plecat spre hypermarket si, daca se grabeste, te poate ajunge din urma. In mod evident, o minte. Soacra ta o crede si schimba directia de mers (si momentul cinetic). Iar vecina ta, calma, deoarece este constienta de destinul tau karmic, urca la etajul 3 si jumatate, unde locuiesti (e un bloc mai special), pentru a te avertiza. Restul este, cum se spune, istorie.

Judecand din punct de vedere etic aceasta situatie si cunoscand, iata, intregul context, poti spune despre indrumarea mincinoasa a vecinei tale ca este corecta sau gresita din punct de vedere moral?

A facut sau nu un lucru bun? Sper din tot sufletul sa consideri ca, mintind, a procedat bine si, chiar mai mult, ca in situatia respectiva minciuna era necesara. Numai ca, daca spui asta, ghici cine va veni imediat sa te intrebe daca nu cumva exista si alte categorii de situatii in care a minti este un lucru bun?

Si daca exista astfel de categorii, cum distingem intre ele? Altfel spus, ce ne poate ajuta sa identificam situatiile in care este bine sa mintim (a minti este o datorie, hi hi!) respectiv situatiile in care este necesar sa spunem adevarul? Ne putem baza pe ceea ce simtim? Sau emotiile de moment, ori asa-zisele intuitii morale, ar putea fi inselatoare? (sa mintim nu pentru ca este bine sa o facem ci doar pentru ca este avantajos pentru noi)

Nu ar putea  gandirea morala, indelung exersata, sa reprezinte un ghid mai bun atunci cand suntem in situatia de a spune sau nu adevarul? Eu spun ca „da”. Dar oare chiar cred asta sau iti induc o falsa credinta?

Tipareste acest articol Tipareste acest articol

Comentarii oprite.