Arhive lunare: December 2011

ce e echilibrat (si frumos) si lui Dumnezeu ii place

Publicat de Adrian in 26 December 2011 – 22:24
La categoria: Inteligenta

S, S, S, S, S, … Ce era mai probabil sa urmeze, aceasta era intrebarea. O prietena a blogului, mult prea buna la matematica, mi-a recomandat, criptic, sa nu mai pun intrebari atat de usoare. Asa ti s-a parut si tie? Poate ai gandit in felul urmator:

„Deja a cazut stema de prea multe ori. Conform legilor probabilitatii (hi hi!) e timpul sa cada banul, pentru a echilibra, cat de cat, situatia, si a ne apropia, dupa mai multe aruncari, de un numar aproape egal de rezultate „stema” respectiv „banul”.”

Sau, daca am fi la ruleta (jur, n-am intrat niciodata intr-un cazino, mai ales in cel de la Monte Carlo, in vara lui 1913) si a iesit de 5 ori consecutiv „negru”, nu ai paria pe „rosu”? Mai mult, daca a iesit de 10 ori consecutiv „negru”, nu ai paria, cu si mai multa incredere, pe „rosu”? Sau, intr-un caz absolut ipotetic, daca a iesit de 25 de ori consecutiv „negru”, nu ai fi 100% sigur ca urmeaza „rosu”? (nu e deloc ipotetic, nu am fost acolo, cum ziceam, dar stiu ca s-au pierdut milioane de franci cu acest gen de „rationament”: dupa o serie de S (sau „negru”) e mai probabil sa avem B (sau „rosu”).

In realitate, logica probabilitatilor ne spune ceva diferit: dupa S de 5 ori consecutiv, probabilitatea de a cadea banul (B), la a sasea aruncare, este de 50%. Nu-i asa ca ti se pare ceva in neregula? Voi supralicita (hmm, ce termen!): dupa 10 aruncari consecutive in urma carora a cazut, sistematic, „stema”, la a 11-a aruncare, probabilitatea de a obtine din nou stema este de 50%. De necrezut, nu-i asa? Asta nu-i nimic: daca a cazut de 100 de ori consecutiv „stema”, sansa de a cadea „banul” la urmatoarea aruncare este doar de 50%. Cum e posibil asa ceva? Iata de ce:

Universul nu are memorie si este nedrept!

Acesta e felul meu mai poetic (dar adevarat) de a spune ca evenimentele (aruncarea unei monede o data si inca o data sau invartirea unei rulete din nou si din nou) sunt independente, adica rezultatul unei incercari nu influenteaza in niciun fel rezultatul care ii urmeaza. A crede opusul se numeste:

Gambler’s fallacy: a crede despre evenimente independente ca sunt dependente si ca exista o „lege a echilibrului”.

Ruleta nu tine minte daca ultima data a iesit „rosu” sau „negru” iar monedei nu-i pasa daca se intampla sa cada, de 5 ori consecutiv, pe aceeasi parte. Moneda nu are un simt misterios al dreptatii („nu e corect sa cada mereu stema” in analogie cu revolta unui copil de cativa ani: „nu e corect sa-i cumperi doar lui (fratelui, adica) inghetata, si nu o data, ci de cinci ori la rand”, cu extensia „ce fel de parinte denaturat esti?”), nu are suflet, nu are minte, nu are nimic, it’a just a dumb coin. Si nici nu exista un „parinte” al monedei, sau al Universului, care sa intervina pentru a balansa lucrurile („gata, nu mai suport, a cazut de prea multe ori stema, e timpul sa cada si banul!”).

Cu riscul de a-ti da vesti foarte proaste, daca un avion s-a prabusit peste casa ta de la tara, cumparata din orele suplimentare platite generos (sunt ironic) de corporatie, sansa de a se prabusi inca unul, dupa ce o reconstruiesti, este aceeasi! Nu esti cu nimic mai protejat deoarece cosmosul nu are un „controlor de trafic” (sic!), de fapt un distribuitor corect de accidente care sa spuna „e prea mult, deja casa omului a fost distrusa o data, hai sa mai distrugem si alta!”).

