Arhiva luna 01, 2013

Romania in chiloti (dar nu de la Victoria’s Secret)

14 01 2013

Andrei Plesu, pe care il iubesc, desi nu-mi place burta lui, a publicat astazi, pe blogul lui din ziarul „Adevarul”, o analiza amara a presei romanesti (si a efectelor sociale generate de tabloidizare). Citeste si sperie-te!

Doar pentru echilibru mai adaug ceva: nu toti jurnalistii sunt la fel. Am promis candva ca voi scrie despre Vlad Mixich (pe care nu il cunosc personal) si nu am facut-o. Dar mai am timp.

(fal)angele

11 01 2013

Mi-au raspuns cele 4 zeite. Cliseele cunoscute: „Adrian, dar nu trebuia”, „exagerezi”, „esti tu dragut, ca intotdeauna”, „sunt o persoana obisnuita”, „esti subiectiv”, „nu e chiar asa” etc. Previzibil!

Doar ca nu mi-au raspuns asa ci altfel. Fiecare, altfel! Concluziile sunt urmatoarele:

  • Exista mediul online iar despre edituri vorbim de la Oxford University Press in sus (sau oblic?)
  • Faptul de a fi apreciata de cineva care conteaza poate fi suficient in sine (dar necesar?)
  • Pot traversa si prin locuri neamenajate
  • Viata e scurta (aceasta concluzie nu a reiesit din rafinata coriespondenta iepistolara (cu pistoale, adica) ci reprezinta rodul reflectiilor mele din ultimele existente fizice si (cad)astrale

Mai vreau sa mentionez ca mana lui Dumnezeu are 5 degete (asemenea altor divinitati create de oameni) si, in regiunea degetului mic, este alocata o junioare aflata acum in verificari fMRI (nu am primit rezultatele decat la coeficientul de adorabilitate)

Peste aproximativ un an voi solicita din nou cartile (sau textele) la control. Asa sa ne ajute ribozomii lui Dumnezeu!

that was fast!

09 01 2013

Nici nu am lansat bine invitatia (vezi articolul anterior) si m-am trezit cu o propunere. Multumesc! Mai ramane sa conving divele dar nu am emotii, a-i face pe oamenii sa realizeze lucruri pe care (ei) cred ca si le doresc este specialitatea mea ascunsa (in Umbra, desigur, ca sa-mi aduc aminte de o carte care imi asigura in continuare o notorietate de care nu stiu cum sa scap)

Si nici alt gen de emotii nu mai am, dupa ce unul din personagii m-a asigurat: stii doar ca femeile gasesc intotdeauna metode mai subtile de extinctie.

Nu, nu stiam, de ce-mi distrugi inocenta? Oricum, incepand de astazi traversez strada numai impreuna cu grupuri organizate.

dureri menstruale, dar nu la menopauza

08 01 2013

Urmeaza o poveste horror, cu tine in rolul principal (e doar o poveste, da?). Ne imaginam ca ti-ai pierdut bratul drept intr-un accident de munca (lucrand la computer, evident). Nu mai ai un brat, pur si simplu. Cu toate acestea, il simti! Simti o durere cat se poate de reala. Si de vie. In bratul nonexistent!

Nu, imi pare rau, nu este o dovada a existentei corpului astral (sau a altor aberatii). Se numeste „membru fantoma” ceea ce traiesti tu si are o explicatie neurologica. Daca te consoleaza cu ceva, afla ca 95% din persoanele carora le-a fost amputat un brat se confrunta cu dureri in membrul fantoma. Dureri pe care nu le pot opri deoarece bratul nu mai exista pentru a-i face ceva (o injectie, de exemplu)

Crezi ca se intampla numai cu bratele amputate? Imi pare rau, am vesti proaste. In literatura stiintifica dedicata durerii pot fi intalnite cazurile unor femei care continuau sa aiba dureri menstruale la multi ani dupa ce uterul fusese scos complet si ale unor barbati distrusi de hemoroizi (durerea asociata cu ei) desi rectul fusese, si el, indepartat chirurgical. Ah, sa nu uit de cei cu o nevoie irezistibila de a urina desi nu mai aveau vezica urinara.

De ce se intampla toate aceste lucruri? (si altele, la fel de interesante, dar care par normale deoarece reprezinta experienta a miliarde de oameni) Deoarece creierul este un maestru vrajitor! Daca incepi sa-l cunosti este imposibil sa nu ramai fascinat. Creierul ne poate face sa credem, sau sa simtim, lucruri uluitoare.

