cum sa-i provoci o erectie (inspectorului scolar)

Vineri noapte, inspirat de un profesor american de stiinte cognitive care pare a-mi fi furat ideile (sau invers) am scris un articol despre scoala. Despre calamitatea moderna numita „scoala”. Spre marea mea surprindere, acest articol a intrat direct in TOP 10 (conform Google Analytics), fenomen foarte rar si, atunci cand se produce, relevant (TOP 10 = cele mai citite 10 articole de pe blog)

Oare am apasat pe un buton sensibil? (nu am primit mailuri revoltate, doar aprecieri si nuantari) Evident ca „da”, in era Facebook se intampla sa existe din ce in ce mai multi parinti responsabili, dornici sa asigure copiilor (vietatilor dragalase) cele mai bune conditii de dezvoltare. Cum sa nu fie interesati daca scoala sprijina sau saboteaza acest proces?

Nu as fi revenit asa repede la acest subiect (in ciuda popularitatii articolului) daca in seara aceasta o mama din categoria de mai sus (corporatista, profund interesata de parenting, iubindu-si foarte mult fetita) nu mi-ar fi povestit cate ceva despre lucrurile absurde (evaluarea ei) care se intampla la scoala privata unde ii merge odorul (nu voi dezvalui suma indecenta pe care trebuie sa o plateasca)

Poate ti-au devenit si tie limpezi stupiditatea si lipsa de relevanta pentru viata reala a programelor scolare actuale?  Poate ai devenit si tu constient(a) de lipsa de vocatie a unor oameni care se ocupa de copilul tau? Poate ti se par si tie lipsite de sens o multime de materii studiate la scoala? Poate ai cateva idei legate de ce s-ar putea studia in locul lor, valorificand in mod inteligent un timp care nu se va mai intoarce niciodata? (si esti de doua ori frustrata, in acest fel, deoarece realizezi ca sunt imposibil de implementat in primul rand din pricina rigiditatii legislative)

Poate ca esti (in felurile de mai sus). Poate ti-ai dat voie sa vezi (ca in atatea alte aspecte ale vietii noastre publice) ca imparatul e gol. Doar ca asta nu te ajuta in nici un fel. De aceea vreau sa-ti dau o veste buna:

Exista numeroase lucruri pe care parintii le pot face, minimizand influenta negativa a scolii.

Si as putea scrie o carte despre ele dar nu o fac, nefiind parinte (nu am suficienta credibilitate, nu am trait „pe pielea mea”, a puradelului, de fapt, absurditatile sistemului actual de invatamant). De aceea as lansa o invitatie psihologilor care au deja copii de varsta scolara, care nu se tem sa-si puna in cap milioane de oameni (profesori si parinti traditionalisti, ancorati in propria lor educatie de acum depasita) si sunt la curent cu cele mai noi cercetari din sfera stiintelor cognitive.

Promit sa ofer consultanta in cazul unui astfel de proiect!

Pana atunci as putea oferi, din cand in cand, cate un medicament impotriva virusului care circula prin scoli si care ucide (sau diminueaza foarte mult) creativitatea, nevoia reala de invatare si placerea descoperirii.

Exemplu: crezi ca este potrivit ca prichindelul sa aiba o voce si o pozitie personala in relatiile lui cu diverse figuri ale autoritatii? (profesori, in primul rand)

Nu te grabi, impulsivule, ai putea regreta un „da” mult prea entuziast! Sigur, sigur, crezi ca este un lucru bun ca odrasla ta sa spuna ce gandeste (civilizat, desigur) fara frica? (da, eu asta cred!) Bine, daca vrei sa ai un astfel de copil si, ulterior, un adult care sa-si asume ideile, cu riscul de a produce disconfort, iata ce ai de facut…totusi, nu vrei sa te mai gandesti putin? (unii profesori au maturitatea emotionala a unor copii de gradinita si l-ar putea pedepsi, umili sau chiar altoi la nota)

Bine, sa nu avem apoi vorbe cum ca nu te-am avertizat! Daca vrei sa ai un copil liber, un copil care nu se teme sa-si exprime gandurile in raporturile lui cu autoritatea si are curajul propriilor opinii, iti recomand urmatorul lucru:

Stimuleaza-l sa te infrunte!

Da, ai citit bine! Prima autoritate esti tu. Incurajeaza-l sa-si comunice pozitia personala. Nu o sa-ti placa! (nici mie nu-mi placeau studentii care aveau ceva de comentat dar am suportat stoic) Niciunei persoane intr-o pozitie de autoritate nu-i place sa fie confruntata (in afara de sadicii care gasesc aici pretexte excelente pentru a-si revarsa agresivitatea) Insa viata are si gusturile ei amare, bune pe termen lung.

Copiii (si adultii) au nevoie sa simta ca pot sta (intelectual) pe picioarele lor si nu trebuie, simbolic vorbind, sa devina asemenea unor presuri (de cate ori faci asta cu seful tau?). Capacitatea aceasta nu se naste, miraculos, cand citesc rezultatele de la BAC (sau cand isi unesc destinele in fata Domnului Iisus, cronic absent din casele care pretind ca ii sunt inchinate in ultimii 2.000 de ani-vezi, acesta ar putea fi un exemplu personal de infruntare a autoritatii divine!!)

Puterea de a-si asuma ideile si credintele personale se dezvolta incetul cu incetul, prin grija, atentia si (ne)rabdarea unor oameni care iubesc aceasta trasatura umana. Adica tu si nevasta-ta! (sau invers). Da, aceasta putere se cultiva. La inceput ea exista doar ca o samanta si, in timp, poate germina si inflori. Astfel apar adulti curajosi, care le striga diversilor imparati goi pe care ii intalnesc, in calatoria vietii, „Sunteti gol, Maiestate!”

Insa ei nu vin din neant. Cineva i-a inspirat sau i-a ajutat sa fie astfel. Cine ar putea fi cea mai potrivita persoana pentru copilul tau?

Tu, prietene! Incurajeaza-l sa spuna ce are de spus, chiar daca nu-ti convine! Mai ales daca nu-ti convine! Lucrurile acestea, repetandu-se zilnic, te vor enerva, te asigur! („cine sa crede rahatul asta cu ochi sa-mi spuna mie ca gresesc?”) Totusi, nu cred ca ti se vor astupa arterele din acest motiv, adica nu cred ca vei ajunge pe mana specialistilor in boli cardiovasculare (decat daca nu faci sport suficient)

Iar recompensa pentru provocarea episodica a stimei tale de sine va fi o vietate ceva mai mare, capabila de erectie respectiv de lubrifiere, dornica sa ocupe o pozitie personala in lume (inclusiv in lumea ideilor), probabil cu unele probleme cu anumite figuri retardate (emotional) ale autoritatii dar, dincolo de aceste mici inconveniente, fericita pentru sansa oferita (sau descoperita) de a gandi cu mintea proprie.

PS Si as mai avea cam 100 de alte sugestii si recomandari. Dar ai si tu mintea proprie, nu?

Comentarii oprite.