Cam asta inseamna, printre altele, sa traim intr-un univers aleator. Putem pierde bani la cazino, chiar foarte multi, deoarece nu intelegem o matematica simpla. Si oare cate alte pierderi am contabilizat deja, nereusind sa aplicam bine legile probabilitatii? Voi reveni si cu alte articole si, numai daca ai prins gustul unor astfel de calcule, poti reflecta si la urmatoarea problema:

(1)    BBBSSS

(2)    SSSSSS

(3)    BSBBSB

„B” este banul iar „S” este stema, deja stii asta. Ceea ce mi-ar placea sa stii se refera la  probabilitatea sirului (2)! Ce crezi, este mai probabil sa-l obtinem pe (2) in raport cu (1) sau (3)? Sau mai improbabil? Procedura pentru fiecare sir a fost aceeasi: am aruncat moneda de sase ori. Daca nu ai raspuns corect la intrebarea din articolul anterior, ai toate motivele sa ma privesti acum cu suspicune. Dar eu nu sunt deloc smecher, Daniel Kahneman este. Amos Tversky este. Da, niste psihologi fara suflet, fara inima, fara atrii si ventricule, care nu-i lasa pe oameni sa creada in povestile pe care si le spun singuri! Insa Universul vegheaza, sa stii: Tversky a murit deja.

scrisoare cotita catre Mos Craciun

Publicat de Adrian in 25 December 2011 – 00:39
La categoria: Akena

Draga Mosule,

Iti marturisesc de la bun inceput un secret intunecat: nu am crezut niciodata in tine. Pe vremea copilariei, bunicii mei, insarcinati temporar cu educatia mea, desi oameni religiosi, nu au gasit necesar sa apeleze la aceasta inventie culturala (scuze, sunt deja in disonanta cognitiva!) pentru a darui un elicopter (it’s just post-wishful thinking) sau o carte cu povesti (anticipand ca voi fi un cititor vorace). Prin urmare, toate referintele mele in ceea ce te priveste sunt ancorate de metafora unui Univers inteligent, orientat catre armonie.

Cu o enorma intarziere am descoperit ca doar mintea mea era orientata catre armonie (in privinta inteligentei nici acum nu sunt sigur) iar Universul initial binevoitor se pare ca nu doreste nimic, fiind guvernat de legile intamplarii si generand, ocazional, mici insulite de ordine. Acesta este contextul in care, sacrificandu-mi propriul eu grandios inflamat de o cunoastere stiintifica dubioasa (in comparatie cu precizia cristalina a sistemelor mistice sau macar a invataturilor feng-shui, cele cu clopotei la mansarda, daca nu esti familiarizat cu obiceiuri de pe alte continente, si te rog sa nu cauti intr-un mod paranoid ironii ascunse in fraza, pentru ca exista clopotei si la etajul 1, mai rar la subsol), indraznesc a te ruga sa nu-i ocolesti, si de data aceasta, pe copiii nascuti inauntrul altor religii (sau pe alte teritorii, religia fiind, am impresia, in primul rand o problema de geografie).

Ei de ce sa fie discriminati? Ce vina au ca parintii lor au ales zeul gresit? Tu stii deja despre credinta crestina ca este superioara oricarei alte religii si ca Iisus, care se naste azi (alte surse spun ca s-a nascut primavara si ca papa Iuliu I, in al patrulea secol, a ales data de 25 decembrie, coincidenta cu Saturnaliile) si va muri prin aprilie, se va naste din nou, de-a binelea, aproape sigur in timpul vietilor noastre, spre imensa dezamagire a generatiilor trecute, care au crezut, zadarnic, acelasi lucru.

