Arhiva luna 10, 2012

viata sub un peron

24 10 2012

Am promis ieri ca revin cu un alt fragment din Octavian Paler, la ora la care vorbim transat in felii subtire de o armata de nematode, insa numai daca vei fi fost cuminte (si nu te-ai jucat cu serpii). Din nefericire inca nu detin aceasta informatie intrucat mesagerii mei infiltrati in spuma cuantica nu si-au facut datoria (adica nu m-am putut bransa la campurile tale vibratorii, ca pe vremuri, pentru a extrage din inconstientul tau informatia necesara).

Prin urmare, trebuie sa te multumesti astazi cu un alt fragment, despre autenticitate:

Mai ales ma persecuta idee ca toti in jur aveau masti de sticla. Eu singur umblam cu chipul meu adevarat si vulnerabil. Din pricina asta mi se parea ca pe strada trecatorii se uitau dupa mine mirati. Devenisem o ciudatenie, probabil, din moment ce mastile erau normale.

PS Pana maine imi reglez chakrele si imi rechem toti spiridusii, gnomii si zanele si voi publica fragmentul promis daca aflu ca ai lasat serpii (si paianjenii veninosi) in pace.

Multumesc, domnule Paler!

23 10 2012

Spre sfarsitul adolescentei o prietena m-a convins, cu mijloace specifice varstei, sa-l citesc pe un anume Octavian Paler. Si mi-a pus in brate Viata pe un peron. Am fost impresionat, recunosc (mai ales de insistentele ei). Cativa ani mai tarziu am cumparat propriul meu exemplar (si, recunosc din nou, am fost interesat si de felul in care viata ar putea fi precum o corida). Doar ca, in acele timpuri, eram idealist, cum e bine sa fie orice tanar plecat in aventura condusa, din subterane, de cei 46 de cromozomi.

Zilele trecute, fiind in cautare de spatiu vital, am scormonit in unghere inaccesibile si ghici peste ce am dat! Da, cartea domnului Paler, devenit intre timp hrana apetisanta pentru fiinte longiline fara ochi, iubitoare de intuneric. Am rasfoit-o curios si m-am trezit recitind-o, cu sentimentul ca o citesc pentru prima oara (sunt sigur ca iti e cunoscuta aceasta experienta: sa vezi un film sau sa citesti o carte la intervale mari de timp si sa ti se para cu totul altfel)

„M-am maturizat!”, mi-am spus eu, modest, in sinea mea. Iata ce spune autorul, printre altele:

In realitate exista mai multe feluri de oameni. Exista calaul, exista victima, exista martorul care se amuza, exista martorul indiferent, care nu aude sau pleaca pentru ca nu-i place spectacolul, il deranjeaza sau il face sa sufere.

PS Si, daca esti cuminte si nu te joci azi cu serpii, maine iti promit fragmentul despre Dumnezeu.

diamantele gandirii morale

22 10 2012

Sambata am fost la munte. Nu am vrut sa merg, evident, insa amenintarile sunt intotdeauna un bun si pozitiv stimulent. A mai contat in decizia mea faptul ca unul din cei doi parteneri de expeditie (un El) s-a oferit sa asigure transportul (din fata usii pana la punctul de inceput al traseului) iar altul (o Ea) a asigurat, pe parcurs, o conversatie vie, demna sa atraga atentia si celui mai inflacarat adolescent dependent de jocuri video. Despre sex, normal, ce alt subiect poate fi mai interesant?

Si uite-asa, fara sa stiu cand a trecut timpul, prins in flow-ul asigurat de cei doi prieteni (conversatie stimulativa intelectual plus 4 ori 4 prietenoasa fata de mediu), m-am trezit luptand cu gravitatia, cu foamea si cu unele fantezii erotice remanente.

Asta pana la un punct de pe traseu cand, cercetand mai atent un tufis in cautarea clasicelor urme de urs (intamplarea pe care o povestesc a avut loc in timpul recentei psihoze colective televizate Ursi printre noi), peste ce crezi ca am dat? Peste un diamant. Citeste atent(a):

Eu am gasit un diamant.

Eu, nu prietenii mei! E limpede aceasta precizare? (vom avea nevoie de ea, putin mai tarziu) Trecand peste alte amanunte plictisitoare (cum ar fi intoarcerea de urgenta in locul de bastina), trecand si peste vizita intempestiva facuta unui amic bijutier (cel care a evaluat diamantul la 3 milioane de euro), se pune intrebarea hamletiana:

Pastrez toata suma sau o impart cu prietenii mei?

Si daca o impart, care este distributia corecta? In fond, eu am gasit diamantul, fiind vigilent. Daca sistemele mele atentionale nu ar fi fost activate, am fi putut trece, cu totii, peste aceasta uriasa oportunitate: nu cred ca mai e necesar sa muncim pentru painea (integrala) cea de toate zilele. Dar nu a fost asa. Eu am fost acolo si am gasit diamantul.

Pe de alta parte, nu as fi ajuns niciodata acolo (si, implicit, sa gasesc diamantul) daca prietenii mei nu ar fi insistat, daca nu mi-ar fi asigurat conditii minunate de confort si o ambianta intelectuala care mi-a permis sa nu solicit sa cobor la Snagov, sub pretextul unei migrene.

Diamantul se afla acum la mine (nu spun unde il tin, am vazut si eu filme) si ar fi potrivit, mi se pare, sa ma bucur. Dar nu ma bucur deoarece m-am trezit pe cap cu ditamai dilema etica: Cum este corect sa impart banii? Cat merita fiecare?