Cum ar fi aceasta mancarime persistenta din bratul tau lipsa! Hai, incearca sa te scarpini! Nu ai cum sa scapi de ea. E doar o experienta pe care ne-o imaginam impreuna dar realizezi cam ce poate insemna pentru cineva care o traieste, nu-i asa? E cumplit!

Din fericire, un neurolog indian cu un doctorat si in psihologie, la Trinity College, a gasit o solutie. El a devenit primul doctor din istorie care a reusit sa opereze un brat inexistent. Da, pacientii lui au scapat de dureri. Omul se numeste V.S. Ramachandran si spune despre creier ca este o masinarie de creat realitati virtuale.

Rama, Rama, cata dreptate ai! Uneori durerea este construita  de creier (alteori este reala, fireste), la fel ca imaginea corporala. Ai si tu o prietena care crede despre sanii ei minunati ca sunt urati? Sau despre urechi? Sau despre buze? Sau despre nas? Sau despre coapse? In general, despre orice parte identificabila cu un nume a corpului?

Poate exemplul cel mai tulburator de imagine  corporala distorsionata este cazul unei tinere anorexice. Crede-ma, ea este convinsa ca este grasa! Tocmai de aceea incearca sa slabeasca (sa se infometeze). Ea vede ceea ce creierul ei ii livreaza (o imagine) in acelasi fel in care si tu vezi alti sani (si nu pe ai tai, cei reali, admirati de partenerul tau si, probabil, de colegii de la birou, in timp ce se apleaca peste laptopul tau, chipurile pentru a vedea mai bine documentul acela in Excel).

Am dat astazi doar cateva exemple, banale in bogata literatura asociata cu neurostiintele. Dar felurile in care creierul ne insala sunt numeroase. Ah, nu, inelul acela pe care l-ai vazut astazi nu este o iluzie. Da, pare a fi destinat sa stea la mana ta (pe inelar si apropo, ce lungime are?-doar pentru connaisseuri), moment in care vei fi, in sfarsit, fericita. Da, da. Foarte fericita!

Milka, azi ti-ai mancat vegetalele? (si fosfatii)

02 01 2013

Bunica mea, nonagenara de acum (spre marea mea fericire, daca providenta divina mi-a alocat genele care este) nu suporta laptele (si produsele din lapte). Acesta nu e nimic altceva decat un paradox urias deoarece toata viata a avut de-a face cu ele (locuind la tara). Da, mai stiintific vorbind are intoleranta la lactoza.

Dar stii ceva? (nu neaparat tu, poate cunosti pe cineva cu o problema similara) Au existat timpuri cand vacile cresteau de capul lor (in salbaticie, mai exact) Abia acum 8 sau 9 milenii oamenii au reusit sa le domesticeasca. Ei bine, in acele timpuri toti oamenii erau intoleranti la lactoza si nu puteau digera laptele (intelegi acum de ce imi place, uneori, psihologia evolutionista? Am niste chestii deosebit de primitive in mine)

Iata cum in numai 10.000 de ani, ca urmare a unei inovatii culturale (domesticirea animalelor), a avut loc si o formidabila evolutie a genelor (care, altfel, au nevoie de perioade uriase de timp). S-au produs, spontan (am renuntat la ipoteza Mos Craciun, stii), mutatii genetice care le-au permis adultilor sa tolereze lactoza si sa se delecteze cu un pic de laptic (au aparut gene care favorizeaza producerea unui anumit tip de enzima)

La toti oamenii de pe Pamant? Nu chiar! Mai ales la cei din Europa si din partea de est a Africii, acolo unde cresterea animalelor (vaci, oi, capre) s-a dezvoltat. In Asia si in Africa de Vest (Namibia, Angola, Gabon, Ghana, Guineea , Grecia, esti atenta?) intoleranta la lactoza continua sa fie relativ frecventa.

Nu vreau sa intelegi de aici ca unii din prietenii tai au, de fapt, ochii oblici si pielea galbena sau ca merg la rude, atunci cand nu spun, la Abidjan. Doar subliniez un fenomen fascinant, anume ca poate exista un impact semnificativ al culturii (experientelor de viata) asupra evolutiei genelor. Genele nu sunt atotputernice (dar nici niste prapadite de elici). Si, daca o vaca a reusit o astfel de performanta (simbolic vorbind), oare de ce anume sunt capabili oamenii constienti, inarmati cu microscoape cu neutroni?

Sunt optimist dar nu excesiv.Vacile par mai blande.

PS Merg acum sa savurez un iaurt cu Musli pentru sportivi. Jur ca propozitia anterioara este, in cea mai mare parte a ei, adevarata.