Nu-mi imaginez despre tine ca ai putea avea prejudecati de ordin religios deoarece mi te inchipui un batran deosebit de intelept, iradiind in jurul tau generozitate si compasiune (am doar unele mici iritari vis-a-vis de burta ta, insa asta doar pentru ca sunt biasat pro-miscare si anti-sedentarism, motiv pentru care rareori imi gasesc partenere dispuse la efort epuizant). Doar indraznesc sa gandesc, arogant, fireste, fiind mai tanar, ca ai putea avea hipocampul usor afectat de varsta inaintata si cateva milioane de neuroni definitiv cedati, pe bursa de valori mentale, companiei Alzheimer & Grandparents’ Sons.

De aceea cutez a-ti spune ca mi se pare usor nedrept ca, de pilda, copiii din familii relativ prospere sa se bucure de vizitele tale iar copiii nascuti, karmic, nu am nicio indoiala, in familii sarace sa nu te intalneasca nici anul acesta. Si te asigur ca acum nu ma refer la sufletele cumva pierdute deoarece s-au nascut intr-o religie gresita ci la copiii din tarile crestine, in special din tarile crestine sarace, cei care, probabil chiar acum, in timp ce tu iti treci mana peste burta indestulata, mor pe capete si vor continua sa o faca, sistematic, fideli unor statistici impersonale.

Te rog, nu pune responsabilitatea pe umerii mei, eu nu am capacitatea de a fi ubicuu si nici nu ma pot deplasa cu vitezele supraluminice dezvoltate de Rudolf cel cu nasul rosu, inclusiv in zilele lui cele mai proaste (cu adrenalina prabusita). Ma intreb cum de nu ii vizitezi tocmai pe ei, ce par a avea asa de multa nevoie, si ii preferi pe copiii despre care stim, in anumite limite rezonabile, ca se bucura de privilegii si in alte zile ale anului (parintii lor traind in societati abundente, oricat de isteric ar sustine contrariul-niciun rege din secolele trecute nu beneficia de dus cald la orice ora din zi, ca sa nu mai zic de telefoane mobile, oricat de desuete-am evitat sa scriu „imbatranite”, nefiind politically correct ).

Oare ai ceva cu copiii dezvantajati social sau economic?  Imi poti spune, inca mai ofer, pe spranceana, consultatii terapeutice, si te-as putea ajuta sa depasesti acesasta inclinatie vadit evolutionista (ce rost are sa-i sprijini pe cei slabi sau vulnerabili, ei oricum nu vor rezista in aspra competitie pentru supravietuire, mai bine sa investesti in cei cu mai multe sanse din clasele mijlocii si, ca sa nu dai de banuit, si din cateva familii aflate mai jos in ierarhia weberiana?).

Risti sa pari un batranel cu o periculoasa preferinta right-wing, la extrema, fara indoiala, si nu stiu cum tatal mai moderat al unui copil aflat pe lista ta de cumparaturi (ptiu, de oferte altruiste) te-ar putea percepe si, eventual, promova in constiinta publica (felicitari, beneficiezi de un PR incredibil!). Spun „tatal” deoarece femeile sunt sublim dezinteresate de politica, poate cu exceptia unor tinere expuse la doze fatale de filosofie politica, invidiind penisul lui Freud sau pur si simplu  patentat nonconformiste.

Daca tii cont de modesta mea incercare de a comunica non-manipulativ cu tine (sau macar cu o secretara inocenta, e greu de crezut ca lucrezi singur, oricat de avansate ar fi procesele obsesiv-compulsive: asa de multe dorinte specifice, asa de numeroase adrese, nu mai zic nimic de contabilitatea primara fapte bune-fapte rele) poate anul viitor, sau in anii care vor urma (daca scapam de catastrofa din 21.12.2012, anticipata de mayasii care se stergeau la fund cu frunze, intrucat nu fusese inventata hartia igienica, dar altfel erau monumente de cunoastere), iti vei face timp si pentru copiii lipsiti de noroc, de conditii decente de viata, de ingrijire medicala minima si, se pare, lipsiti si de viitor.