PS Povestirea mea este simbolica. Nu am fost sambata la munte si nici nu intentionez, in viitorul apropiat (mai ales daca ursii se bucura in continuare de libertate). Dar adesea in vietile noastre dam peste „diamante” in urma unor intreprinderi colective, necuantificate in avans („In cazul in care vom gasi un diamant va propun sa stabilim inca de acum, inainte de plecare, cum il vom imparti!”). Si avem nevoie, in opinia mea, nu doar de abilitati de negociere, eventual de o buna intelegere a teoriei jocurilor (voi reveni), ci si de valori clare (ce este si ce nu este corect/gresit si de ce este asa si nu altfel).

La problema de mai sus, totusi, sistemul meu de valori fiind recent examinat si intarit, in urma unor sesiuni NLP amestecate creativ si congruent cu un workshop sustinut de vrajitoarea Ilenuta, m-am apropiat de o solutie: cred ca eu merit 2.900.000 de euro (am scazut cheltuielile de transport si caloriile consumate in conversatie, totul amplificat cu un coeficient de generozitate selectat contra-evolutionist)

Aveti cumva un ceas? (nu, nu ma intereseaza ora)

19 10 2012

Ai vazut vreodata, de aproape (in marime naturala, nu in poze) un Super Ice Cube de la Chopard? Nici nu stii ce e, nu-i asa? (eu nu stiam pana adineauri) E un amarat de ceas in valoare de un milion de dolari (plus un maruntis de 100.000).

Poate iti sunt mai familiare unele exemplare de la Blancpain, Vacheron-Constantin (Costica?), Audemars Piguet sau  mai popularul Rolex. De ce ar da cineva 300.000 de dolari pe un ceas? Sau 70.000? Sau, Dumnezeule (din „ceasornicarul orb”, hi hi!), chiar si 5.000 USD?

Sunt doar niste ceasuri care arata ora!

Un Timex de 5 dolari, la mana a doua, este la fel de bun. Sau, si mai economic, nici un ceas daca ai deja telefon mobil (si cine nu are in zilele noastre?)

Si atunci, de ce oamenii (unii) cheltuie sume exorbitante (indecente?) pe obiecte (ceasuri, in acest caz) care isi indeplinesc functiile in acelasi mod in care o fac  si cele mai banale ceasuri? (ar fi mers aici „poncife”?-doar pentru connaisseuri)

Ok, unul din ceasurile acelea scumpe corecteaza erorile de miimi de secunda introduse de campul gravitational al Pamantului. Cui ii pasa daca stie ora exacta cu o aproximatie de 0,05 secunde? Nu acesta este motivul pentru care oamenii dau sute/zeci de mii de dolari pe ceasuri. Nu sunt niste nevrotici ai orei exacte. Si nu sunt nici personalitati de tip histrionic (ma refer la medii statistice, nu la indivizi izolati). Si atunci, de ce o fac? De ce investesc sume enorme pentru a intra in posesia unei informatii pe care, cu un pic de bunavointa, ar putea sa o obtina gratis?

Pentru ca nu intimitatile cu fiul lui Uranus si unul din cei 12 titani (Cronos) ii intereseaza. Fuck the time management! Cu totul altceva conteaza, nu cunoasterea hiperexacta a timpului. Daca as spune ca achizitionarea ceasurilor scumpe (si etalarea lor, neaparat, altfel unde e distractia?) este legata de reproducere m-ai crede?

Este dreptul tau sa nu ma crezi. Poate iti este teama de psihologia evolutionista. Eu o apreciez (cu discriminare). Iar una din predictiile ei exact asta este: oamenii isi vor semnala intr-un mod puternic statusul!

Doar cu ajutorul ceasurilor? Hai, nu fi copil(a)! Case, masini, haine de firma, computere, telefoane mobile (ai facut rost de iPhone 5?). Ce sunt acestea? Chiar e nevoie de o casa cu 6 camere? Sau de o poseta de 10.000 de euro? Sau de un Rolex Gold White Diamond de aproape 20.000 USD? (just for ladies)

Nu serveste la nimic (din perspectiva genelor egoiste) sa ai un status inalt daca nu il semnalezi. Aceasta este functia psihologica a obiectelor (foarte) scumpe. Sunt:

indicatori de status

Pamantul e plin de psihologi evolutionisti, varianta folk. Nu spun ca acesta ar fi un lucru rau (atentie la eroarea naturalista!). Constat, mereu, cu uimire (nu pot scapa de acest sentiment). Si, uneori, impartasesc.

PS Din pacate aveam un Harry Potter Premium Excenter, scuze, scuze, un Harry Winston, ma grabesc (spre moarte), pe la 40.000 USD dar nu stiu ce am facut cu el in timp ce eram intr-o stare modificata de constiinta, varianta jungiana. Am fost devastat de aceasta pierdere deoarece un asemenea ceas, intr-un calcul evolutionist (cavemen logic) este echivalent cu…off, nu indraznesc sa spun (tocmai m-am intors de la un ING Self Bank de la care am aflat, in timp ce ma uitam pe pereti, ca in Uganda, pe la 1600, o femeie putea fi cumparata cu doua scoici).

1933-2012

18 10 2012

Poate ca nu esti un cititor al revistei Newsweek (eu sigur nu sunt), a doua mare publicatie saptamanala americana de informatii, dupa Time. Dar te-ar putea interesa faptul ca, la 31 decembrie, va aparea ultimul ei numar, si asta nu pentru ca a intrat in faliment ci pentru ca renunta la formatul print si pastreaza doar formatul digital.

Umbla zvonurile ca si The Guardian se pregateste de o miscare asemanatoare. Da, dispar ziarele si revistele, putin cate putin. Oare de ce? (raspunde-mi printr-o scrisoare clasica)