Imi dau seama ca iti cer prea mult si ca aceasta obligatie nu iti revine, tu fiiind, ca oricine altcineva, poate cu exceptia lui Benjamin Libet si a lui Daniel Wegner, un agent liber, adica o fiinta ce dispune de liber arbitru incoruptibil si hotaraste, cantarind atent in vasta lui constiinta, cine (nu) merita sa primeasca, eventual in mod ostentativ, cadouri. Imi permit doar sa-ti semnalez un stingheritor pattern statistic, anume tendinta evidenta de a-i favoriza pe copiii din familii relativ ok in dauna copiilor nascuti in familii sarace.

Noi, oamenii, marginiti, egocentrici, lacomi si violenti, trasaturi care nu reprezinta, desigur, esenta noastra luminoasa ci mici accidente circumstantiale, nu reusim sa avem grija de acesti semeni mai mici, probabil pentru ca nu ne pasa de ei. Insa tu, maretule (pe orizontala) Mos, tu, cu infinita ta gerontozitate (is smth missing?) si uriasele tale resurse nefiscalizate, nu mai zic de legatura directa cu Tatal tau (sau cu Fantoma lui sfanta), ei bine, tu ai putea pune capat definitiv acestei stari deplorabile, asa cum au facut afurisitii de atei in Danemarca sau Suedia. Doar nu vei permite acestor panglicari sa rada de credintele noastre si mai ales de tine, simbolul bonom (sau monom, pentru pasionatii de algebra) si vesel (ho ho ho!) al lor!

Iti multumesc pentru divina ta rabdare, inteleg ca o scrisoare de la un adult nevrotic iti mai lipsea si te rog sa transmiti cele mai invechite ganduri de care sunt capabil si Babei, o prezenta discreta in viata publica dar atat de pretioasa, imi inchipui, in existenta ta polar-cotidiana! Sa ne vedem cu bine si anul viitor si, daca simti ca nisipul din clepsidra ta a devenit cuantificabil, nu ezita sa ma consulti, deoarece stiu un serviciu grozav de pompe funebre.

Amorsare usoara!

foarte aproape de a castiga (inca) 1.000 de euro

Publicat de Adrian in 24 December 2011 – 11:57
La categoria: Scoala de Atentie

Am in fata o moneda de 50 de bani si doua hartii de 500 de euro (onorariul achitat de un client pe care l-am ajutat sa-si diminueze adictia pentru jocurile de noroc – nu l-am vindecat, psihoterapia nu vindeca pe nimeni, cu exceptia cazurilor care oricum s-ar fi vindecat). Am aruncat mondeda de cinci ori si am obtinut in mod repetat „stema” (partea aceea a monedei pe care se afla o stema, deasupra ei scrie „Romania” si dedesubt „2009”). Important de precizat: it’s a fair coin.

Am nevoie sa primesc un sfat de la tine: vreau sa pariez cei 1.000 de euro castigati cu sudoarea cortexului prefrontal si nu stiu daca sa aleg stema (S) sau banul (B). Pana in acest moment, cum iti spuneam, succesiunea rezultatelor a fost:

S, S, S, S, S,…

Nu stiu care va fi rezultatul celei de-a sasea aruncari si m-ar ajuta o intelegere profesionista a probabilitatilor (sau a intentiilor lui Dumnezeu, versiunea Fourier). Tu ce spui? Ce este mai probabil sa cada, stema sau banul? Oricum, pentru tine e usor, tu nu ai de pierdut 1.000 de euro (salariul meu pe cinci luni, daca as fi ramas profesor la Universitate – am o reala admiratie pentru colegii mei, in special cei tineri).

Sa revenim: banul sau stema? Vrei sa scrii pe un biletel si sa-l citesti (poi)maine, cand voi reveni cu un alt articol? In cazul in care ti se pare un exercitiu inutil (scolaresc, fara legatura cu viata reala), indraznesc sa-ti reamintesc, umil, urmatorul lucru: tu, in viata de zi cu zi, iei numeroase decizii bazandu-te pe estimarea probabilitatilor. Inclusiv decizii majore („Ce este mai probabil, daca ma casatoresc cu acest barbat, sa fiu sau sa nu fiu fericita cu el?” sau „Daca imi inscriu copilul la aceasta gradinita particulara, ce este mai probabil, sa plang dupa bani sau sa fiu multumita?”).

Traim inconjurati de incertitudine si ne-ar prinde bine o intelegere corecta a legilor probabilitatii si a unei doze inofensive de statistica. Insa aceasta cunoastere, din cate am putut remarca, incepand cu mine, este aproape inexistenta. De aceea am, acum, si aceasta dilema: banul sau stema dupa ce a cazut, de 5 ori consecutiv, stema?

Daca vrei sa fii mai credibil(a) imi poti scrie chiar un mail. Promit 10% din castig, astfel incat sa poti darui, de Sarbatori, un tratat despre hazard, sanse si probabilitati intr-un Univers coordonat cu intelepciune de managerii lui Mos Craciun.

oh, mi-ar placea sa ne vedem, dar astazi chiar am alt program, nu vrei sa ma suni maine?

Publicat de Adrian in 23 December 2011 – 23:04
La categoria: Psihologia Cuplului

„Eu fac doar ce simt”, imi spune (adesea o ) Ea. „Si ce se afla la capatul actiunii tale?”, intreb, invariabil rational, Eu (sunt in cautare de rezultate, de aceea pun astfel de intrebari stupide). „Nimic”, imi raspunde Ea, (uneori) din spatele unui servetel parfumat si bine umezit (cu variantele „e frustrant/dezamagitor/aiurea/degeaba/inutil/deprimant”).

„Aha”, raspund Eu peste masura de intelept,” si de ce nu faci altceva in acest caz?”(tu realizezi ce intrebari deplasate pot pune uneori?). „Pentru ca nu as mai fi eu insami”, nu intarzie Ea sa-mi raspunda, tolerandu-mi nerozia efemera (desigur, cu variantele „as minti”, „nu as fi autentica”, „ar insemna ca-l manipulez”).

Bine, si acum sa ne gandim impreuna (noi doi, cu speranta ca ai putea fi o Ea sau, Doamne-fereste, un Eu): cineva te supara peste masura si iti vine sa-i dai un pumn (sau un picior in testicule, sau o palma peste bot, incredibil, ce limbaj, sau sa-l injuri, sau sa o tragi de bretonul ala anacronic, oricum, iti vine sa il sau sa o agresezi, impulsul e cat se poate de limpede). Insa nu o faci! (nu treci la actiune) Nu te comporti asa cum simti! Se poate spune ca nu esti autentica/congruenta/reala/in contact cu sinele tau? Se poate spune ca manipulezi situatia adica o orientezi in mod intentionat catre un rezultat dorit de tine? (a nu lasa tensiunea sa escaladeze, a nu involbura si mai mult apele, a pastra relatia in parametrii bunei-cuviinte, e evita conflictul).

Daca ai face ceea ce simti i-ai arde una mitocanului si, in functie de precizie si forta loviturii, l-ai putea trimite direct la stomatolog. Dar tu nu faci asta. Esti constient(a) de furia ta, esti in contact cu impulsul agresiv insa nu-i dai curs. Intr-un fel, te prefaci. Intr-un fel, minti. Nu te comporti in acord cu ceea ce simti ci in acord cu ceea ce gandesti („nu e potrivit sa-i deteriorez dintii din fata”). Te comporti astfel incat sa obtii un anumit rezultat („pacea” sau „tinerea sub control a tensiunii”).

Daca nu ai nimic de comentat pana aici vis-a-vis de logica mea iti propun o alta situatie: pentru ca il doresti foarte tare pe El si vrei sa fii cu El (e pe baza de reciprocitate: si El te vrea) atunci cand El vine catre tine tu ii raspunzi in mod gradat, adica nu iti declari disponibilitatea de la bun inceput (desi asta simti inauntrul tau: exact in clipa aceea ai sari pe el, in el, ma rog, potriveste tu prepozitiile!) ci putin cate putin. Niciodata nu te oferi pe tava!

Ai facut toate aceste lucruri si nu a functionat! Stii si de ce dar vei suporta sa repet: noi, barbatii, am mostenit un creier cu anumite „inscriptii” (nu este „a blank slate”, imi pare rau Locke, baiatule!).  Unul din aceste „programe” (sa ma inteleaga si IT-istii obligati de prietenele lor sa citeasca acest articol ridicol) ne cere sa cucerim o femeie, deoarece in acest proces ne sunt confirmate si, poate, valorizate, o serie de calitati specific masculine.

E frumos cand o femeie se ofera pur si simplu unui barbat insa existe sanse mari sa nu fie respectata sau sa fie tratata ca o prada usoara, nu mai zic sa fie exploatata, ignorata sau, bleah, folosita si aruncata ca o coaja de portocala. In plus, atunci cand intregul proces este insotit de mister, de incertitudine („oare ma place cu adevarat?”), de anticiparea recompensei sau de semnale adorabile, el (procesul) nu doar ca mobilizeaza cele mai bune resurse (inteligenta, sensibilitate, umor, tandrete, inclusiv, uneori, sume serioase de bani) ci se si transforma intr-un joc fascinant.

Manipulare, manipulare, Adrian!, ce predici tu aici, aud cateva zeci de voci. Imi recomanzi sa nu fac ceea ce simt (sa ma ofer de la inceput, toata, si, posibil, goala) si sa intru intr-un joc in care fac doar o parte din ceea ce simt si asta pentru a ajunge, in cele din urma, la scopul de a fi impreuna?

Da, e manipulare, nu ascund asta. Totusi, aminteste-ti de primul exemplu, acolo nu era manipulare? Exista mai multa forta sau frumusete morala intr-un act de suprimare a impulsului violent si mai putina intr-un set de comportamente iubitoare initiate gradat? Nu cumva vietile noastre sunt pline de manipulari si contra-manipulari doar ca nu ne facem timp pentru a le identifica si a reflecta asupra lor?

In plus, daca la capatul comportamentelor tale „inautentice” se afla nu doar barbatul gata sa se sacrifice pentru tine ci si sentimentul lui de bine interior, deoarece, cucerindu-te, si-a demonstrat virilitatea, aceste doua rezultate reprezinta cumva mai putin decat situatia in care tu stai si plangi, pentru ca el nu e interesat, arhetipal vorbind (nu in sensul jungian ci evolutionist), de o cetate cu portile larg deschise, dar ai satisfactia enorma, plina de serotonina, ca nu l-ai manipulat?

Si daca amandoi, undeva in culisele mintilor lor, simt ca sunt prinsi intr-un joc stabilit de sute de mii de antecesori, cu reguli generale deja trasate, mai este sau nu manipulare? De ce nu ii spui sefului tau ca il detesti si ca e un idiot arogant, de ce nu ii spui colegei de birou ca rar ai vazut o tampita atat de bine imbracata, de ce nu-i spui profesorului tau ca este un libidinos dezgustator si de ce nu-i spui proprietarului de la care ai inchiriat apartamentul ca este o hiena lipsita de scrupule? Sau poate mamei tale ii comunici parerea ta despre lipsa ei de integritate in anumite situatii iar pe tatal tau il delectezi cu opinia ta despre infidelitatile lui de nesimtit cu scula mare?

Minciuna este puternic prezenta in textura tesutului social, a fost selectata evolutionist, nu exista nicio indoiala, suntem predispusi catre ea, prin urmare, si cred ca ceea  ce ne ramane de facut este sa o folosim intr-un mod pozitiv si inteligent.

Daca o femeie nu cedeaza imediat in fata unui barbat dupa care se topeste nu inseamna ca il minte emotional (ii poate chiar marturisi: „imi place foarte tare de tine insa nu vreau sa ne grabim”) ci ca isi calibreaza comportamentele la exigentele arhaice depozitate, indiferent daca ne place sau nu, in neuronii nostri mai dinspre trunchiul cerebral. Opinia mea de jalnic specialist in afaceri amoroase este ca, in 9 cazuri din 10, femeia neasteptat de disponibila, cu initiative deconcertante si piciorul adanc infipt in acceleratie (vorbesc in dodii, adica in metafore) va sfarsi singura, deprimata, abandonata si, probabil, ostila fata de alti barbati („niste jigodii, niste porci, niste boi”, ma rog, si alte specimene aflate sau nu la gradina zoologica). Spun 9 din 10 deoarece traim intr-un univers aleator si legile probabilitatii vor recompensa, pline de compasiune, pe cineva.

Iar femeia care cedeaza treptat, care trimite semnale dar refuza, strategic, anumite invitatii, neuitand sa-l gratifice cu un zambet sau o imbratisare, care, altfel spus, intra in marele joc propus de nesfarsite (si imemoriale) cupluri, are sanse mari si foarte mari sa se bucure (dar nu stiu cat!) de o relatie cu un barbat care o doreste de mult timp, care si-a petrecut o serie de nopti gandindu-se la ea (o consolare palida pentru faptul ca nu o putea atinge) si s-a simtit stimulat pentru a oferi tot ce are mai bun.

Sau poate eu nu am inteles cum se cuvine psihologia evolutionista si am nevoie de o expunere indelungata (fiind incapatanat) la doze masive de psihologie umanista plina de fantezii. Poate poetii care mor de foame si artistii care nu-si pot hrani copiii cu produsele lor romantice sunt mai aproape de adevar. Ar putea fi asa desi un gand nazdravan ma indeamna sa cumpar imediat, pe bursa, actiuni la fabricile de servetele.

Cateva femei pe care le-am cunoscut de-a lungul timpului, dar care nu stiu cat de asemanatoare sunt unele cu altele, citind acest articol, s-ar putea recunoaste. Nu e o situatie comoda pentru mine si mizez, de aceea, pe marturisirea urmatoare: am simtit impulsul de a-l scrie. Cu drag.

cand un orizont se ingusteaza si devine un punct de vedere

Publicat de Adrian in 23 December 2011 – 17:39
La categoria: Scoala de Atentie

O  neostenita prietena a blogului (Irina), riscandu-si viata, mi-a trimis o poezie. Nu m-as fi obosit sa o citesc insa a fost insotita de un promo seducator (“e despre dragoste si probabilitati”). Oh, voi arcuri cu sageti otravite orientate spre modalitati sublim-inutile de a folosi glucoza din corp, la loc comanda! Si am citit-o. Si am gasit-o minunata, motiv pentru care ii fac publicitate (“il advertizez”) autorului, un anume Iv cel naiv (acesta e chiar numele blogului), publicat de editura Vellant.

“tu ai doi ochi
eu am doi ochi
împreună avem patru ochi;
introducem cei patru ochi
în urna relaţiei noastre,
amestecăm bine
apoi, fără să ne uităm,
ha, ha, ce glumă bună -
oricum n-ai ochi când iubeşti,
extragem fiecare doi ochi.
Probabilitatea de a căpăta înapoi
fiecare, cele doua puncte de vedere iniţiale
este de douăzecişicinci la sută;
rezultă că este şaptezecişicinci la sută probabil
ca după iubirea noastră
să nu mai vedem lucrurile la fel;
ceea ce era de demonstrat”

Switch to our mobile site